Corina: „Caut lucruri care mă împing să-mi depășesc limitele“

De Revista Unica pe
Cântăreața Corina Bud va putea fi urmărită începând de duminică în cea mai dură competiție din Oceanul Atlantic – „Fort Boyard“ (Pro TV, ora 20:30).

Vedeta spune că este adepta provocărilor, mai ales celor de natură fizică, pentru că se află într-una dintre cele mai bune forme de până acum. Odată cu lansarea show-ului Fort Boyard, Corina lansează și o nouă piesă, intitulată „Tot ce ți-ai dorit“, prin care vrea să transmită un suflu nou, de independență personală și profesională. „Am trăit multe în acești 14 ani – și artistic, dar și în viața personală – și am înțeles că cel mai important e să știi cine ești și să faci exact așa cum simți“, subliniază Corina.

Mihaela Radulescu, Sandra Izbasa, Corina Bud, Adrian Nartea si Vlad Logigan fort boyard

Legat de provocarea Fort Boyard, Corina adaugă: „Eu mă angrenez doar în proiecte care sunt pentru sufletul meu, pe care le simt până la ultima celulă. Am acceptat provocarea pentru că mereu caut lucruri care  mă împing să îmi depășesc limitele, iar Fort Boyard a venit într-o perioadă în care eu mă antrenez foarte mult, fac cățărări și practic mai multe sporturi. A fost o ocazie foarte bună de a vedea cât am evoluat, atât fizic, cât și emoțional!“

Iată ce a declarat artista special pentru Unica.ro:

Povestește-ne o întâmplare haioasă din afara Fort Boyard.

Nu există neapărat o întâmplare, toată experiența a fost acompaniată de hohote de râs.

Corina Bud fort boyard

După ce terminați filmările, ce făceați?

În majoritatea zilelor mergeam întâi în port să mâncăm, iar apoi ne strângeam cu toții pe terasa hotelului, unde eu și echipa mea ne făceam strategia de joc, povesteam și râdeam până târziu.

Am înțeles că accesul în Fort Boyard era destul de dificil. Cum se făcea?

Oh,da!  Pentru a ajunge în fort mergeam cu o barca, iar de acolo eram ridicați cu o macara, într-o plasă, până sus pe fort.

Care a fost primul gând când ai văzut Fortul de pe mare?

Prima dată m-am gândit că e o clădire stranie, dar am mers acolo cu gândul să rezist cât mai mult, să putem strange cât mai mulți bani pentru a-i dona. Am plecat din start cu un gând pozitiv și m-am bucurat de plimbarea cu barca în care m-am distrat alături de membrii echipei.

Dar când ai pătruns în interiorul Fort Boyard?

Când am ajuns în interior, mă simțeam ca Alice în Țara Minunilor, iar eu eram nerăbdătoare să aflu cât mai multe despre locul respectiv. Deși eram copleșită de emoție, faptul ca-mi era clar motivul pentru care eram acolo m-a motivat și m-a entuziasmat în același timp.

Citește și – Cum arată fiul Nadiei Comăneci la vârsta de 11 ani

Citește și – Delia, apreciată pe Instagram de una dintre cele mai celebre stiliste din lume

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro