Unul din cei mai tineri criminali ai lumii sfidează familia victimei, postând pe Facebook

.

De curând, postarea unui tinere din Scoția a impresionat sute de mii de utilizatori Facebook din întreaga lume. Kimberley Mcphillips a atras atenția asupra unei probleme care i-a întristat peste măsură pe cei din familia sa.

Ea a povestit cum, pe 24 august 1990, verișorul ei de trei ani, Jamie, a fost răpit din curtea bunicilor. ”A fost luat în plină zi de un băiat pe nume Richard Keith, care avea 11 ani. L-a dus pe Jamie într-un parc și l-a ucis. A fost și este în continuare cea mai tânără persoană care a comis o crimă în Scoția. A fost acuzat de omor din culpă și a făcut doar opt ani de închisoare. A fost eliberat și acum trăiește liniștit alături de familia lui”, a povesti tânăra.

Materialele din presă confirmă cele spuse de Kimberley. În 1990 băiețelul de trei anișori a fost răpit de un băiat mai mare care l-a bătut cu bețe și pietre, apoi l-a încecat într-un rău din apropierea casei. Cadavrul a fost găsit de două femei, iar poliția a intrat imediat în alertă. La scurt timp s-a stabilit că ucigașul era Richard Keith, care avea numai 11 ani.

După un proces care a durat patru zile, criminalul a fost condamnat la închisoare pe viață. Judecătorul a declarat atunci că fapta a fost comisă din pură răutate. Însă în 1999 o comisie pentru eliberări condiționate a decis că Richard Keith, tânărul criminal, nu mai reprezintă un pericol pentru societate. Rudele copilului ucis s-au luptat timp de șase luni, însă nu au reușit să împiedice eliberarea criminalului. El a ieșit din închisoare la vârsta de 20 de ani, iar în prezent are 39 de ani.

Unul din cei mai tineri criminali ai lumii sfidează familia victimei, postând pe Facebook
Jamie, băiețelul ucis în 1999 și verișoara lui.

De curând familia băiețelului ucis în 1990 a descoperit întâmplător contul de Facebook al criminalului. El poartă același nume ca și atunci când a comis crima, iar postările pe care le face pe rețeaua socială arată că el își trăiește viața din plin, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Are o iubită și se bucură de o viață frumoasă alături de familia lui.

Niciun ziar nu a publicat postările criminalului, din respect pentru familia victimei, dar toți cei care le-au văzut au considerat că sunt total lipsite de respect.

Kimberley, verișoara copilului mort declară pentru un ziar local: ”Nu mi se pare corect că el are voie să posteze pe Facebook, de pe un profil public care poate fi văzut de familia victimei sale. Vedem cum își continuă viața liniștit, se laudă cu viața lui. Mătușa și unchiul meu încă se gândesc la Jamie în fiecare zi. Pentru ei e ca o palmă. I-a supărat foarte tare să afle că Richard Keith trăiește în Scoția sub același nume și nu are nicio grijă pe lume”.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton