Cântăreaţa Mary Wilson a murit. Cofondatoarea trupei The Supremes avea 79 de ani

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 09 februarie 2021, 15:43
Cântăreaţa Mary Wilson, una dintre fondatoarele celebrului grup The Supremes, s-a stins din viață la domiciliul său din Henderson, statul Nevada, SUA.

Mary Wilson a încetat din viață la vârsta de 79 de ani. Agentul său a confirmat că artista a murit luni, în casa ei din Las Vegas, la vârsta de 76 de ani. Acesta a precizat că moartea cântăreței a fost una subită, însă nu a dat detalii despre cauza decesului, potrivit Agerpres.

Citește online gratuit numărul de februarie al revistei Unica

Mary Wilson a înființat grupul The Supremes, împreună cu Florence Ballard și Diana Ross. Trioul a devenit rapid unul dintre cele mai de succes grupuri feminine și a cucerit topurile muzicale ale anilor ’60. A avut 12 piese clasate pe primul loc în topul american între anii 1964 şi 1969. „Baby Love”, „You Can’t Hurry Love” şi „Stop! In the Name of Love” sunt câteva dintre cele mai cunoscute hituri ale lor.

Cântăreaţa Mary Wilson a murit. Cofondatoarea trupei The Supremes avea 79 de ani

Diana Ross și-a dorit o carieră solo și a părăsit grupul în 1970. În 1977 acesta s-a destrămat de tot. Mary Wilson a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame ca membră a grupului, în 1988.

Citește și: Actrița Valeria Gagealov a murit la vârsta de 90 de ani

Artista a urmat și ea o carieră solo și a lansat două albume. De asemenea, aceasta a devenit autoarea unora dintre cele mai vândute autobiografii rock-and-roll ale tuturor timpurilor:  Dreamgirl: My Life as a Supreme și Supreme Faith: Someday We’ll Be Together.

Sursă foto: Profimedia

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!