Adrian Daminescu, prezență emoționantă la Festivalul Mamaia 2025, după lupta cu cancerul. Artistul a câștigat Trofeul la secțiunea Creație

.

Adrian Daminescu (68 de ani), unul dintre cei mai apreciați soliști de muzică ușoară din România, a urcat din nou pe scena Festivalului Mamaia, într-un moment încărcat de emoție și semnificație. Artistul a câștigat Trofeul la secțiunea Creație cu piesa „Prima iubire ești tu”, interpretată de Cristina Sofia Damian, o tânără de doar 16 ani.

O seară de neuitat la Mamaia

Gala Laureaților de la Mamaia a fost o noapte memorabilă, cu recitaluri susținute de artiști consacrați precum Corina Chiriac, Nico, Andrei Ursu și Andia. Dar momentul în care Adrian Daminescu a urcat pe scenă a fost cu adevărat copleșitor. Publicul l-a primit cu aplauze și emoție, conștient de drumul greu pe care l-a parcurs până acolo, după cumplita luptă cu cancerul.

Adrian Daminescu a câștigat Trofeul Festivalului Mamaia 2025 la secțiunea Creație, cu piesa „Prima iubire ești tu”, interpretată de tânăra Cristina Sofia Damian.

Melodia a fost compusă special de Daminescu pentru tânăra artistă, pe care a descoperit-o și în care a crezut din prima clipă: „Am văzut-o pe ea, pe Cristina, la 16 ani, cântând și m-am topit. Și mi-am zis că: fata asta trebuie să lucreze cu mine”.

Cum a câștigat Adrian Daminescu lupta cu cancerul pulmonar

Dar dincolo de succesul muzical, prezența lui Daminescu a fost marcată de o poveste de viață impresionantă: lupta cu cancerul pulmonar.

Citeşte și: Adrian Daminescu s-a vindecat de cancer pulmonar după 2 ani. „Eram ușor legumă”

Citeşte și: Adrian Daminescu și Daniela, o dragoste greu încercată: “Am noroc de o soție minunată”

Citeşte şi: Cum a câștigat Adrian Daminescu lupta cu cancerul pulmonar. De la ce s-ar fi îmbolnăvit, de fapt: „Nu e de la fumat”

În urmă cu câțiva ani, Adrian Daminescu a fost diagnosticat cu un cancer malign de 3,5 cm la plămânul drept. Artistul a povestit într-un interviu că vestea a fost un șoc, dar nu a lăsat frica să-l doboare:

„Am făcut o analiză la plămâni și mi-au găsit un cancer malign de 3,5 cm la plămânul drept. Eram la limită, dar i-am zis soției mele să stea liniștită. Nu aveam de gând să mor din asta”.

Tratamentul a fost dureros, cu ședințe de chimioterapie și radioterapie pe care artistul le-a descris ca fiind „iadul pe pământ”. Cu toate acestea, Daminescu a găsit forța să meargă mai departe, sprijinit de credință, umor și dragostea pentru muzică: „Tratamentul este iadul pe pământ! Dar, cu credință și umor, treci”.

Deși tratamentul l-a adus în momente de cumpănă și suferință profundă, Adrian Daminescu a mărturisit că nu și-a pierdut niciodată încrederea în propriile forțe și în ajutorul Divin, chiar dacă în jurul său vedea exemple care ar fi putut să-i zdruncine speranța.

„E o boală extraordinară, să tratați boala cu un mare sictir! Dacă ai încredere totală în tine, nu mori! Trebuie să te schimbi, să fii profund în gândire! Cei care urlau noaptea, prin spitale: „Am să mor!”, se vor duce primii. Mai mă așteptau pacienții, pe holul spitalului, se și mirau că mie nu mi-e frică, mai vorbeam cu ei, îi încurajam. Cel mai mare dușman al omului este însă frica, nu trebuie să te temi”, a completat artistul, potrivit adevărul.ro.

Soția sa, Dana, a fost profund afectată de diagnosticul primit, dar a fost alături de el în fiecare pas. Artistul a povestit că, în ciuda durerii, a încercat să-i motiveze și pe ceilalți pacienți din salon: „Le făceam ședințe motivaționale colegilor de salon. Soția mea, când a auzit că sunt bolnav de cancer, a leșinat pe stradă, a căzut din picioare”.

Foto – Facebook / capturi Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton