S-a aflat numele primului finalist de la Survivor România 2023: „N-am avut curaj să visez la asta”

.

Patru concurenți au mai rămas la Survivor România 2023, în lupta pentru marele premiu de 100.000 de euro. Iar unul dintre ei deja a intrat în finală, după ce a câștigat colanul de imunitate.

Andrei Krișan, Dan Ursa, Carmen Grebenișan și Alexandra Ciomag sunt cei patru supraviețuitori care au reușit să intre în semifinala celui mai dur show de televiziune. Pentru unul dintre aceștia drumul se va încheia în această seară, în timp ce altul a reușit să se califice în finala de pe data de 24 mai.

Cine este primul finalist de la Survivor România

Alexandra Porkolab este cea care a fost eliminată luni seară, iar consiliul de marți, în care un alt concurent va pleca acasă înainte de finală, va fi transmis live. Însă, între timp, concurenții s-au luptat pentru colanul de imunitate, unul dintre ei calificându-se în finală.

Potrivit Cancan, Dan Ursa este cel care a reușit să revendice acest colan mult râvnit, după ce a luptat cot la cot cu Andrei Krișan.

Vizibil emoționat, concurentul a afirmat că i se pare incredibil că a ajuns în acest punct al competiției și le-a mulțumit susținătorilor lui, precum și colegilor săi.

„Vreau să dedic colanul ăsta tuturor susținătorilor mei, fără ei nu aș fi ajuns aici! Și vreau să-l dedic, totodată, și celorlalți trei. Domnu’ Dan, sunt foarte fericit. Nici n-am avut curaj să visez să ajung la asta, să ajung în marea finală”, a declarat Dan Ursa după ce a câștigat colanul de imunitate și și-a asigurat locul în finală.

Citește și: Cine câștigă Survivor România 2023? Crina Abrudan face dezvăluiri înainte de marea finală: „Se bucură de cea mai mare simpatie”/ Exclusiv

Citește și: Mama Ștefaniei Stănilă a răbufnit după eliminarea tinerei din „Survivor România”. „Nu se poate așa ceva! E toată lumea revoltată!”

Astfel, la votul publicului vor intra Carmen Grebenișan, Alexandra Ciomag și Andrei Krișan, unul dintre ei urmând să fie eliminat exact înainte de marea finală.

Care sunt vedetele care nu vor participa la finala Survivor 2023

Potrivit Viperele Vesele, contul de pe rețelele de socializare care oferă în avans detalii din diferite emisiuni de televiziune, trei vedete nu vor merge în Republica Dominicană pentru finala Survivor România 2023.

De obicei, foștii concurenți se întorc în emisiune pentru a-i susține pe finaliști. Însă, sezonul acesta, trei foști concurenți din echipa Faimoșilor au ales să rămână în România. Iar aceștia sunt Vica Blochina, Sebastian Dobrincu și Maria Constantin.

Citește și: Alexandra Porkolab, primele declarații după ce a fost eliminată de la Survivor: „Plec de aici o mămică și o femeie hotărâtă”/ Video

Citește și: Câți bani a primit Ștefania Stănilă la Survivor România. Vica Blochina, cel mai bine plătită concurentă a sezonului

„În data de 22.05.2023, foștii concurenți ai emisiunii Survivor România 2023 se deplasează în Republica Dominicană, pentru semifinala și finala emisiunii. Nu vor lua parte la acesta scurtă excursie, de doar 3 zile: Vica, Maria Constantin si Sebastian Dobrincu”, se arată pe contul de Instagram Viperele Vesele.

Marea finală Survivor România 2023, în care va fi desemnat supraviețuitorul acestui sezon, va avea loc miercuri, 24 mai, de la orele 20:30, pe Pro TV.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Dan Ursa, primul finalist al emisiunii Survivor România 2023

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton