Biroul Electoral Central (BEC) a încheiat numărătoarea oficială a voturilor turului doi al alegerilor prezidențiale 2025. Nicușor Dan a devenit noul președinte al României, după ce a obținut 53,60 % din voturi, adică 6.168.642 de voturi față de 5.339.053 voturi pentru George Simion (46,40%).
Nicuşor Dan a obţinut 6.168.642 de voturi (53,60%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea tuturor celor 20.085 de procese verbale. Contracandidatul său, George Simion a obţinut 5.339.053 de voturi, reprezentând 46,40%.
La cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2025 au votat 11.641.866 de români.
După ce a câștigat alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în care le-a mulțumit tuturor celor care au luptat pentru schimbare, subliniind că țara intră într-o nouă etapă în care este nevoie de implicarea fiecărui român.
„Este victoria a mii și mii de oameni”, a declarat el.
Nicușor Dan a făcut apel la implicare civică și profesională, spunând că România are nevoie de oameni noi în politică și de specialiști. Românilor din diaspora le-a transmis un mesaj special, amintindu-le că „România va fi întotdeauna acolo pentru ei, pentru a-i ajuta în parcursul lor european și, într-o bună zi, pentru a fi din nou împreună.”
„Este victoria a mii și mii de oameni. Nu uitați niciodată forța de care ați dat dovadă săptămânile acestea, pentru că vom avea, împreună, multe de traversat. Dar ceea ce ați făcut voi, ca societate, în aceste săptămâni, a fost extraordinar: ați făcut campanie, ați vorbit cu apropiații voștri, v-ați confruntat uneori cu valuri de ură și ați avut curajul să mergeți mai departe. E victoria voastră”, a spus Nicușor Dan.
„România începe, începând de mâine, o nouă etapă și are nevoie de fiecare dintre dumneavoastră. Are nevoie de specialiști care să se implice în diverse politici publice, de oameni din societatea civilă, are nevoie de oameni noi în politică. Și așa cum ați dovedit în această campanie, vă rog să continuați să activați pentru România”, a declarat el.
Nicușor Dan a transmis și un mesaj special românilor din diaspora, care s-au mobilizat în număr mare în această campanie.
„Avem de construit o Românie împreună. Indiferent de opțiunile politice, avem de construit o Românie cu românii din țară, avem de construit o Românie cu românii din diaspora (…). Le mulțumesc românilor din diaspora care s-au implicat atât de mult în această campanie electorală, indiferent pe cine au votat. Îi asigur că România va fi întotdeauna acolo pentru ei – pentru a-i ajuta în parcursul lor european și, într-o bună zi, pentru a fi din nou împreună”, a mai spus noul președinte ales.
La final, președintele a lansat un apel simplu: „Să continuăm să credem în România. Și de mâine – la muncă!”
Sursă foto: Profimedia
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.