Home > Vedete > Betty Salam a confirmat o nouă relaţie imediat după divorţul de Cătălin Vişănescu: „Mă respectă și ține la mine”. Ce se va întâmpla cu fiul ei, Matthias
Betty Salam a confirmat o nouă relaţie imediat după divorţul de Cătălin Vişănescu: „Mă respectă și ține la mine”. Ce se va întâmpla cu fiul ei, Matthias
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
După un divorț oficializat chiar în cursul zilei de astăzi, 23 iulie 2025, Betty Salam începe un nou capitol al vieții sale. Deşi s-a separat de tatăl fiului ei, Cătălin Vișănescu, în urmă cu doar câteva luni, artista a confirmat public că are o nouă relație. Betty a vorbit atât despre motivul despărțirii, cât şi despre începuturile noii povești de dragoste, aducând și detalii despre relația cu fostul soț și despre cum se împart responsabilitățile legate de copilul lor, Matthias.
Betty Salam, primele declaraţii după divorţul de Cătălin Vişănescu
Relația dintre Betty Salam și Cătălin Vișănescu a fost una complicată, cu multe încercări și momente dificile. Artista a recunoscut că, în ciuda faptului că au fost împreună timp de șase ani, iubirea dintre ei nu a fost suficientă pentru a salva căsătoria.
„Am decis de comun acord să o luăm pe drumuri diferite, fără ceartă, pe cale amiabilă. Suntem părinți pentru Matthias”, a declarat Betty Salam pentru spynews.ro. Ea a explicat că, deși nu a intervenit o a treia persoană în relația lor, au fost multe momente delicate care i-au determinat să ia această decizie.
În ciuda separării, Betty Salam a subliniat că între ea și Cătălin nu există resentimente și că au reușit să stabilească un acord pentru binele fiului lor.
„Vrem să evoluăm, doar că nu împreună, ci separat. Să înflorim, nu să stăm unul cu celălalt și să ajungem din ce în ce mai rău, pentru că nu este sănătos”, a adăugat ea, subliniind că această despărțire a fost mai mult o decizie de a merge mai departe și a-și construi un viitor sănătos, fără regrete.
A confirmat o nouă relaţie
După finalizarea divorțului, Betty Salam nu a pierdut timp și a început o nouă relație, care, deși este la început, a devenit un subiect intens discutat în presa de scandal. Artista a confirmat că este într-o relație cu Roberto, „vocea a doua” din trupa tatălui său, Florin Salam. Ea a subliniat că nu a fost vorba despre o fugă din căsnicie pentru un alt bărbat, dar a recunoscut că sentimentele pentru Roberto s-au născut după ce s-a separat de Cătălin.
„Nu am avut în viața mea alte relații. Cătălin e primul meu bărbat. Dacă ar fi vreodată să am o relație după Cătălin, Roberto ar fi a doua relație. Atâta timp cât îmi iubește tatăl, pentru mine contează mai mult decât orice pe lumea asta, mă respectă pe mine ca fată și ține la mine, sunt cele mai importante lucruri. Momentan suntem la început, nu e ceva serios. Noi am început să vorbim abia după ce m-am despărțit de Cătălin. Așa a fost să fie, așa a vrut Dumnezeu. Nu a intervenit Roberto în relația mea cu Cătălin. Roberto e cel mai simțit și cel mai cuminte băiat, nu ar face așa ceva și eu nu aș accepta așa ceva, cum s-a scris că am fugit de acasă. Eu am stat în casa mea, Cătălin a stat cu mine o perioadă după ce ne-am împăcat. Eu acum sunt la casa mea, cu copilul meu. Cu Roberto e ceva la început, iar dacă vreodată va fi ceva, cu Roberto va fi a doua relație”, a mai zis Betty Salam pentru sursa menţiontă anterior.
În ceea ce privește viața de mamă, Betty Salam a lăsat de înțeles că fiul ei, Matthias, este centrul lumii sale. Artista a explicat că, deși este concentrată pe cariera ei și pe muzică, nu își neglijează responsabilitățile de mamă.
„Vreau să am grijă de mine, de psihicul meu, vreau să evoluez. Vreau să știe toată lumea că nu e vorba de niciun înșelat. Mă deranjează foarte tare când se spun lucruri care nu sunt adevărate”, a declarat Betty, făcând o clarificare importantă privind speculațiile apărute în presă.
Ce se va întâmpla cu Matthias, băiețelul lui Betty Salam și al lui Cătălin Vișănescu
”Nu-mi place să mă uit în stânga și-n dreapta. Eu mă consult cu tata, e prima și ultima persoană din viața mea cu care eu mă consult înainte să fac orice pas. El e fericit pentru mine și îmi dorește doar binele, nimic altceva. Am stabilit ca Matthias să rămână cu mine. Am ajuns de comun acord și la o pensie alimentară, bineînțeles. Noi nu facem scandal. Vrem să rămânem prieteni și să avem o stare bună”, a mai zis ea.