Premieră în Guvernul Bolojan. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și-a tăiat singur 20% din salariu. „Nu putem cere doar familiilor tinere sau pensionarilor să strângă cureaua!”

.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat public că și-a redus voluntar salariul cu 20%, echivalentul a 2.550 de lei, dintr-un total lunar de 12.600 de lei. Suma a fost virată înapoi către contul de trezorerie al statului român, ca un gest de responsabilitate și solidaritate în contextul actualelor provocări economice.


Mesajul transmis de ministrul Energiei

Ivan a declarat că această decizie vine ca un exemplu personal înainte de a cere același lucru directorilor din companiile de stat aflate în subordinea Ministerului Energiei. „Nu putem cere doar familiilor tinere sau pensionarilor să strângă cureaua. Trebuie să începem cu noi”, a subliniat ministrul.

Bogdan Ivan a lansat un apel către directorii și membrii consiliilor de administrație din companiile energetice să urmeze exemplul său, considerând că reformele sistemice trebuie însoțite de gesturi concrete de responsabilitate.

„Tocmai am virat 20% din salariul meu de ministru al Energiei statului român. Înainte de a le cere tuturor colegilor din companiile de stat din subordinea ministerului, e normal ca eu să fac acest gest. Acum le cer şi lor, şi directorilor şi membrilor în consiliile de administraţie şi de supraveghere să facă acelaşi gest, într-un element de normalitate în care nu putem să cerem doar oamenilor care au venituri mici, doar familiilor tinere aflate la început de drum sau doar bunicilor care au pensii mici să strângă cureaua şi să fie solidari cu România în aceste momente. Eu am făcut-o, invit şi pe ei să o facă”, a transmis ministrul pe Facebook.

Citeşte şi: Ce este „sporul de femeie” și cine îl primește. Bonusul de performanță stârnește controverse și ironii. „Trebuie să premiem femeile!”

Citeşte şi: Ilie Bolojan, replică după atacul lui Sorin Grindeanu cu privire la taxarea jocurilor de noroc. „Eu cred că se înșală!”

Citeşte şi: Cine este Ana Smărăndița Irina, noua șefă de Cabinet a lui Ilie Bolojan. Tânăra, implicată într-un scandal la Poșta Română

„Am virat 20% din salariul meu de ministru statului român!”

Decizia lui Ivan vine într-un context economic tensionat, marcat de faptul că România a înregistrat anul trecut cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, de 9,3% din PIB. Gestul său simbolic are rolul de a transmite un mesaj de responsabilitate și solidaritate, în special către directorii companiilor de stat aflate în subordinea ministerului. Inițiativa survine după apelul vicepremierului Dragoș Anastasiu, care le-a cerut public șefilor din companiile de stat cu salarii mai mari decât cel al președintelui României, Nicușor Dan, să își reducă voluntar veniturile până la finalul anului 2026. Anastasiu a explicat că, din cauza contractelor „betonate”, nu se pot impune reduceri salariale prin mijloace legale, motiv pentru care a lansat un apel la asumare personală.

Deși Bogdan Ivan nu conduce o companie de stat, ci ocupă o funcție ministerială, el a ales să aplice această măsură în mod voluntar, pentru a oferi un exemplu colegilor din Guvern și directorilor din sectorul energetic.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton