Andreea Perju, detalii despre divorţul de tatăl fiicelor ei: „Am făcut tot ce a ținut de mine pentru a salva acea căsnicie”

.

La aproximativ trei ani de la divorţul care a surprins lumea mondenă, Andreea Perju a vorbit deschis despre decizia de a pune punct unei căsnicii de 13 ani cu tatăl fiicelor sale. Actrița a fost prezentă recent la un eveniment monden, unde a oferit declaraţii despre motivele din spatele alegerii sale dificile.

Andreea Perju, detalii despre divorţul de tatăl fiicelor ei

Andreea Perju a recunoscut fără ocolişuri: ea a fost cea care a decis să divorţeze, știind foarte bine că această alegere va afecta nu doar viaţa ei, ci și pe cea a fostului soț și, mai ales, a celor două fiice.

„Sunt o familistă convinsă, cred în asta. Nici atunci nu mi-a fost ușor, nu mi-a fost ușor să iau această decizie, pentru că a fost o decizie luată de mine. Știam că voi schimba dinamica a patru vieți, practic. Doar că, dacă sunt sigură de ceva, sunt sigură că am făcut tot ce a ținut de mine să salvez și, pur și simplu, nu s-a mai putut”, a spus Andreea Perju pentru spynews.ro.

O căsnicie nu e un „perfect life” pe social media

Andreea Perju a subliniat faptul că realitatea unei relații este mult mai complexă decât ceea ce se vede pe rețelele sociale. Afirmă cu tărie că a făcut toate eforturile pentru a menține vie familia sa, în ciuda diferențelor tot mai evidente dintre ea și fostul partener.

Eu consider că am făcut, în relația cu fostul meu soț, tot ce a ținut de mine pentru a salva acea căsnicie. Să nu uităm că o căsnicie nu este ușor de dus. Adică, asta cu perfect life și așa mai departe, este doar pe social media și în reviste. Asta pentru că oamenii ajung să se cunoască, evoluează, iar de multe ori o fac diferit. Trebuie să se redescopere tot timpul. Dar, uneori, se poate întâmpla să nu mai găsești niciun punct comun cu cel de lângă tine”, a mai spus vedeta pentru sursa menţionată anterior.

Fiecare cuplu are propriile reguli

Vedeta a mai menționat că nu se consideră în măsură să ofere sfaturi altor cupluri, pentru că fiecare familie are propriile sale dinamici și obstacole. Nu există o rețetă universală pentru fericirea în doi, iar uneori despărțirea este cea mai corectă cale pentru toată lumea implicată.

E foarte greu să pot eu să dau un sfat, și vă spun de ce, pentru că fiecare familie, fiecare cuplu are propriile motive pentru care hotărăște să meargă mai departe sau să renunțe”, a mai spus aceasta pentru spynews.ro.

Citeşte şi: Andreea Perju își extinde afacerea și vrea să dea lovitura. Unde pleacă de Paște cu iubitul și fiicele ei / Exclusiv

Citeşte şi: Legătura neștiută dintre Andreea Perju și Liviu Vârciu. “O puteam lua foarte ușor pe alte căi” / Exclusiv

Deși despărțirea a fost o alegere grea, Andreea Perju este convinsă că a acționat responsabil. Nu și-a dorit niciodată să rupă o familie, dar a realizat că uneori, oricât te-ai strădui, lucrurile nu mai pot fi reparate. Pentru actriță, prioritare rămân fetițele ei, iar echilibrul emoțional al acestora este cel mai important.

Cu sinceritate și maturitate, Andreea Perju a dat de înţeles prin declaraţiile sale că uneori iubirea și efortul nu sunt suficiente întru-o relație de durată, dar ceea ce contează cu adevărat este curajul de a merge mai departe, pentru binele tuturor.

Sursa foto: Instagram şi Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton