Cristian Boureanu și Laura Dincă, probleme în relație: „El e un pic supărat”

De Mădălina Manole pe
Cristian Boureanu și Laura Dincă trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de peste 4 ani de zile. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au rezistat împreună, ba mai mult fostul politician a cerut-o de soție pe blondă chiar în prima lună a anului acesta.

Cristian Boureanu nu se teme să ajungă a treia oară la altar, însă se pare că nu se grăbește absolut deloc cu pregătirile: „Mai aşteptaţi un pic. Am avut şi noi nişte probleme, ca să ne doară capul acum despre căsătorie. Eu pot să spun că ne-am liniştit, suntem bine. El e un pic supărat, dar o să îi treacă. Toate trec. (…) Ne trezim, gătim, stăm cu căţeii, stăm la soare, dacă putem. (…) Ne-am liniştit, suntem bine, sunt împlinită. Aşteptăm să vă dăm şi veşti. (…) L-am primit pe 10 ianuarie, când am făcut 4 ani împreună. Tot timpul găseşte un prilej sa îmi ia flori. Ştie că o floare face miracol.”

Cristian Boureanu si Laura dinca si ioana boureanu

Cristian Boureanu are 46 de ani, iar iubita sa, modelul Laura Dincă, are doar 23 de ani, prin urmare diferența de vârstă se mai face simțită din când în când: „Avem contraziceri, ca în orice relaţie. Eu încerc tot timpul să îl ascult, că are experienţă de viaţă, dar până nu te dai cu capul, degeaba îţi spune cineva. Eu las de la mine. Încerc să îl ascult, de fiecare dată când nu l-am ascultat, nu mi-a fost bine”,  – a declarat Laura Dincă la Antena Stars.

Cristian Boureanu a mai fost căsătorit cu Irina Boureanu, împreună cu care are o fată, pe nume Ioana, în vârstă de 18 ani, dar și cu modelul Valentina Pelinel, actuala soție a lui Cristi Borcea.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat