Cauza morții lui Felix Baumgartner. Verdictul anchetei

.

Anchetatorii au confirmat oficial cauza morții lui Felix Baumgartner, la aproape trei luni de la decesul parașutistului austriac.

Verdict în ancheta morții lui Felix Baumgartner

Felix Baumgartner a murit pe 17 iulie, la vârsta de 56 de ani, în timpul unui zbor cu parapanta în Italia, unde se afla în vacanță cu partenera lui, prezentatoarea TV Mihaela Rădulescu (56 de ani).

Felix Baumgartner a murit în urma unei fracturi de coloană vertebrală, la contactul cu solul, după ce a pierdut controlul parapantei pe care o pilota, a arătat ancheta morții lui. Sportivul austriac a decedat la impact, ipoteza unui infarct în aer fiind anulată.

Procurorul Raffaele Iannella a explicat pentru publicația germană Bild că „accidentul s-a datorat exclusiv unei erori umane; parapanta era în stare perfectă și nu avea defecte”. Procurorul a mai explicat că Felix a pierdut rapid altitudine într-o coborâre în spirală. Parașuta de rezervă s-a declanșat, însă cu doar câteva momente înainte de impact.

„A existat o pierdere rapidă de altitudine în timp ce începea o coborâre în spirală, iar Baumgartner nu a putut ieși din spirală”, a explicat Iannella.

În esență, în timp ce se afla în spirală, Baumgartner nu a reușit „să aplice tehnica corectă pentru a recâștiga controlul. Acest lucru a dus la pierderea controlului asupra parapantei și la incapacitatea de a ieși din spirală”, a concluzionat procurorul italian.

Citește și: Ce avere avea Felix Baumgartner și cine o va moșteni. Austriacul era multimilionar: „Nu am făcut niciodată ceea ce am făcut pentru a mă îmbogăți”

Felix Baumgartner, primul om care a depășit viteza sunetului în cădere liberă

În 2012, în cadrul evenimentului Red Bull Stratos, Baumgartner a sărit dintr-un balon cu aer cald de la o altitudine de aproximativ 39 de kilometri, depășind viteza sunetului în cădere liberă. Evenimentul a fost istoric, marcând mai multe recorduri mondiale, printre care:

  • Cel mai înalt salt cu parașuta
  • Cea mai rapidă viteză de cădere liberă
  • Primul om care a depășit viteza sunetului în cădere liberă, lucru posibil datorită costumului său spațial presurizat

În urma lui Felix au rămas partenera lui de viață, Mihaela Rădulescu, mama și fratele lui. Parașutistul nu a fost căsătorit niciodată și nu a avut copii.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton