Alin Oprea, mărturisiri emoționante despre copiii săi. De ce nu mai ține legătura cu Adrian și Melissa, după divorțul de Larisa Uță

.

Alin Oprea și Larisa Uță au divorțat în urmă cu patru ani, mariajul lor destrămându-se cu scandal, după 20 de ani. Artistul a dezvăluit acum că nu ține legătura cu cei doi copi ai săi, Adrian și Melissa, relația lor fiind profund afectată de certurile dintre părinții lor.

Alin Oprea nu mai ține legătura cu copiii lui

Alin Oprea și Larisa Uțăși-au încheiat cei 20 de ani de căsnicie cu scandal și certuri intens mediatizate, șucru care a afectat legătura pe care artistul o avea cu cei doi copii ai săi, Melissa și Adrian. Artistul a dezvăluit că, după divorț, nu i-a mai văzut deloc pe aceștia.

Pe timpul divorțului, atât Adrian cât și Melissa, au luat partea mamei lor, iar mai apoi nu au mai vrut să își vadă deloc tatăl. Deși a fost profund îndurerat de decizia lor, artistul a decis să o respecte.

„La declarațiile fostei mele soții am reacționat cu liniște și demnitate pentru că prefer să sufăr eu, decât să sufere ei. Eu știu cine sunt, poate să mă acuze oricine, de orice. Poate că mă doare puțin, dar este durere, nu suferință. Dacă am muncit pentru copii, am lăsat să fie în contul lor în continuare, indiferent că s-au poziționat de partea fostei soții. Practic, nu că nu am înțeles de ce au făcut lucrul ăsta, dar am înțeles că sunt copiii mei și îi iubesc la fel de mult ca înainte. Eu de la divorț am plecat de acolo în pantaloni scurți și un tricou. Dumnezeu rezolvă toate problemele noastre”, a declarat Alin Oprea, în cadrul emisiunii „Online story by Cornelia Ionescu”.

Citește și: Medana Oprea, replică usturătoare la adresa Larisei Uță: „Când penibilul este dus la extrem!” De ce a răbufnit soția lui Alin Oprea

Citește și: Alin Oprea, dezvăluiri despre Tavi Colen, la 18 ani de la destrămarea trupei Talisman: „Am fost ca frații”

Cu ce se ocupă copiii artistului

Dacă înainte ca părinții ei să se separe Melissa visa la o carieră în muzică, aceasta a renunța la acest drum. Tânăra nu a vrut să calce pe urmele tatălui ei și a ales un cu totul alt domeniu.

Melissa a studiat Life Science la o Universitate de top din Londra și visează să ajungă la NASA în viitor.

La rândul lui, Adrian a absolvit o facultate tot din Londra, iar în prezent lucrează în IT. Fiul lui Alin Oprea s-a și însurat, dar tatăl lui nu a fost invitat la marele eveniment.

Citește și: Codin Maticiuc, dezvăluiri despre colaborarea cu frații Gogan pentru „Sirenele”, filmul „Cursa” și nunta cu Ana Pandeli, mama celor trei copii ai lui: „Am vrut să le fac un cadou fetițelor mele” / Exclusiv

Citește și: Adriana Bahmuţeanu, fără copii de ziua ei de naştere: „Nu am primit niciun mesaj de la ei, nici de Crăciun, nici de Revelion, nici de Paște. Sunt complet alienați”

În urmă cu ceva timp, Larisa Uță vorbea, în cadrul unui podcast, despre relația lui Alin Oprea cu cei doi copii ai lor.

„Copiii, atât cât a știut el și atât cât a putut el, i-a iubit din tot sufletul. În creierul meu, a făcut tot ce credea el că e bine pentru copiii lui. Adi a absolvit, Meli a făcut facultate. Melissa nu mai poate să cânte după tot ce ți-am zis. Pentru că a zis așa: eu nu pot să trăiesc în breasla asta. Toți oamenii din breasla asta sunt narcisiști și egoiști și oameni răi, este vorba numai despre ei”, a spus la momentul respectiv fosta soție a artistului.

„Eu vreau să studiez, să vindec cancerul. Eu vreau să studiez genetică. Deci Meli a stata acasă un an după ce a terminat liceul și a învățat, în condițiile în care în ultimii ani de liceu a făcut numai muzică și artă, a învățat chimie, biologie, fizică și a intrat la o universitate de top din Londra la științe. Studiază Life Science. Visul ei e să ajungă la NASA, visul ei este să își facă master în genetică”, mai spunea atunci Larisa Uță.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Alin Oprea

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton