Alin Oprea, mesaj emoționant pentru aniversarea iubitei lui Medana

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 11 decembrie 2020, 18:50

Alin Oprea (49 de ani), fostul solist al trupei Talisman, formează în prezent un cuplu cu Medana Medaria.

La începutul lunii august, după 23 de ani de căsnicie, artistul și soția lui Larisa dezvăluiau că s-au despărțit.

Unul dintre motivele separării ar fi fost distanța, Larisa locuind în Londra, alături de cei doi copii ai lor, Melissa (18 ani) și Adrian (21 de ani), care studiază acolo muzica.

Alin Oprea, mesaj emoționant pentru aniversarea iubitei lui Medana

Alin Oprea, mesaj emoționant pentru aniversarea iubitei lui Medana

Joi, 10 decembrie, Alin i-a transmis iubitei sale un mesaj emoționant cu ocazia aniversării sale.

„Tu ești «medicul» care mi-a salvat viața când alții m-au îmbolnăvit, «avocatul» care m-a apărat când alții m-au nedreptățit, «scutul» care m-a protejat când alții au vrut să-mi străpungă inima, «stâlpul» care m-a susținut când alții au vrut să mă îngenuncheze și «soarele» care a adus lumină în viața mea când am fost abandonat în întuneric.

Acesta este motivul pentru care tu ești singurul om de care am nevoie astăzi, mâine și până la sfârșitul timpului. Mulțumesc pentru iubirea de dincolo de vremuri, pentru atingerea magică, pentru tandrețea angelică și pentru infinitul pe care mi l-ai dăruit. Îți doresc cea mai dulce zi de naștere. La mulți ani, MEDANA!”, a scris Alin Oprea pe pagina lui de Facebook.

Medana a dat startul mesajelor romantice

Cu mai puțin de o lună în urmă, artistul a împlinit 49 de ani. Atunci, Medana i-a transmis un mesaj la fel de emoționant.

„Aș putea să dau vieții culoare cu un singur gând, însă culoarea ei ar fi de fapt o non-culoare. Fără tine exist dar nu trăiesc, pentru că tu ești culoarea din viața mea, cea mai frumoasă și puternic colorată. Și da! Ești culoarea vieții mele. Aș putea creiona un peisaj superb din culorile curcubeului, însă fără tine nu ar fi decât ceva fad, fără viață.

Tu ești curcubeul inimii mele! Aș putea desena luna, însă fără tine nu ar fi decât luna acoperită de umbră rece și densă. Pentru mine tu ești luna, care îmi luminează pașii în întuneric. Iar dacă ar fi să mă dezmierd în razele aurii ale soarelui, fără tine nu aș simți căldura lui profundă răsfățându-mă cu atâta tandrețe, pentru că tu ești soarele vieții mele.

Aș putea să creionez zâmbete, însă fără tine ele nu ar fi decât conturate cu un creion pe o foaie de hârtie. Zâmbetul tău este zâmbetul meu plin de bucurie! Iubesc natura cu peisajele ei superbe, și aș putea desena cel mai frumos munte în nuanțe cameleonice, însă fără tine ar fi doar un desen banal, pentru că tu ești muntele din viața mea care mă susține și care mă face să văd frumusețea naturii altfel!”

Medana: „Doar alături de tine am înțeles în sfârșit ce înseamnă iubirea”

„Iubesc florile! Ador să le pictez, însă fără tine ele ar fi triste, pentru că tu ești toate câmpiile cu florile cele mai minunate și mai frumos colorate care mi-au încântat sufletul și îmi bucură drumul. Iubesc marea în toată splendoarea ei, însă fără tine nu ar avea niciun farmec, pentru că tu ai toate mările în ochii tăi albaștrii și blajini, care mă fac să mă pierd în ei.

Aș putea scrie numele tău pe albastrul cerului, însă fără tine alături ar fi acoperit de nori mulți și negrii, pentru că numele tău e adânc înfipt în sufletul și inima mea. Iubesc oamenii pentru că sunt minunați, însă fără tine nu aș reuși să pătrund în inima lor, pentru că tu ești cel mai minunat om!

Aș putea scrie despre iubire, însă fără tine scrisul ar fi unul incomplet, nedescifrat și neînțeles pentru că doar alături de tine am înțeles în sfârșit ce înseamnă iubirea. Iubesc să te iubesc, omul meu drag! Mulțumesc că exiști în viața mea și că mi-ai dăruit Universul întreg! LA MULȚI ANI, ALIN!”, a scris atunci Medana.

Foto: Facebook

Citește și:

Ce familie frumoasă are Wilmark! Cum vor sărbători Crăciunul coregraful, soția lui și fiii lor?

Iulia Albu a fost întrebată de un urmăritor dacă și-a mărit sânii. Cum a răspuns?

Bianca Drăgușanu este o mamă autoritară: „Singurul om pe care nu-l poate manipula sunt eu”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro