Andreea Marin a renunţat la funcţia de director editorial. Crezi că pleacă din ţară?

De Sandra S. pe

Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr. ne-au dat la sfârşitul săptămânii trecute o veste uluitoare: după şapte ani de căsnicie au hotărât să divorţeze. La scurt timp după ce au făcut anunţul, cei doi au plecat în Dubai, împreună cu fetiţa lor, Violeta.
În ultimul său editorial pentru revista Business Woman le-a scris cititoarelor că renunţă la funcţia sa, dar promite să mai colaboreze pe viitor cu publicaţia. Pentru moment, însă, Andreea Marin se va concentra pe viitorul său, aflându-se la o nouă răscruce de drumuri.
Eu cred că a alege o altă direcţie când te afli la o răscruce de drumuri nu e un risc, dacă ai încredere în forţe proprii şi imaginaţie cât să-ţi spui ‘merită să încerc ceea ce simt şi dacă nu-mi iese, oricum sunt în stare să fac altceva, cel puţin la fel de bine’.[…] Astăzi sunt la momentul unei alegeri: provocări noi mă aşteaptă în anul ce vine, mi-am extins activitatea profesională, astfel încât îmi dau seama că 24 de ore pe zi nu îmi mai sunt de ajuns. De aceea, există proiecte care sunt pe direcţia bună deja, pentru care predau cu mândrie ştafeta. Iar Business Woman este povestea de suflet pe care nu o părăsesc, pentru că îi voi fi alături la nevoie, în proiecte punctuale legate de revistă, doar că nu voi mai putea fi membru permanent în echipă„, a scris Andreea Marin.
Cu toate acestea – divorţul, plecarea subită de la revista pe care o numeşte „proiectul de suflet” – nu putem să nu ne întrebăm: Oare Andreea Marin plănuieşte să părăsească ţara definitiv?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro