CRBL și Olga Guțanu, împreună pe micile ecrane. Cu ce televiziune au semnat și când vor putea fi văzuți

.

La mai bine de un an de când și-au confirmat relația, CRBL și Olga Guțanu vor apărea împreună pe micile ecrane, în unul dintre cele mai urmărite show-uri ale verii. Cei doi nu au vorbit încă despre acest proiect, dar Bursucu i-a dat de gol.

CRBL și Olga Guțanu, împreună într-un show tv

Bursucu a fost prezent pe 20 iulie la Berăria H, unde fanii emisiunii „Insula Iubirii” au putut urmări primul episod în avanpremieră. Noua vedetă a postului Antena 1 a dezvăluit că CRBL și iubita lui, Olga Guțanu, vor apărea în emisiunea lui, „Cu ochii pe insulă”.

„Nu e chiar Insula Iubirii. Antena 1 pentru că cei din Antenă și-au dorit foarte tare să începem o poveste frumoasă împreună, iar eu am spus «Da». Pentru că, îți spun sincer, nu m-am așteptat nicio secundă ca oamenii ăștia atât de mulți să mă primească atât de frumos. M-am simțit dorit și, în momentul în care te simți dorit într-un loc, spui «Da» fără să te gândești de două ori. Nu chiar «Insula Iubirii», ci «Cu ochii pe Insulă», așa se numește misiunea noastră. Și când spun a noastră, este a mea și a echipei din spate, ce se va difuza la Antena 1 de luni până vineri, de la ora 18.00. O să fim cu ochii și pe «Insula Iubirii», nu doar pe «Insula Iubirii». Și asta pentru că formatul emisiunii este puțin, cum să-i spun eu, un program cu de toate. Și anume, avem în platou trei cupluri de vedete. Vom vedea marți, de la ora 18.00. Uite, pot să-ți spun că în premieră într-un platou de televiziune, îi veți vedea pe CRBL și pe Olga Guțanu, actuala lui iubită. Marți, de la ora 18.00”, a dezvăluit Bursucu pentru Libertatea.

Prezentatorul a precizat că cele trei cupluri vor fi filmate în casele lor, de unde vor urmări show-ul de la Antena 1, fiind urmărite reacțiile și comentariile lor.

„Noi îi vom lăsa în casele lor să se uită la «Insula Iubirii», din sufrageria lor. Și le vom pune o cameră de luat vederi. Vom vedea reacțiile lor live. Mai mult decât atât, după aia le vom pune câteva întrebări. Astea le vom arăta în emisiune. Cum s-au uitat și ce părere au. Dacă vor adormi, asta este, trebuie să ne spună de ce au adormit. Ce nu le-a plăcut, ce le-a plăcut. După care noi în platou vom încerca să aflăm ce văd oamenii acasă, când se uită la «Insula Iubirii», prin ochii vedetelor. Fiecare se uită în stilul lui. Crede lucruri, nu crede. După care vom încerca să înțelegem ce gândesc ei cu adevărat”, a mai spus Bursucu.

Citește și: Elena Vîșcu, mesaj de încurajare pentru femeile care trec printr-o despărțire, la un an de la divorțul de CRBL: „Am primit multe întrebări în ultima vreme”

Citește și: Motivul absurd pentru care CRBL nu îşi vizitează fiica în Chişinău: „Mi-e aproape imposibil”. Ce a spus despre căsătoria cu Olga

Care sunt celelalte două cupluri de la „Cu ochii pe insulă”

„Cu ochii pe Insulă” debutează pe data de 22 iulie, moment în care telespectatorii îi vor putea vedea pe CRBL și pe Olga Guțanu în intimitatea casei lor.

Pe lângă aceștia, alte două cupluri vor fi filmate în timp ce vor urmări și comenta situațiile de la „Insula Iubirii”.

Citește și: Unde va fi înmormântat Felix Baumgartner. Anunțul familiei regretatului sportiv

Citește și: Salt Bae, dat afară de la petreceri VIP din cauza aroganţei. De ce aproape toate restaurantele lui au fost închise

În cadrul unui promo difuzat la Berăria H despre noua emisiune prezentată de Bursucu, s-a văzut și care sunt celelalte două cupluri care vorbesc despre „Insula Iubirii”. Este vorba despre Emi de la Noaptea Târziu și soția lui, Mădălina, precum și despre artiștii Ecaterine și Dimitri.

Întrebat dacă vor intra în direct și cu publicul care urmărește „Insula Iubirii”, Bursucu a precizat că momentan doar vedetele vor fi cele care își vor da cu părerea despre noul sezon al show-ului de la Antena 1.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu CRBL și Olga Guțanu

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton