Alina Pușcaș s-a căsătorit în secret

De Mădălina Manole pe
Alina Pușcaș s-a căsătorit în acest weekend cu Mihai Stoenescu, tatăl copiilor ei. Evenimentul a fost unul discret, prezentatoarea de televiziune și soțul său având alături cele mai importante persoane din viața lor.

Alina Pușcaș a devenit mamă pentru a treia oară în urmă cu câteva luni, iar acum, iată, a devenit și soție cu acte în regulă. Interesant este că majoritatea fanilor vedetei de la Antena 1 au crezut că aceasta este deja căsătorită cu tatăl celor trei copii ai săi pentru că, în 2017, când au botezat-o pe fiica lor Melissa, proaspătul tătic i-a făcut o surpriză Alinei: „La biserică m-am trezit cu surpriza. Nu am știut nimic. Mi-a pus cineva un buchet în mână și m-am trezit cu preotul care spunea în fața tuturor că azi avem de înfăptuit două taine, a botezului și a cununiei. Mi s-au tăiat picioarele.

M-am uitat la Mihai și am spus: E pe bune? Vorbești serios? Și, evident, am izbucnit în plâns. A fost minunat! Cel mai romantic moment surpriză! A fost perfect!”, povestea Alina Pușcaș la vremea respectivă.

Vezi imagini cu Alina Pușcaș de la căsătoria cu Mihai Stoenescu în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro