După ani de tensiuni, declarații publice și drumuri separate, Andreea Bălan și George Burcea au fost surprinși împreună într-un cadru care amintește de vremurile în care formau o familie. La cinci ani de la divorț, cei doi au fost văzuți în zona de Nord a Capitalei, alături de cele două fetițe pe care le au împreună, într-o atmosferă relaxată și plină de zâmbete.
Andreea Bălan a venit la întâlnire cu zâmbetul pe buze, iar episodul revederii cu fostul soț a fost marcat de mai multe momente frumoase. Împreună cu Ella Maya și Clara Maria, cele două vedete au intrat într-un cabinet notarial, unde au stat puțin timp, iar la ieșire păreau la fel de destinși ca la sosire. Fetițele păreau fericite, iar George Burcea s-a remarcat prin atitudinea protectoare, purtând ghiozdanul și hanoracul uneia dintre ele. Vezi AICI cum au fost fotografiați cei patru de paparazzi Cancan.
Cei doi părinți au avut grijă să arate impecabil. George Burcea, vizibil revigorat după perioada petrecută în studiourile din Statele Unite, a afișat un look demn de un actor hollywoodian. Andreea Bălan, mereu atentă la aparițiile publice, a purtat o rochie scurtă din denim care i-a pus în evidență silueta, completând tabloul unei femei încrezătoare și împlinite.
Fetițele, în vizită la bunica lor paternă
Deși Andreea a venit cu fetițele, acestea au plecat cu George Burcea, într-o mașină condusă de un prieten de-i actorului. Destinația: casa mamei lui George, fosta soacră a Andreei și bunica paternă a fetițelor. Acolo, micuțele au petrecut timp prețios cu bunica lor, care își aniversa ziua de naștere. Momentul a fost marcat de un buchet de trandafiri oferit de fiul său și de un „La mulți ani” cântat cu emoție, într-un cadru intim și familial.
Andreea Bălan și George Burcea, o poveste de dragoste intensă cu final nefericit
Andreea Bălan și George Burcea au început relația lor în anul 2016, iar în 2019 au devenit părinți pentru a doua oară, având împreună două fetițe: Ella Maya și Clara Maria. Cei doi au avut o poveste de dragoste intensă, dar marcată de tensiuni și diferențe de personalitate.
În martie 2020, Andreea Bălan a confirmat public despărțirea de George Burcea, la scurt timp după ce actorul fusese implicat într-un incident care a dus la deschiderea unui dosar penal. Deși separarea a fost inițial discretă, ulterior au urmat declarații tensionate în presă, acuzații reciproce și un proces de divorț care a durat mai bine de un an.
Divorțul oficial s-a pronunțat în 2021, iar custodia copiilor a fost un subiect sensibil. În cele din urmă, instanța a decis ca fetițele să locuiască cu mama lor, dar George Burcea are drept de vizită și implicare în creșterea lor.
După separare, Andreea Bălan și-a refăcut viața alături de tenismenul Victor Cornea, iar George Burcea a avut o relație cu Viviana Sposub, care s-a încheiat după cinci ani.
Foto – Facebook / Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.