Cine este bărbatul care i-a pupat mâna lui Mircea Lucescu la conferința de presă dinaintea meciului România-Turcia. Ce mesaj a transmis: „Mulți aleargă după bani, dar nu și el”

.

Imaginea în care un bărbat îi pupă mâna lui Mircea Lucescu a făcut înconjurul presei. Totul s-a întâmplat miercuri seara, la conferința de presă dinaintea meciului Turcia-România, care va avea loc astăzi, 26 martie, la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș din Istanbul. Iată cine este persoana care a făcut un astfel de gest. 

Cine i-a sărutat mâna lui Mircea Lucescu

Selecționerul României în vârstă de 80 de ani a fost luat prin surprindere când un bărbat i-a sărutat mâna la conferința de presă dinaintea meciului important dintre Turcia și România.

Gazeta Sporturilor scrie că Lucescu, fost antrenor la Beșiktaș și Galatasaray, dar și fost selecționer al Turciei, a rămas o figură importantă în fotbalul turcesc. 

Citește și: Ce i-au interzis medicii lui Mircea Lucescu, după problemele de sănătate. Cum arată selecționerul, după ce a fost internat de mai multe ori în ultima perioadă

Pasionații de fotbal îl iubesc pe Lucescu, iar acest lucru s-a văzut când un jurnalist turc de la publicația Hurriyet i-a pupat mâna în semn de respect.

Bărbatul a explicat ulterior gestul, într-o postare pe Instagram și a explicat că îi poartă un mare respect lui Mircea Lucescu.

Mai mult, gestul jurnalistului este specific culturii turcești și semnifică un mare respect față de persoana în cauză. Ismail Er a emoționat publicul prin gestul său și a arătat cât de mult a contat Mircea Lucescu în fotbalul turcesc.

L-am întâlnit pe Mircea Lucescu, cel care a antrenat în Turcia. L-am îmbrățișat cu dragoste și i-am urat succes. Am fost martori la felul în care antrenorii turci aleargă după bani, în timp ce Lucescu nu s-a angajat niciodată în negocieri neonorabile pentru bonusuri sau compensații”, a scris Ismail Er pe Instagram, la fotografia cu el și Mircea Lucescu.

Moment similar în 2002

În urmă cu mai bine de 20 de ani, un moment similar a avut loc când fostul fotbalist Pascal Noua, unul dintre elevii lui Lucesc la Beșiktaș, i-a sărutat mâna dreaptă ca mulțumire după un gol marca împotriva Dinamo Kiev.

Gestul fostului fotbalist a făcut înconjurul lumii fotbalului și a fost comentat intens. Mai mult, într-un interviu pentru GSP, Noua a declarat care a fost motivația din spatele gestului.

„I-am sărutat mâna ca să-i spun: ‘Tu ești totul pentru mine!’. M-a adus chiar și când eram bolnav. El a crezut permanent în mine”.

Citește și: Mircea Lucescu, primul mesaj transmis de pe patul de spital. Selecționerul României clarifică zvonurile: „Stați liniștiți”

Mircea Lucescu a fost primit la Istanbul cu multă căldură și respect înainte meciului dintre Turcia-România. Seelcționerul român a făcut istorie în Turcia, motiv pentru care și-a făcut mulți prieteni și se bucură de respectul suporterilor turci.

Meciul de joi, 26 martie, dintre Turcia și România va avea loc de la ora 19:00 și va fi difuzat pe Prima Tv.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton