Reacția lui Nicușor Dan după ce Albert NBN a înjurat România la „Beach, Please!”: „Nu cred că trebuie…”

.

Președintele Nicușor Dan a reacționat după ce Albert NBN a înjurat România pe scenă, la festivalul „Beach, Please”, ce s-a desfășurat zilele trecute la Costinești. Trapperul a ajuns protagonistul unui scandal de proporții, după ce a adus injurii la adresa statului român, iar oamenii au cerut măsuri legale împotriva acestuia.

Nicușor Dan, după ce Albert NBN a înjurat România la „Beach, Please!”

Nicușor Dan a susținut luni, 14 iulie, o conferință de presă în timpul căreia a fost întrebat cum privește momentul controversat al lui Albert NBN de la festivalul „Beach, Please!”, în care tânărul a lansat injurii la adresa statului român, în fața a mii de tineri.

În timp ce toată lumea se aștepta ca șeful statului să ia o poziție dură, acesta a uimit prin reacția sa. Președintele a ales să transmită un mesaj de echilibru, sugerând că nu este cazul ca trapperul să fie sancționat legal. Potrivit acestuia, pedeapsa nu este soluție, ci reconstruirea respectului față de instituțiile statului.

„Nu cred că trebuie sancționat din punct de vedere juridic. Mai degrabă, statul ar trebui să se străduiască să câștige din nou încrederea cetățenilor”, a spus Nicușor Dan.

Citește și: Nicușor Dan a plecat în miez de noapte cu fiica sa, cu un avion low cost. Unde a zburat președintele

Citește și: Bunicuța de la Beach, Please!, răsplătită de Selly pentru că l-a însoțit pe nepotul ei la festival: „Mi-am călcat pe suflet și am zis că merg”

Deputatul Dumitru Coarnă, plângere penală împotriva lui Albert NBN

Declarația președintelui vine la scurt timp după ce deputatul Dumitru Coarnă a depus o plângere penală împotriva artistului, adresată Parchetului General.

Parlamentarul îl acuză pe Albert NBN că a folosit un limbaj ofensator și vulghar la adresa României, în prezența minoriilor, într-un spațiu public.

Potrivit lui Dumitru Coarnă, nu este vorba de o simplă manifestare a libertății de exprimare, ci de instigare la dispreț față de valorile statului român, cerând astfel intervenția procurorului general.

Citește și: Cât costă rochia purtată de Inna la „Beach, please!” Artista a strălucit pe scenă, într-o ținută specială

Citește și: De ce Brigitte Macron nu poate divorţa de Emmanuel Macron până în 2027. Pactul secret din spatele căsniciei preşedintelui Franţei

În timpul concertului susținut la „Beach, Please!”, Albert NBN a interpretat piesa „NBN World”, care include expresii dure la adresa României. Cu toate că piesa a fost lansată pe YouTube în urmă cu ma bine de doi ani și are peste 3 milioane de vizualizări, interpretarea sa în spațiul public a reaprins controversele.

După ce a fost intens criticat, trapperul a venit cu o reacție pe TikTok, unde a explicat că nu are nimic împotriva poporului român și nu i-a vizat pe români, ca nație.

Acesta a precizat că injectivele sunt îndreptate exclusiv către instituțiile statului român și către autoritățile cu care susține că are o problemă personală.

„Îmi iubesc țara, dar nu suport statul. Nu am înjurat românii. E un mesaj pentru sistem”, a spus artistul.

Sursă foto: Facebook, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton