Epidemia de COVID-19 din România: Bilanțul oficial al persoanelor decedate a ajuns la 31.861

.

Care este situația din România cu privire la numărul deceselor cauzate de noul coronavirus.

Bilanțul persoanelor decedate din cauza coronavirusului a ajuns la 31.861.

Luni, 14 iunie. În intervalul 13.06.2021 (10:00) – 14.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 27 de decese (12 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Constanța, Dolj, Iași, Maramureș, Olt, Timiș și Vaslui. 17 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.Astfel, 4 dintre acestea s-au produs în luna ianuarie 2021, 8 în februarie și 5 în martie 2021, în județele Dolj, Iași și Olt. Dintre cele 27 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 1 la categoria 50-59 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 13 iunie. În intervalul 12.06.2021 (10:00) – 13.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese (14 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Constanța, Iași, Mehedinți, Olt și Municipiul București. 21 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 1 deces s-a produs în luna octombrie 2020, 8 în noiembrie 2020, 4 în decembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 4 în martie 2021 și 3 în aprilie 2021, în județele Argeș, Bihor, Olt și Iași. Dintre cele 30 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria 50-59 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 12 iunie. În intervalul 11.06.2021 (10:00) – 12.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 123 de decese (61 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu și Vâlcea. 118 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 1 deces s-a produs în luna iulie 2020, 4 în august 2020, 4 în septembrie 2020, 6 în octombrie 2020, 12 în noiembrie 2020, 31 în decembrie 2020, 21 în ianuarie 2021, 2 în februarie 2021, 23 în martie 2021, 7 în aprilie 2021 și 7 în mai 2021, în județele Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Vâlcea. Dintre cele 123 de decese, 6 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 11 iunie. Au fost raportate de către INSP 150 de decese (86 bărbați și 64 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tmiș, Vâlcea și Municipiul București. 130 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 37 de decese s-au produs în noiembrie 2020, 30 în decembrie 2020, 5 în ianuarie 2021, 11 în februarie 2021, 32 în martie 2021 și 15 în aprilie 2021, în județele Argeș, Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Gorj, Iași, Sibiu, Timiș și Vâlcea. Dintre cele 150 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 de ani, 11 la categoria 50-59 de ani, 35 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 143 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 7 pacienți nu au prezentat comorbidități.

Joi, 10 iunie. În intervalul 09.06.2021 (10:00) – 10.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 148 de decese (80 bărbați și 68 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București. 124 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 1 deces s-a produs în iunie 2020, 2 în iulie 2020, 3 în august 2020, 2 în septembrie 2020, 9 în octombrie 2020, 42 în noiembrie 2020, 19 în decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021, 1 în februarie 2021, 35 în martie 2021 și 8 în aprilie 2021, în județele Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Hunedoara, Iași, Olt, Sibiu, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București. Dintre cele 148 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 5 la categoria 40-49 de ani, 17 la categoria 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 141 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Cum cred angajatorii că va arăta piața muncii la finalul pandemiei: vor recruta mai greu, va crește rata de fluctuație din companii, salariile vor reîncepe să crească, iar candidații vor fi din nou atrași de joburile din străinătate

Miercuri, 9 iunie. Au fost raportate de către INSP 228 de decese (122 bărbați și 106 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Ilfov și Municipiul București. 214 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 1 deces s-a produs în iunie 2020, 1 în iulie 2020, 2 în august 2020,  4  în septembrie 2020, 10 în octombrie 2020, 56 în noiembrie 2020, 40 în decembrie 2020, 30 în ianuarie 2021, 21 în februarie 2021, 33 în martie 2021 și 16 în aprilie 2021, în județele Alba, Argeș, Arad, Cluj, Gorj, Ilfov, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București. Dintre cele 228 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 la categoria 40-49 de ani, 28 la categoria 50-59 de ani, 66 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 70 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 57 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 216 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 8 iunie. În intervalul 07.06.2021 (10:00) – 08.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 277 de decese (146 bărbați și 131 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. 256 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 2 decese s-au produs în iunie 2020, 3 în august 2020,  1  în septembrie 2020, 24 în octombrie 2020, 68 în noiembrie 2020, 38 în decembrie 2020, 33 în ianuarie 2021, 28 în februarie 2021, 39 în martie 2021 și 20 în aprilie 2021, în județele Arad, Argeș , Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre cele 277 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria 40-49 de ani, 25 la categoria 50-59 de ani, 65 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 80 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 101 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 260 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 14 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 7 iunie. În intervalul 06.06.2021 (10:00) – 07.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 63 de decese (39 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea și Municipiul București. 47 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 6 decese s-au produs în luna septembrie 2020, 26 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 3 în februarie 2021, 1 în martie 2021 și 1 în aprilie 2021, în județele Bihor, Cluj, Neamț și Vâlcea. Dintre cele 63 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria 40-49 de ani, 2 la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 6 iunie. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 90 de decese (49 bărbați și 41 femei). 82 dintre acestea decese sunt anterioare și au fost introduse în baza de date în urma verificărilor efectuate. Astfel, 2 decese s-au produs în luna iulie 2020, 7 în luna august 2020, 13 în septembrie 2020, 14 în octombrie 2020, 27 în noiembrie 2020, 13 în decembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 2 în februarie 2021, 1 în martie 2021 și 2 în aprilie 2021, în județele Arad, Bihor, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț și Vâlcea. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 5 iunie. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 113 decese, dar 78 dintre aceste decese sunt anterioare și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Decesele datează inclusiv din august 2020.

Vineri, 4 iunie. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 113 decese (71 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București.
93 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 8 decese s-au produs în luna octombrie 2020, 24 din noiembrie 2020, 11 din decembrie 2020, 22 din ianuarie 2021, 3 din februarie 2021, 5 din martie 2021, 9 din aprilie 2021, 11 din mai 2021, în județele Bihor, Brașov, Gorj, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Timiș, Tulcea și Municipiul București. Dintre cele 113 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 7 la categoria 40-49 de ani, 10 la categoria 50-59 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 106 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 3 iunie. Au fost raportate de către INSP 84 de decese (42 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iași, Mehedinți, Prahova, Timiș, Ilfov și Municipiul București. 68 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 4 decese s-au produs în luna octombrie 2020, 12 din noiembrie 2020, 12 din decembrie 2020, 9 din ianuarie 2021, 15 din februarie 2021, 1 din martie 2021, 15 din aprilie 2021, în județele Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov și Municipiul București. Dintre cele 84 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria 40-49 de ani, 9 la categoria 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 78 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Miercuri, 2 iunie. În intervalul 01.06.2021 (10:00) – 02.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 62 de decese (35 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor,Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș și Municipiul București. 26 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 1 deces s-a produs în luna septembrie 2020, 3 în luna octombrie 2020, 5 în luna noiembrie 2020, 14 în luna decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021 și 1 în februarie 2021, în județele Botoșani, Călărași și Hunedoara. Dintre cele 62 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria 50-59 de ani, 15 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Joi, 27 mai. Au fost raportate 39 de decese (21 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Prahova,  Satu Mare, Timiș și Vâlcea. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 26 mai. În intervalul 25.05.2021 (10:00) – 26.05.2021 (10:00) au fost raportate 52 de decese (24 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Hunedoara, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 50 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 25 mai. Au fost raportate 63 de decese (36 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 61 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 24 mai. Au fost raportate 36 de decese (15 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dolj, Harghita, Hunedoara, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman și Tulcea. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 23 mai. În ultimele 24 de ore au fost raportate 56 de decese, fiind vorba despre 24 bărbați și 32 femei. Pacienții erau internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 18 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 22 mai. Au fost raportate 59 de decese (36 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj,  Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 21 mai. În ultimele 24 de ore au fost raportate 49 de decese (21 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 18 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Joi, 20 mai. Au fost raportate 61 de decese (36 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bihor, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj,  Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți,  Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 56 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 19 mai. Au fost raportate 54 de decese (30 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități.

Marți, 18 mai. În intervalul 17.05.2021 (10:00) – 18.05.2021 (10:00) au fost raportate 91 de decese (51 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 17 mai.  În ultimele 24 de ore au fost raportate 48 de decese, în cazul a 28 bărbați și a 20 de femei. Pacienții erau internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor,  Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Duminică, 16 mai. Au fost raportate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Sâmbătă, 15 mai. Au fost raportate 72 de decese (33 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 14 mai. În intervalul 13.05.2021 (10:00) – 14.05.2021 (10:00) au fost raportate 105 de decese (62 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-29 de ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 13 mai. Au fost raportate 75 de decese (47 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 73 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 12 mai. În intervalul 11.05.2021 (10:00) – 12.05.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 11 mai. În ultimele 24 de ore au fost raportate 101 decese (54 bărbați și 47 femei). Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 10 mai. În intervalul 09.05.2021 (10:00) – 10.05.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (34 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.

Duminică, 9 mai. Au fost raportate 63 de decese, fiind vorba despre 26 de bărbați și 37 de femei, pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și municipiul București. Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, un deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 60 dintre decesele înregistrate au fost la pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru trei pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 8 mai. În ultimele 24 de ore au murit 104 de persoane – 62 bărbați și 42 femei. Este vorba despre pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș,  Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 7 mai. În intervalul 06.05.2021 (10:00) – 07.05.2021 (10:00) au fost raportate 89 de decese (41 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu,Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 87 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Joi, 6 mai. Au fost raportate 94 de decese (46 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș,  Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 5 mai. Au fost raportate 142 de decese (73 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș,  Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui,  Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 7 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 135 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 4 mai. În ultimele 24 de ore au fost raportate 94 de decese (49 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Luni, 3 mai. Au fost raportate 98 de decese (46 bărbați și 52 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 2 mai. În ultimele 24 de ore au fost raportate 88 de decese (41 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 82 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 1 mai. În intervalul 30.04.2021 (10:00) – 01.05.2021 (10:00) au fost raportate 85 de decese (36 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 30 aprilie. În ultimele 24 de ore u fost raportate 138 de decese. 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 129 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 28 aprilie. Au fost raportate 138 de decese (68 bărbați și 70 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 132 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 28 aprilie. Au fost raportate 150 de decese (72 bărbați și 78 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 9 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Marți, 27 aprilie. Au fost raportate 172 decese (89 bărbați și 83 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 11 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 68 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 159 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 26 aprilie. Au fost raportate 117 decese (71 bărbați și 46 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 108 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 25 aprilie. În intervalul 24.04.2021 (10:00) – 25.04.2021 (10:00) au fost raportate 127 de decese (66 bărbaţi şi 61 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 39 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Sâmbătă, 24 aprilie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 154 de decese (80 bărbați și 74 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 54 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani. 143 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 23 aprilie. În intervalul 22.04.2021 (10:00) – 23.04.2021 (10:00) au fost raportate 170 de decese (100 bărbați și 70 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare,  Sibiu,  Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 50 decese la categoria de peste 80 de ani. 164 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 22 aprilie. Au fost raportate 150 de decese (91 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare,  Sibiu,  Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

Miercuri, 21 aprilie. Au fost raportate 175 de decese (86 bărbați și 89 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare,  Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 52 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 55 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani. 160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 20 aprilie. Au fost raportate 237 de decese (145 bărbați și 92 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 66 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 91 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 59 decese la categoria de peste 80 de ani. 220 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 19 aprilie. Au fost raportate 149 de decese (91 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 53 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani. 147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 18 martie. În ultimele 24 de ore, au murit 160 de oameni, pacienți care erau internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș,  Vaslui, Vâlcea și Municipiul București. Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani. 153 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 17 aprilie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 135 de decese, fiind vorba despre 66 bărbați și 69 femei). Pacienții erau internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara,  Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de peste 80 de ani. 129 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 16 aprilie.  Au fost raportate 137 de decese (71 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 41 decese la categoria de peste 80 de ani. 123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 15 aprilie. Au fost raportate 195 de decese (109 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 70 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de peste 80 de ani. 183 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 14 aprilie. Au fost raportate 164 de decese (88 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 20 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani. 153 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 11 aprilie. Au fost raportate 129 de decese (70 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani. 121 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 10 aprilie. Au fost raportate 139 de decese (64 bărbați și 75 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara,   Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de peste 80 de ani. 128 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacient decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 9 aprilie. În intervalul 08.04.2021 (10:00) – 09.04.2021 (10:00) au fost raportate 134 de decese (53 bărbați și 81 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani. 128 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 8 aprile. Au fost raportate 172 de decese (99 bărbați și 73 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș,  Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 50 decese la categoria de peste 80 de ani. 155 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 7 aprilie. În intervalul 06.04.2021 (10:00) – 07.04.2021 (10:00) au fost raportate 175 de decese (86 bărbați și 89 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța,  Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 43 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 63 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 decese la categoria de peste 80 de ani. 166 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 6 aprilie. Au fost raportate 196 de decese (109 bărbați și 87 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Hunedoara, Iași, Maramureș,  Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 65 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 48 decese la categoria de peste 80 de ani. 184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 5 aprilie. Au fost raportate 120 de decese (64 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș,  Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani. 116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Duminică, 4 aprilie. În intervalul 03.04.2021 (10:00) – 04.04.2021 (10:00) au fost raportate 97 de decese (44 bărbați și 53 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani. 87 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 3 aprilie. Au fost raportate 154 de decese (79 bărbați și 75 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani. 148 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 2 aprilie. Au fost raportate 145 de decese (82 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 33 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 63 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani. 136 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 1 aprilie. Au fost raportate 136 de decese (76 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani. 122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 31 martie. Au fost raportate 129 de decese (70 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 40 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. 126 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 30 martie. Au fost raportate 175 de decese (104 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 59 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 decese la categoria de peste 80 de ani. 170 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 29 martie. Au fost raportate 120 de decese (69 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani. 111 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 28 martie. Au fost raportate 117 de decese (60 bărbați și 57 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de peste 80 de ani. 107 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 27 martie. În intervalul 26.03.2021 (10:00) – 27.03.2021 (10:00) au fost raportate 162 de decese (76 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani. 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 26 martie. Au fost raportate 116 decese (59 bărbați și 57 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Municipiul București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Timiș, Vaslui, Vrancea. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani. 108 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 25 martie. Au fost raportate 140 de decese (78 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Municipiul București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Vaslui. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani. 133 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 24 martie. Au fost raportate 137 de decese (69 bărbați și 68 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de peste 80 de ani. 130 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Dumnică, 21 martie. Au fost raportate 76 de decese (42 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,  Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța,  Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 20 martie. În intervalul 19.03.2021 (10:00) – 20.03.2021 (10:00) au fost raportate 112 decese (53 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași,  Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani. 108 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 19 martie. Au fost raportate 143 de decese (87 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani. 140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 18 martie. Au fost raportate 90 de decese (42 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. 83 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 17 martie. Au fost raportate 89 de decese (45 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 85 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 16 martie. În intervalul 15.03.2021 (10:00) – 16.03.2021 (10:00) au fost raportate 133 de decese (75 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 27 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 45 decese la categoria de peste 80 de ani. 132 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 15 martie. Au fost raportate 82 de decese (43 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Ilfov și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. 80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Duminică, 14 martie. Au fost raportate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani. 41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 13 martie. Au fost raportate 79 de decese (39 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani. 77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 12 martie. Au fost raportate 108 decese (58 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani. 105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Joi, 11 martie. Au fost raportate 96 de decese (47 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani. 95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 10 martie. Au fost raportate 100 de decese (52 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani. 94 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 9 martie. Au fost raportate 93 de decese (56 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani. 91 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Luni, 8 martie. Au fost raportate 63 de decese (31 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 18 decese la categoria de peste 80 de ani. 62 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Duminică, 7 martie. Au fost raportate 46 de decese (19 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,  Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Cluj, Constanța, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 6 martie. Au fost raportate 69 de decese (33 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Timiș și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani. 66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 5 martie.  Au fost raportate 101 decese (49 bărbați și 52 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 4 martie. Au fost raportate 98 de decese (58 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 94 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Miercuri, 3 martie. Au fost raportate 77 de decese (40 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare,  Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani. 75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au fost prezentat comorbidități.

Marți, 2 martie. În intervalul 01.03.2021 (10:00) – 02.03.2021 (10:00) au fost raportate 106 decese (62 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare,  Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vaslui. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 27 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani. 105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luin 1 martie. În intervalul 28.02.2021 (10:00) – 01.03.2021 (10:00) au fost raportate 53 de decese (29 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 28 februarie.  În ultimele 24 de ore, au fost raportate 63 de decese (33 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Bihor, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu Mare, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și București Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani. 61 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 27 februarie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 54 de decese (29 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara,  Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 50 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Vineri, 26 februarie. În intervalul 25.02.2021 (10:00) – 26.02.2021 (10:00) au fost raportate 66 de decese (40 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. 62 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 25 februarie. Au fost raportate 81 de decese (39 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani. 77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 24 februarie. Au fost raportate 73 decese (41 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman și Timiș. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.542. Dintre acestea, 969 sunt internate la ATI.

Marți, 23 feburarie. De la ultima informare a autorităților au fost raportate 119 decese (68 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani. 118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Luni, 22 februarie. Au fost raportate 47 de decese (31 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Olt, Sibiu, Timiș, Vâlcea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Duminică, 21 februarie. În intervalul 20.02.2021 (10:00) – 21.02.2021 (10:00) au fost raportate 52 de decese (23 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Maramureș, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 50 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

Sâmbătă, 20 februarie. De la ultima informare a autorităților, au fost raportate 57 de decese (32 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Olt, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. 53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

Vineri, 19 februarie. Au fost raportate 79 de decese (45 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din  Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 18 decese la categoria de peste 80 de ani. 76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

Joi, 18 februarie. În intervalul 17.02.2021 (10:00) – 18.02.2021 (10:00) au fost raportate 71 de decese (43 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din  Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 27 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani. 69 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Miercuri, 17 februarie. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 62 de decese (37 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 16 februarie.  În intervalul 15.02.2021 (10:00) – 16.02.2021 (10:00) au fost raportate 81 de decese (42 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și  București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 15 februarie.  Au fost raportate 79 de decese (50 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 74 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 14 februarie. Au fost raportate 41 de decese (21 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Ilfov și  București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 13 februarie. Au fost raportate 48 de decese (27 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Vaslui. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani. 46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vienri, 12 februarie. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 77 de decese (49 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani. 74 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 11 februarie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 65 de decese (40 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 9 februarie. Au fost raportate 95 de decese (54 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 91 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 8 februarie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 80 de decese (44 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Ilfov și București Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 7 februarie. În intervalul 06.02.2021 (10:00) – 07.02.2021 (10:00) au fost raportate 72 de decese (39 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad,Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani. 68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 6 februarie. S-au raportat 61 de decese (33 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu,  Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani. 59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, arată datele GCS.

Vineri, 5 februarie. În ultimele 24 de ore,  au fost raportate 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. 68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 4 februarie. Au fost raportate 75 decese (42 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 3 februarie. Au fost raportate 87 decese (47 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 2 februarie. De la ultima informare a autorităților au fost raportate 111 decese (67 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani. 106 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 1 februarie. Au fost raportate 67 de decese (31 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani. 64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 31 ianuarie. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 71 de decese (33 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani. 69 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 30 ianaurie. În intervalul 29.01.2021 (10:00) – 30.01.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 6 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani. 63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 20 ianuarie. De la ultima informare a autorităților, au fost raportate 116 decese (71 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor,  Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș,  Neamț, Olt, Prahova, Sibiu,  Satu Mare, Suceava, Teleorman,  Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani. 113 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Marți, 19 ianuarie. Au fost raportate 98 de decese (49 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman,  Timiș, Vâlcea Vrancea și Ilfov. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani. 95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 18 ianuarie. În intervalul 17.01.2021 (10:00) – 18.01.2021 (10:00) au fost raportate 50 de decese (28 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Maramureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava,  Timiș, Vaslui, Vâlcea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 17 ianuarie. În intervalul 16.01.2021 (10:00) – 17.01.2021 (10:00) au fost raportate 57 de decese (41 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava,  Timiș, Vaslui și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani. 55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 16 ianuarie. De la ultima informare a autorităților, au fost raportate 66 de decese (42 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani. 60 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.

Vineri, 15 ianuarie. Au fost raportate 63 de decese (40 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Brăila, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Ilfov. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. 60 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 14 ianuarie. De la ultima informare a autorităților au fost raportate 66 de decese (44 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău,  Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani. 63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.

Miercuri, 13 ianuarie. Au fost raportate 88 de decese (57 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani. 84 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 12 ianuarie. Au fost raportate 156 de decese (105 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani. 147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 11 ianuarie. În intervalul 10.01.2021 (10:00) – 11.01.2021 (10:00) au fost raportate 71 de decese (48 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj,  Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 10 ianuarie. Au fost raportate 62 de decese (37 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Sâmbătă, 9 ianuarie. În intervalul 08.01.2021 (10:00) – 09.01.2021 (10:00) au fost raportate 86 de decese (50 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați,  Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani. 76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 8 ianuarie. Au fost raportate 96 de decese (60 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din  Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați,  Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani. 89 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 7 ianuarie. Au fost raportate 111 decese (80 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 6 ianuarie. Au fost raportate 121 de decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București. Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani. 116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 5 ianuarie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 121 de decese (70 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, VâlceaVrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 decese la categoria de peste 80 de ani. 117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 4 ianuarie. În intervalul 03.01.2021 (10:00) – 04.01.2021 (10:00) au fost raportate 78 de decese (46 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vâlcea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani. 75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 3 ianuarie. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 60 de decese (35 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Maramureș, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman și Timiș. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani. 59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 2 ianuarie. În intervalul 01.01.2021 (10:00) – 02.01.2021 (10:00) au fost raportate 78 de decese (48 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 7 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 1 ianuarie 2021. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 74 de decese (48 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. 68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 31 decembrie. În intervalul 30.12.2020 (10:00) – 31.12.2020 (10:00) au fost raportate 171 de decese (100 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 59 decese la categoria de peste 80 de ani. 166 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 30 decembire. Au fost raportate 127 de decese (71 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani. 123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 29 decembrie. Au fost raportate 135 de decese (89 bărbați și 46 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș,Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare,Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfovși Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32decese la categoria de peste 80 de ani. 129 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități,iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 28 decembrie.  În ultimele 24 de ore au fost raportate 104 decese (65 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani. 101 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 27 decembrie. În ultimele 24 e ore au fost raportate 122 de decese (78 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani. 116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 26 decembrie.  De la ultima informare a autorităților, au fost raportate 85 de decese (47 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 3 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 25 decembrie. În intervalul 24.12.2020 (10:00) – 25.12.2020 (10:00) au fost raportate 111 decese (70 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 40 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani. 109 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 24 decembrie. Au fost raportate 146 de decese (87 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 55 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de peste 80 de ani. 140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 23 decembrie. Au fost raportate 130 de decese (81 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 27 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani. 122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 5 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 22 decembrie.  Au fost raportate 155 de decese (101 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 53 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 50 decese la categoria de peste 80 de ani. 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 21 decembrie. În intervalul 20.12.2020 (10:00) – 21.12.2020 (10:00) au fost raportate 87 decese (45 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău,  Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș,  Vaslui, Vâlcea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani,  1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani. 81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 5 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 20 decembrie. În ultimele 24 de ore au decedat 98 de persoane (58 bărbați și 40 femei), fiind vorba despre pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,  Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani. 97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități.

Sâmbătă, 19 decembrie. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 139 decese (81 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani. 137 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 18 decembrie. Au fost raportate 188 decese (121 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,  Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.  Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 76 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 54 decese la categoria de peste 80 de ani. 176 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 6 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 17 decembrie.  În intervalul 16.12.2020 (10:00) – 17.12.2020 (10:00) au fost raportate 107 decese (57 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,  Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani. 100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 16 decembrie. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 164 decese (112 bărbați și 52 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 decese la categoria de peste 80 de ani. 158 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 5 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 15 decembrie. În intervalul 14.12.2020 (10:00) – 15.12.2020 (10:00) au fost raportate 204 decese (133 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 58 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 55 decese la categoria de peste 80 de ani. 190 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 14 decembrie. De la ultima informare a autorităților, au fost raportate 109 decese (60 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 104 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități.

Duminică, 13 decembrie. În intervalul 12.12.2020 (10:00) – 13.12.2020 (10:00) au fost raportate 121 decese (74 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități.

Sâmbătă, 12 decembrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 148 decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani. 142 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 11 decembrie. Au fost înregistrate 168 de noi decese în rândul pacienților infectați cu noul coronavirus, de la ultimul bilanț. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 48 decese la categoria de peste 80 de ani. 155 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 9 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 10 decembrie.  În intervalul 09.12.2020 (10:00) – 10.12.2020 (10:00) au fost raportate 127 decese (71 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 34 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani. 124 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacienți decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 9 decembrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 161 decese (90 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 65 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 decese la categoria de peste 80 de ani. 155 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități.

Marți, 8 decembrie. De la ultima infirmare a autorităților, au fost raportate 213 decese (119 bărbați și 94 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 63 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 68 decese la categoria de peste 80 de ani. 201 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 7 decembrie. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 127 de decese (79 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani. 118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 6 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 6 decembrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 134 de decese (89 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. 127 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 5 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 5 decembrie. Au fost raportate 134 de decese (79 bărbați și 55 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 33 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 4 decembrie. De la ultima informare a autorităților, au fost raportate 176 de decese (109 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 decese la categoria de peste 80 de ani. 170 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 3 decembrie. În intervalul 02.12.2020 (10:00) – 03.12.2020 (10:00) au fost raportate 211 de decese (125 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 23 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 49 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 64 decese la categoria de peste 80 de ani. 202 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 2 decembrie. În intervalul 01.12.2020 (10:00) – 02.12.2020 (10:00) au fost raportate 135 de decese (84 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de peste 80 de ani. 123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 1 decembrie. În intervalul 30.11.2020 (10:00) – 01.12.2020 (10:00) au fost raportate 199 de decese (130 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 decese la categoria de peste 80 de ani. 178 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 16 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 30 noiembrie. Au fost raportate 138 de decese (78 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța,Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38decese la categoria de peste 80 de ani. 131 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 29 noiembrie. În intervalul 28.11.2020 (10:00) – 29.11.2020 (10:00) au fost raportate 148 de decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj,  Harghita, Ialomița,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț,  Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani. 147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 28 noiembrie. Au fost raportate 161 de decese (94 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani. 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Vineri, 27 noiembrie.  În ultimele 24 de ore au fost raportate 172 de decese (109 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani. 165 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 26 noiembrie. Au fost raportate 171 de decese (105 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 22 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 34 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 57 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 decese la categoria de peste 80 de ani. 163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 25 noiembrie. În intervalul 24.11.2020 (10:00) – 25.11.2020 (10:00) au fost raportate 168 de decese (99 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău,  Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 57 decese la categoria de peste 80 de ani. 157 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 24 noiembrie. Au fost raportate 196 de decese (129 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 61 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani. 184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 23 noiembrie. Au fost raportate 130 de decese (74 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de peste 80 de ani. 125 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 22 noiembrie. În intervalul 21.11.2020 (10:00) – 22.11.2020 (10:00) au fost raportate 131 de decese (69 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Vrancea. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani,10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. 125 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 21 noiembrie. De la ultima informare a autorităților, au fost raportate 160 de decese (98 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani,16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani. 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 20 noiembrie. Au fost raportate 160 de decese (104 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani. 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 19 noiembrie. În intervalul 18.11.2020 (10:00) – 19.11.2020 (10:00) au fost raportate 167 de decese (91 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș,  Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea,   Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 59 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani. 160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți nu a fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 18 noiembrie. În intervalul 17.11.2020 (10:00) – 18.11.2020 (10:00) au fost raportate 168 de decese (102 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani. 163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Marți, 17 noiembrie. De la ultima informare a autorităților, au fost raportate 186 de decese (110 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 45 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani. 182 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Luni, 16 noiembrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 50 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani. 141 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități și pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 15 noiembrie. În intervalul 14.11.2020 (10:00) – 15.11.2020 (10:00) au fost raportate  113 decese (77 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba,  Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Gorj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9  ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani. 106 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă 14 noiembrie. Au fost raportate 129 de decese (73 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vaslui. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani. 120 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 13 noiembrie. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 174 decese (100 bărbați și 74 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Teleorman, Vrancea și Vaslui. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani. 168 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Joi, 12 noiembrie. Au fost raportate  121 decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. 117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 11 noiembrie. De la ultima raportare a autorităților au fost raportate 203 decese (116 bărbați și 87 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea,  Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 48 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 57 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 58 decese la categoria de peste 80 de ani. 196 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 10 noiembrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 177 de decese (92 bărbați și 85 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea,  Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani. 160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 17 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 9 noiembrie. În intervalul 08.11.2020 (10:00) – 09.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (72 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț,  Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș,  Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani. 127 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Duminică, 8 noimebrie. În ulrimele 24 de ore au fost raportate 86 de decese (40 bărbați și 46 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani. 83 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 7 noiembrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 130 de decese (86 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Gorj, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 31 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani. 122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 6 noiembrie. Au fost raportate 123 decese (69 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani. 119 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 5 noiembrie. În intervalul 04.11.2020 (10:00) – 05.11.2020 (10:00) au fost raportate 121 decese (68 bărbați și 53 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani. 112 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu au prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 4 noiembrie. Au fost raportate 146 decese (77 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 48 decese la categoria de peste 80 de ani.

Marți, 3 noiembrie. În intervalul 02.11.2020 (10:00) – 03.11.2020 (10:00) au fost raportate 120 decese (70 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 34 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani. 114 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 2 noiembrie. În intervalul 01.11.2020 (10:00) – 02.11.2020 (10:00) au fost raportate 86 decese (48 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. 80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 1 noiembrie. De la ultima informare a autorităților au fost raportate 99 decese (54 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea,   Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. 95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 31 octombrie. Au fost raportate 101 decese (63 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș,  Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani,  4 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. 92 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 30 octombrie. În intervalul 29.10.2020 (10:00) – 30.10.2020 (10:00) au fost raportate 103 decese (64 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  3 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 13 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani. 100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Joi, 29 octombrie. Au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani. 81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 28 octombrie. În intervalul 27.10.2020 (10:00) – 28.10.2020 (10:00) au fost raportate 107 decese (60 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 7 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 17 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani. 100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 27 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 104 decese (56 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani. 100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 26 octombrie. Au fost raportate 79 de decese (45 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 7 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani. 76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 25 octombrie. În intervalul 24.10.2020 (10:00) – 25.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (37 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 24 octombrie. În total,  6.318 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, iar în ultimele 24 de ore au fost raportate 73 de decese, dintre care 49 de bărbați și 24 de femei. Este vorba de pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria 30-39 de ani, trei decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, cinci decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 23 octombrire. De la ultima informare a autorităților, au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani. 81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Joi, 22 octombrie. Au fost raportate 98 de decese (55 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani. 95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 21 octombrie. În intervalul 20.10.2020 (10:00) – 21.10.2020 (10:00) au fost raportate 69 de decese (44 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 10 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 65 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Marți, 20 octombrie.  În ultimele 24 de ore, au fost raportate 65 de decese (34 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 61 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități și pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 19 octombrie. Au fost raportate 59 de decese (26 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Duminică, 18 octombrie. Au fost raportate 60 de decese (41 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Prahova, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 17 octombire. În intervalul 16.10.2020 (10:00) – 17.10.2020 (10:00) au fost raportate 63 de decese (37 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 16 octombrie. De la ultima informare, au fost raportate 75 de decese (43 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Joi, 15 octombrie. De la ultima informare a autorităților au fost raportate 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 14 octombrie. În intervalul 13.10.2020 (10:00) – 14.10.2020 (10:00) au fost raportate 66 de decese (38 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

Marți, 13 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități , iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 12 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 56 de decese (37 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vaslui și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Duminică, 11 octombrie. Au fost raportate 53 de decese (26 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 10 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-everin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Vineri, 9 octombrie. Au fost raportate 52 de decese (24 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Joi, 8 octombrie. În intervalul 07.10.2020 (10:00) – 08.10.2020 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 7 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 2 decese la categoria 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 79 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 6 octombrie. De la ultima informare, au fost raportate 73 de decese (44 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria 50-59 de ani, 15 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 69 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 5 octombrie. În intervalul 04.10.2020 (10:00) – 05.10.2020 (10:00) au fost raportate 45 de decese (27 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani. 42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Duminică, 4 octombrie. Până astăzi, 5.003 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 03.10.2020 (10:00) – 04.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 56 de decese (35 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Praho va, Sălaj, Sibiu, Vaslui și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani,15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 3 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32 de decese (18 bărbați și 14 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 2 octombire. În intervalul 01.10.2020 (10:00) – 02.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (36 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

Joi, 1 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 37 de decese (28 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 30 septembrie. Au fost înregistrate 33 de decese (21 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. 31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 29 septembrie. Au fost înregistrate 44 de decese (30 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Luni, 28 septembrie. Au fost înregistrate 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Maramureș, Prahova, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. 29 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Duminică, 27 septembrie. În intervalul 26.09.2020 (10:00) – 27.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 de decese (21 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 26 septembrie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 54 de decese (28 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 25 septembrie. În intervalul 24.09.2020 (10:00) – 25.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 42 de decese (25 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. 41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Joi, 24 septembrie. Au fost înregistrate 41 de decese (25 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. 38 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 22 septembrie. Au fost înregistrate 45 de decese (28 bărbați și 17 femei), în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 45 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Luni, 21 septembrie. În intervalul 20.09.2020 (10:00) – 21.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 de decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria 50-59 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la categoria de peste 80 de ani. 22 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 20 septembrie.  Până astăzi au fost înregistrate 33 de decese (20 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani. 32 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.120. Dintre acestea, 470 sunt internate la ATI.

Sâmbătă, 19 septembrie.  În intervalul 18.09.2020 (10:00) – 19.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 42 de decese (21 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 18 septembrie. De la ultima informare a autorităților, au fost înregistrate 48 de decese (28 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 17 septembrie. În intervalul 16.09.2020 (10:00) – 17.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 de decese (18 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani. 26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 16 septembrie. În intervalul 15.09.2020 (10:00) – 16.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 49 de decese (33 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 49 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 15 septembrie. În intervalul 14.09.2020 (10:00) – 15.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese (28 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități și pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 14 septembrie.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 22 de decese (14 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la categoria de peste 80 de ani.

Duminică, 13 septembrie. În intervalul 12.09.2020 (10:00) – 13.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 de decese (20 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vrancea și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. 32 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 12 septembrie. Au fost înregistrate 27 de decese (12 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Mehedinți, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. 26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 11 septembrie.  În intervalul 10.09.2020 (10:00) – 11.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (25 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Joi, 10 septembrie.  Au fost înregistrate 47 de decese (25 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița – Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. 45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Miercuri, 9 septembrie. În intervalul 08.09.2020 (10:00) – 09.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese (32 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 8 septembrie. Au fost înregistrate 41 de decese (22 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 41 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Luni, 7 septembrie. În intervalul 06.09.2020 (10:00) – 07.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (24 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 33 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Duminică, 6 septembrie.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 43 de decese (24 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Timiș, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru doi pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 5 august. În intervalul 04.09.2020 (10:00) – 05.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 38 de decese (28 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 35 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Vineri, 4 sptembrie. Au fost înregistrate 47 de decese (27 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Joi, 3 septembrie. De la ultima informare a autorităților au fost înregistrate 44 de decese (27 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Miercuri, 2 septembrie. În intervalul 01.09.2020 (10:00) – 02.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 40 de decese (27 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 40 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 1 septembrie. De la ultima informare a autorităților, au fost înregistrate 60 de decese (35 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani. 58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Luni, 31 august. În intervalul 30.08.2020 (10:00) – 31.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (29 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. 40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități și 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Duminică, 30 august. În intervalul 29.08.2020 (10:00) – 30.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 39 de decese (23 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani. 32 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar  pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 29 august. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32 de decese (25 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani. 30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Vineri, 28 august. Au fost înregistrate 48 de decese (23 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Joi, 27 august.  În intervalul 26.08.2020 (10:00) – 27.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 37 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Miercuri, 26 august. Au fost înregistrate 54 de decese (33 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani. 52 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Marți, 25 august.  În intervalul 24.08.2020 (10:00) – 25.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 58 de decese (32 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. 57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Luni, 24 august. Au fost înregistrate 37 de decese, 18 bărbați și 19 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Duminică, 23 august. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 39 de decese (21 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 22 august.  Au fost înregistrate 37 de decese (18 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. 35 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Vineri, 21 august. În intervalul 20.08.2020 (10:00) – 21.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 42 de decese (25 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vaslui. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 38 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru trei pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Joi, 20 august. Până astăzi, 20 august 2020, 3.154 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Duminică, 9 august. În ultimele 24 de ore au murit alte 41 de persoane – 30 de bărbați și 11 femei – internate în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. 36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

Sâmbătă, 8 august. Au fost înregistrate 43 de decese (21 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. 42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Vineri, 7 august. De la ultima informare a autoriților, au fost înregistrate 50 de decese (31 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese s-au înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 50 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Joi, 6 august.  În iultimele 24 de ore au fost înregistrate 45 de decese (28 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese s-au înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani. 44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Miercuri, 5 august. Au fost înregistrate 41 de decese (28 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese s-au înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. 40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un deces nu au fost raportate comorbidități.

Marți, 4 august.  În intervalul 03.08.2020 (10:00) – 04.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 48 de decese (31 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 48 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Luni, 3 august. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19 de decese (9 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Aregș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Dolj, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vaslui și Ilfov. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 19 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Duminică, 2 august. În intervalul 1.08.2020 (10:00) – 2.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 34 de decese (22 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Galați, Gorj, Mehedinți, Prahova, Teleorman, Timiș, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 34 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 1 august. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 36 de decese (25 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 36 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 31 iulie. În intervalul 30.07.2020 (10:00) – 31.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 39 de decese (22 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 39 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Joi, 30 aprilie.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 35 de decese (18 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 35 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 28 iulie.  Au fost înregistrate 33 de decese (13 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la categoria de peste 80 de ani. 31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Luni, 27 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19 de decese (11 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la categoria de peste 80 de ani. 17 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru altul nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Duminică, 26 iulie. În intervalul 25.07.2020 (10:00) – 26.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 de decese – 17 bărbați și 5 femei -, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Brăila, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la categoria de peste 80 de ani. 20 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru altul nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sâmbătă, 25 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15 de decese (12 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Gorj, Olt. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la categoria de peste 80 de ani. 14 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Vineri, 24 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 24 de decese (13 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Joi, 23 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 25 de decese ( 16 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Călărași, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Vaslui, Vrancea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 22 iulie.  În intervalul 21.07.2020 (10:00) – 22.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 decese (19 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, București și Ilfov. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. 26 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități.

Marți, 21 iulie. Au fost înregistrate 36 decese ( 26 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Prahova, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. 35 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

Luni, 20 iulie. În ultimele 24 de ore fost înregistrate 12 decese ( 7 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Galați, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Ilfov. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. 11 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Duminică, 19 iulie. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 17 decese ( 5 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Olt și Sibiu. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 18 iulie.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 21 de decese, 14 bărbați și 7 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 17 iulie.  Au fost înregistrate 17 decese ( 11 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Buzău, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Joi, 16 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19 decese provocate de noul coronavirus.

Miercuri, 15 iulie. Au fost înregistrate 21 decese (15 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Mehedinți, București, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman și Timiș. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la  persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 14 iulie.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la  persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Luni, 13 iulie.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Mehedinți, București, Mureș, Olt, Prahova și Sibiu. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la  persoane de peste 80 de ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Duminică, 12 iulie.  Au fost înregistrate 13 decese (10 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Ialomița, Prahova, Suceava, Vaslui și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 11 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 24 decese (16 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Dolj, Galați, Maramureș, București, Olt, Prahova și Sibiu. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani. 23 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Vineri, 10 iulie. Au fost înregistrate 13 decese (8 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Ialomița, București și Tulcea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Joi, 9 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 17 decese, 13 bărbați și 4 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, București, Tulcea și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Miercuri, 8 iulie. În intervalul 07.07.2020 (10:00) – 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Prahova, Sălaj, Suceava și Vâlcea. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 7 iulie. Au fost înregistrate 31 decese (18 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Iași, Ilfov, București, Olt, Prahova, Timiș, Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la persoane de peste 80 de ani. 30 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Luni, 6 iulie. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 18 decese (10 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Mureș, Olt, Prahova și Timiș. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani. 17 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru un deces nu au fost raportate comorbidități.

Duminică, 5 iulie. Au fost înregistrate 19 decese (11 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța Dolj, Galați, Ilfov, București și Prahova. Dintre acestea, 6 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 4 iulie. Au fost înregistrate 23 decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, București, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 3 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 21 decese (12 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mehedinți, București, Prahova, Sibiu și Tulcea. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Joi, 2 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 20 decese (11 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Mehedinți, Prahova, Suceava și Vaslui. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 1 iulie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16 decese (5 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dâmbovița, Mehedinți, București, Neamț, Olt, Prahova și Suceava. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 30 iunie. Au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, București, Neamț, Prahova, Suceava, Teleorman și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Luni, 29 iunie. Au fost înregistrate 22 decese (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Iași, București, Mureș, Prahova, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 3 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Duminică, 28 iunie. În intervalul 27.06.2020 (10:00) – 28.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (14 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Este cel mai mare număr de decese înregistrat în luna iunie. Pacienții decedați erau internați în spitalele din Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, București, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 3 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 27 iunie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10 decese (6 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Galați, București, Neamț, Prahova și Suceava. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 26 iunie. Au fost înregistrate 14 decese (7 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Gorj, Ilfov și Vrancea. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Joi, 25 iunie. Au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Ialomița, Iași, București și Sibiu. Dintre acestea, 1 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 24 iunie. Au fost înregistrate 16 decese (12 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Sibiu, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 1 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 23 iunie. În intervalul 22.06.2020 (10:00) – 23.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Dâmbovița, Galați, Iași, București, Mureș, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 deces la o persoană de peste 80 de ani. 15 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Luni, 22 iunie.  Au fost înregistrate 11 decese (6 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dâmbovița, Ilfov, București, Olt, Vrancea și Vâlcea. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani. 7 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru un număr de 3 persoane care au decedat nu au fost depistate comorbidități, iar pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Duminică, 21 iunie.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12 decese, 8 bărbați și 4 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Galați, Sibiu, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 20 iunie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16 decese, 12 bărbați și 4 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava și Tulcea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 19 iunie. S-au înregistrat 11 decese, 6 bărbați și 5 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brăila, Brașov, Dâmbovița Dolj, Iași, București, Sălaj, Sibiu și Vrancea. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani, și 3 decese la persoane de peste 80 de ani. 10 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

Joi, 18 iunie. S-au înregistrat 22 decese, 12 bărbați și 10 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mureș, Olt, Suceava, Vrancea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 17 iunie.  Au fost înregistrate 14 decese, 7 bărbați și 7 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Cluj, Galați, Ilfov, Mehedinți, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Marți, 16 iunie. Au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brăila, Brașov, Călărași, Iași, București, Neamț, Prahova și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Luni, 15 iunie. Au fost înregistrate 17 decese (11 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Iași, Maramureș, București, Mureș, Olt, Suceava și Tulcea. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Duminică, 14 iunie. De la ultimul bilanț au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Iași, Olt, Sibiu și Suceava. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Sâmbătă, 13 iunie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14 decese, 5 bărbați și 9 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, București, Suceava și Vrancea. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Vineri, 12 iunie. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 11 decese, 7 bărbați și 4 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ilfov, Olt, Sălaj, Suceava și Vâlcea. Dintre acestea,  1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Joi, 11 iunie. Decesele anunțate: În intervalul 10.06.2020 (10:00) – 11.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 9 decese, 4 bărbați și 5 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din județele Bacău, Buzău, Dolj, Harghita, Suceava și municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 1 deces la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Miercuri, 10 iunie. Decesele raportate: o femeie, 78 ani, județ Argeș. Comorbidități: Bronhopneumonie, ARDs (Sindrom de detresă respiratorie acută), boală cronică renală, hemodializat, hepatită cronică virus C, hemoptizie; un bărbat, 71 ani, județ Suceava. Comorbidități: Infarct cerebral datorat ocluziei sau stenozei nespecifice ale arterelor cerebrale; un bărbat, de 59 ani, din București. Comorbidități: Insuficiență respiratorie acută, HTA, obezitate; un bărbat, de 71 ani, din București. Comorbidități: HTA, Diabet Zaharat tip II, Pneumonie severă, sechele AVC; un bărbat, de 54 ani, din Olt. Comorbidități: Insuficiență cardiacă (cls. III NYHA), Sindrom de citoliza hepatica, Etilism cronic; o femeie, de 78 ani, din Iași. Comorbidități: HTA grad III, tahicardie sinusală, aritmie extrasistolică, boala renală cronică,std III, neuropatie mixtă, insuficiență mitrală ușoară degenerativă.

Marți, 9 iunie. Decese raportate: un bărbat, de 68 ani, din București. Comorbidități: sarcom pleomorf nediferentiat, infecție cu Pseudomonas, E. Coli, Candida, anemie. Începând cu data de 06.04.2020 pacientul a avut 10 teste pozitive SARS-CoV-2 (ultimul pe data de 25.05.2020), modificări CT pulmonare; un bărbat, de 37 ani, din Buzău. Comorbidități: ciroză hepatică; un bărbat, de 80 ani, din Ilfov. Comorbidități: diabet zaharat tip II, HTA esențială, insuficiență cardiacă congestivă, Alzheimer, angină instabilă; un bărbat, de 90 ani, din Brașov. Comorbidități: Insuficiență cardiacă, fibrilație atrială, cancer de prostată; un bărbat, de 58 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidități: obezitate: o femeie, de 71 ani, din Vâlcea. Comorbidități: boală cardiovasculară, etilism cronic; un bărbat, de 69 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, Diabet zaharat insulinodependent; o femeie, de 80 ani, din Suceava. Comorbidități: obezitate, HTA, Cardiopatie Ischemică Cronică, Demență, Poliartroza, AVC; un bărbat, de 78 ani, din Botoșani. Comorbidități: Pacient dializat, Diabet Zaharat tip II, Insuficiență cardiacă cronică; o femeie, de 74 ani, din București. Comorbidități: neoplasm pulmonar stâng, cu determinări secundare osoase, trombembolism pulmonar bilateral, pleurezie bilaterală, insuficiență mitrală și tricuspidiană medie; o femeie, de 47 ani, din Sălaj. Comorbidități: Bronhopneumonie, obezitate; un bărbat, de 76 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, insuficiență cardiacă cronică cls. II NYHA, cardiopatie ischemică cronică, cardiomiopatie dilatativă, obezitate grad I; o femeie, de 60 ani, din Neamț. Comorbidități: Carcinom neuroendocrin cu celulă mare vezicula biliara std. IV, metastaze multiple abdominale și mediastinale, Insuficiență respiratorie cronică acutizată, Pleurezie dreaptă, Diabet zaharat tip II; un bărbat, de 68 ani, din Dâmbovița. Comorbidități: TBC, Fibrilație atrială, Diabet Zaharat tip II, obezitate.

Luni, 8 iunie. Decesele anunțate:  un bărbat, de 87 ani, din Tulcea. Comorbidități: ateroscleroză cerebrală, boală Parkinson, escare sacrate gradul IV, sepsis;  un bărbat, de 67 ani, din Suceava. Comorbidități: diabet zaharat, HTA, obezitate, cardiopatie ischemică cronică; un bărbat, de 77 ani, din Suceava. Comorbidități: AVC în antecedente, hemipareză stânga, fibrilație ventriculară, melenă; o femeie, de 80 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, stenoză aortică, boală mitrală, insuficiență cardiacă cronică; un bărbat, de 64 ani, din București. Comorbidități: HTA, insuficiență renală, AVC ischemic în antecedente, ateromatoză carotidiană, demență mixtă severă, anemie microcitară; un bărbat, de 53 ani, din Buzău. Comorbidități: diabet zaharat tip II, obezitate, hemofilie tip A, ciroză hepatică (virus , insuficiență venoasă cronică.

Duminică, 7 iunie. Decesele raportate: un bărbat, de 64 ani, din Cluj. Comorbidități: adenocarcinom pulmonar cu metastaze pleurale și osoase, DZ tip II, ICC, HTA, anemie; un bărbat, de 85 ani, din Botoșani. Comorbidități: HTA, BPOC; o femeie, de 57 ani, din Botoșani. Comorbidități: boală renală cronică; o femeie, de 80 ani, din Mureș. Comorbidități: DZ tip II, boală renală cronică std. IV, HTA, boală microvasculara cerebrală; un bărbat, de 74 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidități: tulburare de ritm cardiac: o femeie, de 57 ani, din Harghita. Comorbidități: ICC clasa NYHA III, insuficiență ventriculară stangă, DZ tip II, tumoră mamară dreaptă, obezitate grd. II; un bărbat, de 70 ani, din Olt. Comorbidități: Insuficiență renală, insuficiență cardiacă, DZ tip II; un bărbat, de 83 ani, din Bacău. Comorbidități: DZ dezechilibrat, caz nou; AVC sechelar, FiA cronica, ischiemie acută embolică membru inferior stâng; un bărbat, de 70 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, neoplasm de colon operat, insuficiență venoasă cronică; un bărbat, de 65 ani, din Alba. Comorbidități: HTA, mastocitoză leucemică, ciroză hepatică toxică decompensată, fibroză pulmonară, obezitate; un bărbat, de 44 ani, din Vrancea. Comorbidități: astm bronșic, defect septal atrial operat, obezitate gr III, FiA; un bărbat, de 73 ani, din Tulcea. Comorbidități: stenoză duodenală operată în luna aprilie, status post infecție CD, HDS, ulcer gastric, pancreatită cronică, casexie; o femeie, de 46 ani, din Hunedoara. Comorbidități: obezitate; o femeie, de 68 ani, din Buzau. Comorbidități: ciroză hepatică decompensată, insuficiență renală; un bărbat, de 80 ani, din Sibiu. Comorbidități: boală cardio-vasculară, HTA, boală neurologică cronică, boală renală, neoplasm colorectal.

Sâmbătă, 6 iunie. Decesele anunțate: o femeie, de 52 ani, din Suceava. Comorbidități: tulburare bipolară, obezitate; o femeie, de 73 ani, din Suceava. Comorbidități: AVC sechelar.

Vineri, 5 iunie. Decesele anunțate: un bărbat, de 67 ani, din Bacău. Comorbidități: boală cardiacă; un bărbat, de 51 ani, din Ilfov. Comorbidități: obezitate, boală cardiovasculară, sdr hepatocitoliză; un bărbat, de 85 ani, din București. Comorbidități: ICC clasa II-III NYHA, BRD complet, insuficiență aortică, Insuficiență mitrală, DZ tip II; un bărbat, de 70 ani, din Tulcea. Comorbidități: ICC, insuficiență mitrală și aortică, fibrilație atrială, tumoră benignă, tumoră esofag; o femeie, de 74 ani, din Tulcea. Comorbidități: DZ complicat; o femeie, de 69 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, Fibrilație atrială, DZ; un bărbat, de 85 ani, din Mehedinți. Comorbidități: ICC, DZ, insuficiență mitrală, insuficiență renală cronică; o femeie, de 85 ani, din Suceava. Comorbidități: demență, casexie; o femeie, de 81 ani, din Harghita. Comorbidități: HTA, ICC, bloc de ramură, obezitate; o femeie, de 81 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, angină pectorală, bloc de ramură, boală cronică de rinichi; un bărbat, de 38 ani, din Neamț.  Comorbidităţi: pancreatită acută.

Joi, 4 iunie. Decesele raportate: un bărbat, de 75 ani, din Ilfov. Beneficiar Cămin de bătrâni Pro Lex Cons. Comorbidități: Cardiomiopatie ischemică, AVC sechelar, demență mixtă; un bărbat, de 81 ani, din Tulcea. Comorbidități: BPOC, HTA, CIC, carcinom de prostată; un bărbat, de 67 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, Afecțiune cronică de colon, Obezitate; un bărbat, de 77 ani, din Suceava. Comorbidități: Insuficiență cardiacă, fibrilație atrială; un bărbat, de 78 ani, din Vrancea. Comorbidități: HTA, CIC, DZ complicat, AVC sechelar; un bărbat, de 87 ani, din București. Comorbiditati: HTA, BCI, DZ tip II, BRC st.III, ateroscleroză teritoriu coronarian și carotidian, fibrilație atrială; o femeie, de 89 ani, din Galați. Comorbiditati: Fibrilație atrială, HTA, CIC, hepatită cronică toxică; o femeie, de 78 ani, din Mehedinți. Comorbidități: Sechele TBC, fibroză pulmonară, boală polichistică hepato-renală, insuficiență renală stadiul III, cardiopatie hipertensiva, HTA gr. II, aritmie extrasistolică; un bărbat, de 69 ani, din Gorj. Comorbidități: BPOC, HTA, AVC în antecedente.

Miercuri, 3 iunie. Decesele anunțate: o femeie, de 92 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidități: HTA, AVC ischemic, hemipareză dreapta, hipoacuzie bilaterală, cardiopatie ischemică; o femeie, de 69 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, CIC, Bypass aorto-coronarian, obezitate; un bărbat, de 68 ani, din București. Comorbidități: Carcinom colon sigmoid cu metastaze hepatice, hepatită etanolică, pancreatită etanolică; un bărbat, de 72 ani, din Botoșani. Comorbidități: HTA, insuficiență renală cronică std V-dializă, obezitate; un bărbat, de 42 ani, din Iași. Comorbidități: FA cu alură ventriculară rapidă, obezitate gradul II; un bărbat, de 56 ani, din Mureș. Comorbidități: insuficiență renală cronică, diabet zaharat tip II; o femeie, de 46 ani, din Botoșani, asistentă medicală. Fără comorbidități cunoscute. Conform Ord MS 961/2020 și a informațiilor primite de la SCBI Sfânta Parascheva din Iași unde cazul a fost internat acest deces este considerat ca fiind deces de COVID-19 deși în momentul decesului avea 2 teste negative pentru coronavirus; o femeie, de 70 ani, din București. Comorbidități: HTA, CIC, șteatoză hepatică, BPOC, litiaza renală, depresie severă, insuficiență venoasă circulatorie.

Marți, 2 iunie. Decesele anunțate: o femeie, de 68 ani, din Argeș. Comorbidități: diabet zaharat, HTA, sindrom mielodisplazic; o femeie, de 58 ani,  din județul Ilfov. Comorbidități: astm bronșic, hernie hiatală, mielom multiplu; un bărbat, de 75 ani, din Bistrița. Comorbidități: diabet zaharat, obezitate, BPOC, cord pulmonar cronic; o femeie, de 76 ani, din județul Ilfov. Comorbidități: Insuficiență cardiacă (clasa NYHA II), HTA, AVC sechelar, boala Alzheimer; un bărbat, de 78 ani, din Suceava. Comorbidități: diabet zaharat, HTA, cardiopatie ischemică cronică; un bărbat, de 64 ani, din Sibiu. Comorbidități: bronhopneumonie, HTA, boală cardiovasculară ischemică, hepatopatie cronică; un bărbat, de 66 ani, din Bistrița. Comorbidități: BPOC, fibroză pulmonară, insuficiență renală cronică, tumoră vezicală operată; un bărbat, de 70 ani, din Botoșani. Comorbidități: HTA, tumoră cerebrală operată, sechele neurologice, afazie; un bărbat, de 83 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, boală cardiovasculară, proteză valvulara; un bărbat, de 59 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidități: insuficiență aortică, fibrilație atrială paroxistică, stenoză mitrală; un bărbat, de 82 ani, din Mehedinți. Comorbidități: Insuficiență renală cronică dializat, tumora vezicala, HTA, insuficiență cardiacă congestivă, cardiopatie hipertensivă, adenom de prostată; o femeie, de 54 ani, din Suceava. Comorbidități: nanism tiroidian, surditate, oligofrenie, tulburări psihice, metastaze pulmonare: o femeie, de 66 ani, din Vrancea. Comorbiditati: boală de nod sinusal, angină stabilă, sindrom Wolff-Parkinson-White, HTA, bloc sino-atrial grad II, insuficiență cardiacă, fibrilație atrială paroxistica, cardiostimulare electrică permanentă; un bărbat, de 75 ani, din Ialomița. Comorbidități:HTA, DZ tip 2, obezitate, insuficiență cardiacă decompensată, insuficiență renală: un bărbat, de 84 ani, din București. Comorbidități: demență mixtă, AVC ischemic cu hemipareză dreapta, tulburare anxioasă depresivă, DZ tip II, boală cardiacă ischemică, HTA; o femeie, de 91 ani, din Brasov. Comorbidități: Insuficiență cardiacă, boală cardiacă ischemică, fibrilație atrială; un bărbat, de 64 ani, din Suceava. Comorbidități: secleroză multiplă; un bărbat, de 76 ani, din Botoșani. Comorbidități: HTA, sechele AVC, obezitate.

Luni, 1 iunie. Decesele raportate: o femeie, de 67 ani, din Botoșani. Comorbidități: DZ, AVC sechelar, CIC; un bărbat, de 45 ani, din Galați. Asisten social Caminul de batrani Sf. Spiridon Galați. Comorbidități: HVB, obezitate, sdr. QT prelungit, steatoză hepatică, sdr. Hepatocitoliă; un bărbat, de 64 ani, din Neamț. Comorbidități: CIC, FiA, flutter atrial, HTA, DZ tip II, insuficiență renală cronică; un bărbat, de 81 ani, din Caraș-Severin. Comorbidități: Insuficiență renală cronică dializată.

Duminică, 31 mai. Decesele raportate: un bărbat, de 68 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, angină pectorală; un bărbat, de 50 ani, din Brașov. Comorbidități: epilepsie cu crize tonico-clonice, obezitate, HTA, hepatită cronică toxico-nutritională: un bărbat, de 51 ani, din Bihor. Comorbidități: cardiopatie ischemică, HTA, insuficiență renală cronică-dializat, obezitate; un bărbat, de 64 ani, din Galați. Comorbidități: cardiopatie ischemică, HTA, AVC sechelar, boală renală polichistică; un bărbat, de 77 ani, din Galați. Comorbidități: HTA, obezitate grad II; un bărbat, de 66 ani, din Tulcea. Comorbidități: DZ, insuficiență renală cronică, insuficiență cardiacă, infecție Clostridium Difficile; un bărbat, de 71 ani, din Buzău. Comorbidităț: neoplasm colon cu metastaze pulmonare și hepatice; o femeie, de 64 ani, din Dolj. Comorbidități: Diabet zaharat insulino-dependent; un bărbat, de 70 ani, din Teleorman. Comorbidități: Diabet zaharat insulino-dependent, tumora malignă laringiană, o femeie, de 72 ani, din Iași.  Comorbidități: HTA, DZ tip II, cardiomiopatie dilatativă, cardiopatie ischemică, BRS major; un bărbat, de 74 ani, din Suceava.  Comorbidități: DZ tip II, neoplasm urotelial, metastaze pulmonare, hematurie; o femeie, de 84 ani, din Suceava. Comorbidități: AVC, HTA, obezitate. Bărbat, de 69 ani, din Suceava.  Persoana asistată la Centrul social.

Sâmbătă, 30 mai. Decesela anunțate: o femeie, de 76 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, FA, Boală renală cronică; un bărbat, de 66 ani, din Ilfov. Comorbidități: Boală cardiovasculară, HTA, obezitate gr II; un bărbat, de 81 ani, din București. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, Stenoza mitrala, Insuficieță cardiacă, Insuficieță renală, BPOC, BRGE, diverticuloza colonică; un bărbat, de 62 ani, din Brașov. Comorbidități: AVC sechelar, Hemipareză dreapta, Diabet zaharat tip II, HTA std III, Dislipidemie; o femeie, de 90 ani, din București. Comorbidități: Fibrilație atrial[ă, HTA std II, IC, astm bronșic, demență Alzheimer formă mixtă, imobilizataă, escare de decubit.

Vineri, 29 mai. Decesele raportate: un bărbat, de 62 ani, din Iași. Comorbidități: proces expansiv intracranian, hemiplegie, ciroză hepatică, hepatiă virus C; o femeie, de 80 ani, din București. Comorbidități: HTA, cardiomiopatie dilatativă, stenoză aortică, pneumonie bilaterală; o femeie, de 83 ani, din București. Comorbidități: HTA, cardiopatie ischemică, insuficiență aortică și mitrală, Alzheime; o femeie, de 71 ani, din Brașov. Comorbidități: obezitate, boală renală cronica std V (hemodializata), diabet zaharat tip II, HTA; o femeie, de 67 ani,  din Suceava. Comorbidități: demență, escare suprainfectate, beneficiară în Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Zvoristea; un bărbat, de 45 ani, din Vrancea. Comorbidități: diabet zaharat tip II, HTA, obezitate, AVC; un bărbat, de 52 ani, din Suceava. Comorbidități: fibroză pulmonară, bronșită cronică, ciroză hepatică; o femeie, de 69 ani, din Bihor. Comorbidități : obezitate, HTA, BPOC, cardiopatie ischemică, bloc de ramură stânga, insuficiență renală cronică; o femeie, de 85 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, cardiopatie ischemică; o femeie, de 54 ani, din Harghita. Comorbidități: diabet zaharat tip II, cardiopatie ischemică cronică, HTA, ciroza hepatică, pneumonie, insuficiență hepatică severă; un bărbat, de 68 ani, din Alba. Comorbidități: bronhopneumonie, ciroză hepatică toxică, enterocolită cu Clostridium difficile; o femeie, de 87 ani, din Sibiu. Comorbidități: Boală cardiovasculară, HTA, Boală pulmonară cronică, Neoplasm; un bărbat, de 59 ani, din Sibiu. Comorbidități: Boală hepatică, Boală cronică neurologică sau neuromusculară, Boală renală, Boală Hodkin: o femeie, de 64 ani, din Botoșani. Comorbidități: Insuficiență renală cronică – dializă, Insuficiență hepatică, Insuficieță cardiacă; o femeie, de 55 ani, din Brasov. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA std II, Obezitate gr. II; un bărbat, de 89 ani, din Suceava. Comorbidități: CIC, HTA; o femeie, de 82 ani, din Suceava. Focar Spital Rădăuți. Comorbidități: Afecțiune oncologică, Hepatită cronică tip B; un bărbat, de 88 ani, din Suceava. Comorbidități: Infarct miocardic în antecedente, Insuficiență cardiacă cronică; un bărbat, de 53 ani, din Suceava. Comorbidități: Obezitate, Dislipidemie, Diabet zaharat tip II.

Miercuri, 27 mai. Decesele anunțate: o femeie, de 71 ani, din Neamț. Comorbidități: DZ tip II, obezitate, bigeminism ventricular, sepsis cu punct de plecare pulmonar cu pseudomonas aeruginosa; un bărbat, de 75 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidități: angină pectorală de efort, status post bypass aorto-coronarian, insuficiență renală; o femeie, de 60 ani, din Alba. Comorbidități: DZ tip II. La ora 19, alte 10 decese au fost raportate de autorități.

Marți, 26 mai. Decesele raportate: un bărbat, de 60 ani, din Dâmbovița. Comorbidități: HTA, dislipidemie; un bărbat,  de 87 ani, din Ialomița. Comorbidități: HTA, Insuficiență cardiacă, Cardiopatie aterosclerotică, Fractură femur; un bărbat, de 46 ani, din Bacău. Comorbidități: ciroză hepatic toxic și cu virus C, decompensată, cu ascită în tensiune, insuficiență hepatică, hipersplenism; o femeie, de 64 ani, din Brașov. Comorbidități: neoplasm pulmonar, metastaze cerebrale, tromboza artera renală stânga, diabet zaharat tip II, HTA gr III, AVC ischiemic, casexie; un bărbat, de 68 ani, din Timiș. Comorbidități: boală hepatică cronică; un bărbat, de 80 ani, din Timiș. Comorbidități: TBC pulmonar, FiA cu AV rapidă, diabet zaharat, boală cronică de rinichi; un bărbat, de 90 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, ciroză hepatică, hepatocarcinom, FiA, TBC extrapulmonar; un bărbat, de 92 ani, din Suceava. Rezident cămin Comorbidități: boală cardiacă; un bărbat, de 82 ani, din Ilfov. Comorbidități: boală cardiacă ischiemică, DZ, HTA, fractură femurală inoperabilă.

Luni, 25 mai. Decese raportate: o femeie, de 75 ani, din  Iași. Comorbidități: obezitate grad II, neoplasm de vezică, hemiplegie dreapta; un bărbat, de 46 ani, din Bacău. Comorbidități: Ciroză hepatică toxică decompensate, insuficiență hepatică cronică, HTA, Diabet zaharat tip II, ascită, hipersplenism hematologic trombocitopenic; o femeie, de 85 ani, din Maramureș. Comorbidități: Cardiopatie ischemică, HTA primară, AVC sechelar, pleurezie dreapta, insuficiență cardiacă std. III, Sindrom Hipoanabolic, fibrilatie atrială cronic permanentă, Policitemie Vera; o femeie, de 36 ani, din Constanța. Comorbidități: HTA; o femeie, de 68 ani, din Suceava. Comorbidități: Boală Renală cronică std. V, Dializă; un bărbat, de 94 ani, din Cluj. Comorbidități: Pneumonie bilaterală, forma medie, Demență senile, AVC ischemic silvian, Hemoragie digestive superioară cu hematemeză, un bărbat, de 96 ani, din Suceava. Comorbidități: Adenocarcinom de prostate, Fibrilație atrială; un bărbat, de 89 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, Fibrilație atrială, Insuficiența cardiac, BPOC, Ateroscleroză avansată; un bărbat, de 84 ani, din Vrancea. Comorbidități: HTA, Stenoză hepatică, nefropatie cronică, BPOC, lobectomie pulmonară superioară stânga (TBC); un bărbat, de 49 ani, din București. Comorbidități: HIV/SIDA; o femeie, de 81 ani, din Hunedoara. Comorbidități: Pleurezie masiva dreapta, neoplasm gastric std. IV, carcinomatoză peritoneală, stenoză pilorică, Trombembolism Pulmonar cronic; un bărbat, de 69 ani, din Prahova. Comorbidități: HTA, neoplasm; o femeie, de 76 ani, din Galați. Comorbidități: Fibrilație atrială permanentă, Insuficiență ventriculară stg, HTA gr III, Sechele AVC, Cardiopatie Ischemica Cronica nedureroasă, sindrom psihoinvolutiv; o femeie, de 50 ani, din Botoșani. Comorbidități: Insuficiență hepatică, Hepatită virală cronică C; o femeie, de 80 ani, din Vaslui. Comorbidități: Diabet Zaharat tip II, HTA std III, sechele AVC, boala Parkinson, Hepatită virală C cronică, Demență senilă; o femeie, de 83 ani, din Botoșani. Comorbidități: HTA, Diabet zaharat tip II, Hepatita virala C cronică, Boală toxică a ficatului cu fibroză și ciroza ficatului, Bronhopneumonie: o femeie, de 79 ani, din Brașov. Comorbidități: Neoplasm de col uterin, fistulă iliovezicală, sepsis cu punct de plecare abdominal.

Duminică, 24 mai. Decesele anunțate: o femeie, de 81 ani, din Brașov. Comorbidități: Fără; o femeie, de 45 ani, din Botoșani. Comorbidități: Fără; un bărbat, de 59 ani, din Botoșani. Comorbidități: Diabet zaharat. HTA. Obezitate; o femeie, de 74 ani, din Arad. Comorbidități : AVC sechelar. Dementa mixtă; un bărbat, de 51 ani, dinArgeș. Comorbidități: Sechele infarct miocardic. Fibrilație atrială. Insuficiență renală cronică; un bărbat, de 52 ani, din Timiș. Comorbidități: Obezitate. Trombocitopenie; o femeie, de 78 ani, din Suceava. Comorbidități: Diabet zaharat; un bărbat, de 54 ani, din Brașov. Comorbidități: fără. ărbat, de 67 ani, din Argeș. Comorbidități: HTA; o femeie, de 50 ani, din Sălaj. Comorbidități: BPOC. Insuficiență ventriculară stânga. Cardiopatie ischemică. Status post-angioplastie cu stent. Insuficiență aortică. Dislipidemie. HTA. Obezitate; o femeie, de 85 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, bronșită cronică, hemoragie digestivă superioară; o femeie, de 80 ani, din Brașov. Comorbidități: HTA, boală cardiacă ischemică, AVC ischemic, insuficiență renală cronică; un bărbat, de 60 ani, din Vrancea. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA; un bărbat, de 70 ani, din Vrancea. Comorbidități: HTA, diabet zaharat tip II, BPOC; emeie, de 56 ani, din Vrancea. Comorbidități: HTA, boală renală cronică – dializată.

Sâmbătă, 23 mai. Decesele anunțate: un bărbat, de 89 ani, din Sibiu. Comorbidități: boală cardiovasculară; o femeie, de 66 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidităț: DZ, neoplasm, HTA, insuficiență cadiacă; un bărbat, de 80 ani, din Botoșani. Comorbidități: Neoplasm pulmonar; o femeie, de 54 ani, din Vrancea. Comorbidități: Boală cardio-vasculară. HTA. Boală renală cronică. Dializă. Obezitate.

Vineri, 22 mai. Decesele raportate: o femeie, de 81 ani, din Arad. Comorbidități: HTA, FiA, IMA, Sechele AVC, leucemie; o femeie, de 79 ani, din București. Comorbidități: HTA, insuficiență cardiacă clasa a IV a NYHA, boală pulmonară cronică, FiA paroxistică, BCI, BRS major, DZ tip II insulino-necesitant; o femeie, de 84 ani, din Constanța. Comorbidități: DZ, boala Altzheimer; un bărbat, de 79 ani, din Suceava. Comorbidități: DZ, HTA, CIC; un bărbat, de 33 ani, din Bacău. Comorbidități: Ciroză hepatică; o femeie, de 82 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, CIC, insuficiență cardiacă; un bărbat, de 93 ani, din București. Comorbidități: ICC, fibrilatie atrială, insuficiență aortică și mitrală; o femeie, de 70 ani, din Maramureș. Comorbidități: HTA. Fibrilație atrială, obezitate; o femeie, de 66 ani, din București. Comorbidități: neoplasm recidivant; o femeie, de 67 ani, din Dolj. Comorbidități: ICC, DZ, BPOC.

Joi, 21 mai. Decesele anunțate: o femeie, de 89 ani, din Vaslui. Comorbidităţi: sechele AVC, HTA std II, aritmie extrasistolică, cardiopatie ischemică, Boală polichistică renală, demenţă mixtă; o femeie, de 77 ani, din Vrancea. Comorbidităţi: Fibrilație atrială, HTA esenţială, Diabet zaharat tip II, Ciroză hepatică, Boală renală cronică std. III, obezitate, cecitate; un bărbat, de 68 ani, din Suceava.  Comorbidităţi: Sechele infarct miocardic, HTA esentiala, diabet zaharat; o femeie, de 76 ani, din Suceava. Comorbidităţi: Neoplasm colon cu ocluzie intestinală operată, peritonită;un bărbat, de 46 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, DZ, Obezitate; un bărbat, de 54 ani, din Iași. Comorbidități: nefropatie glomerulară cronică, dializat, insuficiență cardiacă, insuficiență venoasă cronică, tromboze venoase multiple, hipertensiune pulmonarp moderată, disfuncție sistolică severă; un bărbat, de 51 ani, din Bacău. Comorbidități: obezitate; o femeie, de 66 ani, din Galați. Comorbidități: ciroză hepatică; o femeie, de 45 ani, din Alba. Comorbidități: obezitate, HTA, DZ tip II.

Miercuri, 20 mai. Decesele raportate: o femeie, de 79 ani, din București. Comorbidități: Obezitate. Diabet zaharat tip II. HTA. Boală cardiacă ischemică. Fibrilație atrială paroxistică; o femeie, de 74 ani, din Arad. Comorbidități: Diabet zaharat tip II. HTA gr.III.Tiroidită autoimună; o femeie, de 84 ani, din Dolj. Comorbidități: Boală renală cronică stadiul V. Insuficiență hepatică. Obezitate. Insuficiență cardiacă cronică stadiul IV NYHA. Infarct miocardic antero-septal vechi. HTA primară gr.III. Bloc AV gr.I. Diabet zaharat tip II; un bărbat, de 90 ani, din Suceava, preot. Comorbidități: HTA. Boala cardiacă ischemică; o femeie, de 73 ani, din Hunedoara. Comorbidități: HTA esentiala primara, diabet zaharat tip II, obezitate; o femeie, de 53 ani, din Suceava. Comorbidități: Neoplasm ovarian, carcinomatoză peritoneală, anemie: o femeie, de 45 ani, din Suceava. Comorbidități: Ciroză hepatică toxică; un bărbat, de 78 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, Cardiopatie ischemică, Fibrilație atrială, Diabet zaharat tip II, Obezitate grd. II; un bărbat, de 71 ani, din Mureș. Comorbidități: HTA și boli asociate cardiovasculare; un bărbat, de 62 ani, din Neamț. Comorbidități: HTA std III, Diabet zaharat tip II, Anemie secundară.

Marți, 19 mai. Decesele raportate: o femeie, de 70 ani, din București. Comorbidități: Insuficiență ventriculară stânga. Stenoză aortică. Boală pulmonară cronică; o femeie, de 87 ani, din Neamț. Comorbidități: Demență senilă; un bărbat, de 75 ani, din Neamț. Comorbidități: HTA; un bărbat, de 80 ani, din Vrancea. Comorbidități: HTA. Boală cardiovasculară. Hepatită cronică. La ora 19, alte 13 decese au fost raportate.

Luni, 18 mai. Decesele anunțate: un bărbat, de 54 ani, din Iași. Comorbidități: diabet zaharat tip II, boală renală cronică std V, in dializa, arteriopatie obliteranta membre inferioare, cardiopatie ischemică; o femeie, de 69 ani, din Prahova. Comorbidități: obezitate, diabet zaharat tip II, boală cardiacă ischemică, HTA, astm bronșic; o femeie, de 89 ani, din Vaslui. Comorbidități: cardiopatie hipertensivă, sindrom bronșic post TBC, sechele AVC, aritmie extrasistolică, ateromatoză aortică, hepatită cronică cu virus C, demență mixtă; un bărbat, de 71 ani, din Gorj. Comorbidități: HTA. Diabet zaharat. Insuficiență renală cronică; o femeie, de 82 ani, din Suceava. Comorbidități: Neoplasm gastric operat; o femeie, de 87 ani, din Suceava. Comorbidități: Patologie cardio-vasculară. Accident vascular cerebral; o femeie, de 56 ani, din Argeș. Comorbidități: HTA. Diabet zaharat. Obezitate. Neoplasm mamar; o femeie, de 83 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidități: HTA. Fibrilație atrială; o femeie, de 72 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidități: HTA. Accident vascular cerebral. Insuficiență ventriculară stânga; un bărbat, de 81 ani, din Galați. Comorbidități: HTA. Insuficiență cardiacă; un bărbat, de 90 ani, din București. Comorbidități: Diabet zaharat. Boală renală cronică. Hemodializă; un bărbat, de 87 ani, din București. Comorbidități: HTA. Accident vascular cerebral. Demență mixtă; o femeie, de 88 ani, din Vaslui. Comorbidități: HTA. Insuficiență cardiacă. Accident vascular cerebral; un bărbat, de 85 ani, din Sibiu. Comorbidități: Boală cardiovasculară. Diabet zaharat; un bărbat, de 89 ani, din București. Comorbidități: Infarct miocardic în antecedente. Tromboză venoasă periferică; o femeie, de 72 ani, din București. Comorbidități: HTA. Insuficiență cardiacă. Dializă.

Duminică, 17 mai. Decesele raportate: o femeie, de 82 ani, din Botoșani. Comorbidități: Insuficiență renală cronică dializată; o femeie, de 80 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, obezitate grad II, insuficiență venoasa membre inferioare stadiul III; un bărbat, de 59 ani, din Bacău. Comorbidități: Insuficiență hepatică, ciroză hepatică decompensata, sindrom de malnutriție; un bărbat, de 88 ani, din Suceava. Comorbidități: cardiopatie ischemică cronică, fibrilație atrială, sechele AVC; un bărbat, de 68 ani, din Suceava. Comorbidități: diabet zaharat tip II, arteriopatie obliteranta membere inferioare, ischemie și amputatie picior stângș un bărbat, de 81 ani, din Suceava. Comorbiditati: neoplasm vezica urinară, citostomă permanentă; o femeie, de 84 ani, din Suceava, pacientă dializată. Comorbidități: HTA, cardiopatie ischemică cronică; un bărbat, de 58 ani, din Suceava. Comorbidități: diabet zaharat tip II, cardiopatie ischemică cronică, HTA, BPOC; o femeie, de 92 ani, din Sibiu. Comorbidități: boală renală cronică std.4, cardiomiopatie dilatativă; un bărbat, de 66 ani, din Brașov. Comorbidități: BPOC, insuficiență cardiacă congestivă, HTA, HTP, fibrilație atrială, neoplasm bronhopulmonar.

Sâmbătă, 16 mai. Decesele raportate de autorități: o femeie, de 58 ani, din Sibiu. Comorbidități: obezitate, HTA; un bărbat, de 48 ani, din Mureș. Comorbidități: HTA, boală cardiovasculară, insuficiență renală; o femeie, de 61 ani, din Timiș. Comorbidități: FiA cu AV rapida, insuficiență renală cronică, glomerulonefrita cronică, boală renală cronică dializată; un bărbat, de 63 ani, din Cluj. Comorbidități: HTA, BPOC, tabagism cronic. La ora 18, alte 20 de decese au fot anunțate.

Vineri, 15 mai. Decesele raportate: un bărbat, de 96 ani, din Neamț. Comorbidități: BPOC, cardiopatie ischemică congestivă, stimulator cardiac, boala cronică renală; un bărbat, de 82 ani, din Mureș. Comorbidități: demență senilă; un bărbat, de 66 ani, din Constanța. Comorbidități: insuficiență cardiacă congestivă, bypass coronanian, insuficiență bicuspidiană, DZ; un bărbat, de 68 ani, din Vrancea. Comorbidități: obezitate grd. II, DZ, boală cardiovasculară, IMA în antecedente; un bărbat, de 72 ani, din Timiș. Comorbidități: boală cronică de rinichi std. V KDIGO, HTA, transplant renal în antecedente, demență senilă, tabagism cronic; un bărbat, de 74 ani, din Suceava. Comorbidități: insuficiență renală cronică, insuficiență cardiacă, neoplasm gastric, DZ tip II; o femeie, de 77 ani, din Iași. Comorbidități: boală renală cronică dializată, neutropenie severă; un bărbat, de 36 ani, din Suceava. Comorbidități: limfom non-Hodgkin, anemie refractară, hidronefroză, retard neuropsihic; o femeie, de 83 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA; o femeie, de 65 ani, din Bistrița Năsăud. Comorbidități: tahicardie paroxistică supraventriculară convertită, HTA std. II, CIC, gastrită cronică: o femeie, de 77 ani, din Timiș. Comorbidități: BPOC, fibroză pulmonară, HTA std. I; o femeie, de 69 ani, din Suceava. Comorbidități: insuficiență cardiacă, BAV complet, peace-maker cardiac; un bărbat, de 79 ani, din Argeș. Comorbidități: ischemie acută membru inferior drept, DZ tip II, HTA, CIC decompensată, fibroză pulmonară, insuficiență renală acută; un bărbat, de 66 ani, din Teleorman. Comorbidități: BPOC; o femeie, de 64 ani, din Vrancea. Comorbidități: boală cardiovasculară, DZ, boala renală, boală pulmonară croniă; o femeie, de 79 ani, din Brașov. Comorbidități: DZ tip II, polineuropatie diabetic, nefropatie hipertensivă, insuficiență renală, anemie posthemoragică; o femeie, de 71 ani, din Vrancea. Comorbidități: HTA.

Joi, 14 mai. Decesele anunțate de autorități: un bărbat, de 80 ani, din Bacău. Comorbidități: DZ tip I, insuficiență hepato-renală, demență mixtă; un bărbat, de 87 ani, din Vaslui. Comorbiditati: tulburare afectiva organica de aspect bipolar, dementa senile, insuficiența venoasa cronica, reumatism cronic degenerativ. Focar cămin persoane vârstnica Tutova; un bărbat, de 84 ani, din Vaslui. Comorbidități: HTA stadiul II, DZ stadiul II, dementa mixta, tulburare deliranta-organica, meningioma la nivelul coasei creierului. Focar cămin persoane vârstnică Tutova; un bărbat, de 39 ani, din Sălaj. Comorbidități: fără. Contact caz confirmat; o femeie, de 77 ani, din Gorj. Comorbidități: DZ tip II, HTA, insuficienta cardiaca, fibrilație atrială; un bărbat, de 63 ani, din Gorj. Comorbidități: DZ tip I, HTA, infarct miocardic, boală renală cronică; un bărbat, de 70 ani, din Suceava. Comorbidități: tumori maligne, bronho-pneumonie, casexie; un bărbat, de 59 ani, din Brașov. Comorbidități: tumora maligna colon cu metastaze în ficat, anus iliac stâng, anemie posthemoragica, infecție clostridium difficile; o femeie, de 72 ani, din Neamț. Comorbidități: Insuficiență respiratorie acută, HTA, hepatită cronică, cardiopatie ischemică, obezitate; o femeie, de 56 ani, din București. Comorbidități: cardiopatie ischemica cronică, HTA, bronșită cronică, insuficiență renală cronică, etilism cronic. La ora 19, alte șase decese au fost raportate.

Miercuri, 13 mai. Decesele raportate: un bărbat, de 63 ani, din Dâmboviţa. Comorbidităţi: HTA, cardiomiopatie dilatativă, diabet zaharat tip II, insuficienţă renală cronică, obezitate; o femeie, de 77 ani, din Covasna. Comorbidităţi: HTA, BPOC, obezitate grad I; o femeie, de 84 ani, din Mureş. Beneficiar Casa de vârstnici. Comorbidităţi: HTA, diabet zaharat tip II, poliartrită reumatoidă, demenţă Alzheimer; un bărbat, de 77 ani, din Cluj. Comorbidităţi: fibrilaţie atrială, HTA, CIC, diabet zaharat tip II; o femeie, de 90 ani, din Prahova. Comorbidităţi: afecţiune cardiacă; o femeie, de 92 ani, din Vaslui. Comorbidităţi: sechele AVC, HTA stadiul III, demenţă senile, atrofie cerebral, hepatopatie cronică; un bărbat, de 57 ani, din Iaşi. Comorbidităţi: HTA, diabet zaharat tip 2, obezitate; un bărbat, de 51 ani, din Iaşi. Comorbidităţi: HTA, ICC, diabet zaharat, boală Tooth Marie, obezitate; o femeie, de 59 ani, din Bacău. Comorbidităţi: ciroză hepatică, encefalopatie cronică, diabet zaharat, malnutriţie; un bărbat, de 23 ani, din Bihor. Comorbidităţi: pemfigus vulgar în tratament cu imunosupresoare, sindrom Cushing, obezitate; o femeie, de 46 ani, din Bacău. Comorbidităţi: ciroză hepatică decompensată, insuficienţă hepatică cronică acutizată, sindrom hepato-renal; un bărbat, de 79 ani, din Suceava. Comorbidităţi: astm bronşic, AVC ischemic, CIC, HTA; un bărbat, de 74 ani, din Suceava. Comorbidităţi: insuficienţă renală cronică-dializă, diabet zaharat insulinodependent, stent coronarian şi pe arteră renală; un bărbat, de 67 ani, din Suceava. Comorbidităţi: patologie cardiovasculară. La ora 20, alte 20 de noi decese au fost raportate.

Marți, 12. Decesele raportate: un bărbat, de 31 ani, din Neamţ. Comorbidităţi: schizofrenie, obezitate; o femeie, de 72 ani, din Sibiu. Comorbidităţi: FIA , insuficienţă ventriculară stângă, NYHA III-IV; un bărbat, de 47 ani, din Constanţa. Comorbidităţi: pneumonie acută; un bărbat, de 71 ani, din Galaţi. Comorbidităţi: hepatită cronică, neoplasm pancreatic, insuficienţă renală; un bărbat, de 70 ani, din Mureş. Comorbidităţi: insuficienţă cardiacă, HTA, diabet zaharat tip II, boală renală cronică, AVC în antecedente; un bărbat, de 74 ani, din Timiş. Comorbidităţi: HTA, insuficienţă renală cronică, dializă; un bărbat, de 73 ani, din Timiş. Comorbidităţi: HTA, BPOC, scleroemfizem pulmonar; un bărbat, de 48 ani, din Sălaj; o femeie, de 72 ani, din Sălaj. Comorbidităţi: HTA, diabet zaharat, insuficienţă renală cronică; un bărbat, de 77 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA; o femeie, de 80 ani, din Suceava. Beneficiar Centru social. Comorbidități: Insuficiență cardiacă congestivă, HTA, diabet zaharat, insuficiență renală cronică; o femeie, de 73 ani, din Hunedoara. Comorbidități: Neoplasm mamar bilateral. Boală renală cronică; un bărbat, de 64 ani, din Brașov. Comorbidități: Stenoza aortica, Emfizem pulmonar, Casecsie; o femeie, de 87 ani, din Neamț. Beneficiar în Caminul de bătrâni (focar). Comorbidități: Poliartrita reumatoida, Insuficieță cardiacă cls III NYHA, Demență senilă; un bărbat, de 59 ani, din Ilfov. Comorbidități: Neoplasm de colon cu perforație, peritonita fecaloida, metastaze cerebrale și hepatice; un bărbat, de 64 ani, din Bacău. Comorbidități: CIC, HTA, Sindrom anemic; un bărbat, de 71 ani, din București. Comorbidități: Insuficiență renală cronică-dializă, Hepatită virală cronică C, Ateroscleroza aortica și a arterei renale; o femeie, de 73 ani, din Hunedoara. Comorbidități: BPOC, Obezitate morbidă; o femeie, de 85 ani, din Bacău. Comorbidități: AVC ischemic, Edem cerebral, Cardiomiopatie dilatativa, Obezitate gr III, Ischemie cardiac, BPOC; emeie, de 74 ani, din municipiul București. Comorbidități: FA, ICC, Poliartrita reumatoidă.

Luni, 11 mai. Decesele anunțate: o femeie, de 89 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, boală renală cronică; o femeie, de 60 ani, din Bihor. Comorbidități: DZ tip II dezechilibrat, obezitate morbidă; o femeie, de 72 ani, din Timiș. Comorbidități: HTA grd. III, insuficiență cardiacă NYHA II/III, stenoza artera carotida internă dreaptă, DZ tip II dezechilibrat non-insulinodependent, poliartrită reumatoidă; un bărbat, de 49 ani, din Ialomița. Comorbidități: Obezitate; o femeie, de 73 ani, din Bacău. Comorbidități: Ciroza hepatica decompensate, Insuficienta hepatica cronica, Hipersplenism, Varice esofagiene, Encefalopatie hepatică; o femeie, de 96 ani, din Suceava. Comorbidități: Bronsita cronica, Tulburare psihotică; un bărbat, de 37 ani, din Brașov. Comorbidități: Sepsis, Paraplegie flasca nespecifica, Pleurezie, Escare de decubit; o femeie, de 72 ani, din Vrancea. Comorbidități: Edem pulmonar acut, HTA, Insuficiență mitrală, Diabet zaharat tip II, Arteriopatie obliteranta member inferioare; un bărbat, de 77 ani, din București. Comorbidități: Bronhopneumonie Covid-19, Diabet zaharat tip II; o femeie, de 82 ani, din Vrancea. Comorbidități: Boală cardiovasculară IVS cl II, Pleurezie dreaptă, Ascita, Diabet zaharat tip II, sindrom diareic; un bărbat, de 82 ani, dinBucurești. Comorbidități: Ciroză hepatică decompensată; o femeie, de 60 ani, din Botoșani. Comorbidități: Insuficiență renală cronică; un bărbat, de 84 ani, din Bacău. Comorbidități: Demență, Hemoragie digestive superioară, Insuficiență cardiacă cronică; o femeie, de 74 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, Coxartroza bilaterală, Boală varicoasă cu tromboflebita și ulcere gambiere; o femeie, de 74 ani, din Galați. Comorbidități: HTA, Boala Alzheimer; o femeie, de 70 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidități: HTA std II, Diabet zaharat tip II, BPOC; o femeie, de 67 ani, din Brașov. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, Insuficiență renală cronică, HTA, Obezitate; un bărbat, de 71 ani, din Brașov. Comorbidități: Tumoră esofagiană stenozantă, Boală renală cronică, Obezitate; o femeie, de 61 ani, din București. Comorbidități: Encefalopatie hepatică decompensate vascular și parenhimatos, Insuficiență renală; o femeie, de 64 ani, din Neamț. Comorbidități: Bronhopneumonie, Fibrilație atrială, HTA grd III, Obezitate; o femeie, de 68 ani, din Neamț. Comorbidități: Boală renală cronică std III, Diabet zaharat complicat, AVC hemoragic, Demență vasculară, BRS major.

Duminică, 10 mai. Decesele anunțate de autorități: un bărbat, de 78 ani, din Brașov. Comorbidități: HTA, insuficiență cardiacă, anemie, DZ tip II, boala Parkinson, hiperplazie de prostată; un bărbat, de 75 ani, din Brașov. Comorbidități: hidronefroza grd. III, sondă urinară permanentă, tumoră benignă bronhii și pulmon, ICC, flutter atrial, hiperplazie de prostată, istoric personal de TBC; un bărbat, de 68 ani, din Suceava. Comorbidități: DZ tip II, BPOC, HTA, ischemie acută de membru superior stâng; o femeie, de 67 ani, din Suceava. Comorbidități: DZ insulino-dependent; o femeie, de 62 ani, din Sibiu. Comorbidități: boala cardiovasculară, HTA, sdr. Depresiv; o femeie, de 46 ani, din Bacău. Comorbidități: sdr. mielodisplazic, trombocitopenie secundară; un bărbat, de 56 ani, din Vrancea. Comorbidități: boala cardiovasculară, DZ tip II insulino-dependent; un bărbat, de 86 ani, din Vaslui. Comorbidități: HTA oscilanta. Atrofie corticala. Dementa. Tulburare organica de personalitate; o femeie, de 86 ani, din Satu Mare. Comorbidități: neoplasm cap de pancreas std. IV, insuficiență hepato-renală; o femeie, de 47 ani, din Alba. Comorbidități: adenocarcinom de col uterin, hipotiroidism posttiroidectomie, DZ tip II, obezitate grd. III, HTA grd. I; un bărbat, de 57 ani, din Alba. Comorbidități: etilism cronic, sevraj acut; o femeie, de 82 ani, din Dâmbovița. Comorbidități: DZ tip II, FiA paroxistică, HTA, boala Alzheimer; o femeie, de 87 ani, din Galați. Comorbidități: demență, HTA, FiA cronică cu alura ventriculara rapidă, boala Alzheimer, tulburare psihotica. La ora 21, alte nouă decese au foat raportate.

Sâmbătă, 9 mai. Decesele raportate: bărbat, de 82 ani, din judeţul Mureş. Comorbidităţi: diabet zaharat, boală Parkinson; o femeie, de 84 ani, din judeţul Galaţi. Comorbidităţi: boală renală cronică, fibrilaţie atrială, sindrom psiho-involutiv. Provine din focarul de la Căminul de bătrâni Galaţi – beneficiar; o femeie, de 77 ani, din judeţul Galaţi. Comorbidităţi: cardiopatie ischemică, boală hepatică cronică. Provine din focarul de la Căminul de bătrâni Galaţi – beneficiar;  o femeie, de 68 de ani, din Argeş. Comorbidităţi: boală cardio-vasculară, boală renală cronică – pacient dializat la Centrul de Dializă Piteşti; un bărbat, de 54 de ani, din judeţul Sibiu. Comorbidităţi: AVC sechelar cu hemipareză dreaptă, boală cardio-vasculară; un bărbat, de 68 de ani, din  Braşov. Comorbidităţi: ciroză hepatică decompensată, insuficienţă hepatică cronică, hipertensiune portală, fibrilaţie atrială, insuficienţă tricuspidiană, HTA, insuficienţă cardiacă gradul II. La ora 20, alte 10 decese au fost raportate.

Vineri, 8 mai. Decesele raportate: un bărbat, de 76 ani, din judeţul Neamţ. Comorbidităţi: multiple afecţiuni cardiovasculare şi pulmonare cronice; o femeie, de 80 ani, din judeţul Cluj. Comorbidităţi: hepatomegalie, leucocitoză, pneumonie, diabet zaharat, HTA, boala Parkinson; o femeie, de 79 ani, din judeţul Iaşi. Comorbidităţi: HTA, insuficienţă cardiacă NYHA III, angină pectorală, sechele post AVC; o femeie, de 80 ani, din Cluj. Comorbidități: HTA, Diabet zaharat. Neoplasm mamar; o femeie, de 69 ani, din Timiș. Comorbidități: AVC sechelar, Obezitate; un bărbat, de 81 ani, din Timiș. Comorbiditati: HTA, Cardiopatie ischemică; un bărbat, de 78 ani, din județ Timiș. Comorbidități: Atrofie cerebrală, Etilism cronic, Hematom subdural stâng operat; un bărbat, de 79 ani, din Iași.Comorbidități: HTA, Insuficiență cardiacă, Sechele post AVC; o femeie, de 60 ani, din Galați. Comorbidități: Boală renală cronică, Hemodializă cronică; un bărbat, de 63 ani, din Alba. Comorbidități: HTA, Hepatită cronică virală tip B. La ora 21, alte 25 de noi decese au fot raportate de autorități.

Joi, 7 mai. Decesele anunțate de autorități: o femeie, de 88 ani, din judeţul Braşov. Comorbidităţi: infarct miocardic acut sechelar, insuficienţă renală cronică; un bărbat, de 73 ani, din judeţul Braşov. Comorbidităţi: insuficienţă renală cronică dializată, TBC în antecedente; o femeie, de 64 ani, din judeţul Argeş. Comorbidităţi: HTA, obezitate; un cetăţean bulgar, bărbat, de 62 ani, cazul a fost raportat în Arad. A fost depistat cu acidoză respiratorie compensată metabolic, hiperpotasemie, sindrom de hepatocitoliză, insuficienţă renală acută, bronhopneumonie cu stafilococ, soc septic cu punct de plecare pulmonar; o femeie, de 78 ani, din Arad. Comorbidități: DZ tip II, HTA gradul II, FiA, AVC sechelar, hemiplegie dreapta; o femeie, de 84 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, FiA, Cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă; o femeie, de 85 ani, din Sibiu. Comorbidități: boală pulmonară cronică, cardiopatie ischemică cronică, insuficiență mitrală; o femeie, de 82 ani, din Suceava. Comorbidități: Epilepsie, amputație membru drept, sechele AVC; un bărbat, de 57 ani, din Olt. Comorbidități: Cord pulmonar cronic, insuficiență tricuspidiană severa, neoplasm de colon în obs., sindrom anemic moderat; un bărbat, de 66 ani, din Suceava. Comorbidități: Operație recenta coxartroza, Infecție Clostridium difficile, psoriazis; un barbat, de 62 ani, din Botoșani. Comorbidități: Cardiopatie ischemica, obezitate; un bărbat, de 60 ani, din Alba. Comorbidități: Insuficiență cardiorespiratorie acută, șoc cardiogen, cardiomiipatie dilatativă, anevrism Ventricul stg, BPOC, obezitate; un bărbat, de 77 ani, din Bacău. Comorbidități: Ciroză hepatica, Fibrilație atrială, Hepatocarcinom; un bărbat, de 69 ani, din Sibiu. Comorbidități: Boală cardiovasculară, Diabet zaharat, Tumora gastrică operată, anemie severa, boală hepatica; un bărbat, de 74 ani, din Galați. Comorbidități: Tumora maligna cap de pancreas, Tumora malignă secundară a ficatului, Diabet zaharat tip II, HTA, trombocitoza, insuficiență hepatică cronică; o femeie, de 81 ani, din Galați. Comorbiditati: Boală Alzheimer, Demență, Boală renală cronică std. III; un bărbat, de 90 ani, din Covasna. Comorbidități: nespecificate; o femeie, de 85 ani, din Galați. Comorbidități: Ateroscleroza, AVC sechelar stâng, hemiplegie dreapta, polineuropatie periferică; o femeie, de 79 ani, din Mureș. Comorbidități: nespecificate; o femeie, de 69 ani, din Teleorman. Comorbidități: neoplasm gastric operat în 2016, boală cardiovasculară; o femeie, de 71 ani, din Călărași. Comorbidități: Tumoră de colon multiplu operată, carcinomă metastatiă, Fibrilație atrială, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială; un bărbat, de 76 ani, din Arad. Comorbidități: Pneumonie interstițială bilaterală, anemie forma severă, casexie, boala Parkinson, insuficiență circulatorie acută; un bărbat, de 44 ani, din București. Comorbidități: Tumora mediastinală, tulburare bipolară, HIV pozitiv, TBC ganglionar; un bărbat, de 57 ani, din Sibiu. Comorbidități: HTA std III, leucemie cronică.

Miercuri, 6 mai. Decesele raportate:  o femeie, de 80 ani, din municipiul Bucureşti. Comorbidităţi: Diabet zaharat tip II, HTA, boală cronică renală, sechele TBC, insuficienţă multiplă de organe; o femeie, de 36 ani, din judeţul Neamţ. Comorbidităţi: obezitate morbidă, HTA, sindrom dislipidemic; un bărbat, de 57 ani, din municipiul Bucureşti. Comorbidităţi: BPOC, neoplasm; un bărbat, de 68 ani, din judeţul Alba. Comorbidităţi: Diabet zaharat tip II, BPOC, insuficienţă renală acută; un bărbat, de 69 ani, din judeţul Arad. Comorbidităţi: obezitate, diabet zaharat tip II, insuficienţă cardiacă cronică congenitală, HTA; o femeie, de 56 ani, din judeţul Vaslui. Beneficiară în Căminul de persoane vârstnice. Comorbidităţi: Diabet zaharat tip II, HTA stadiul 3, cardiopatie hipertensivă; un bărbat, de 31 ani, din judeţul Sibiu. Comorbidităţi: tetrapareză spastică, retard mental sever; un bărbat, de 80 ani, din judeţ Mureş. Beneficiar în Căminul de persoane vârstnice. Comorbidităţi: HTA, diabet zaharat, cardiopatie ischemică, boală pulmonară cronică, boală renală cronică; un bărbat, de 84 ani, din judeţul Mureş. Comorbidităţi: diabet zaharat, boală cardiovasculară, boală renală cronică, demenţă senilă; o femeie, de 89 ani, din judeţul Galaţi. Comorbidităţi: HTA, insuficienţă renală cronică, Alzheimer; un bărbat, de 59 ani, din judeţul Galaţi. Comorbidităţi: diabet zaharat tip II, HTA stadiul 2, insuficienţă cardiacă cronică; un bărbat, de 54 ani, din judeţul Mehedinţi. Comorbidităţi: obezitate, diabet zaharat tip II dezechilibrat, HTA stadiul 2, insuficienţă cardiacă, boală cronică renală, steatoză hepatică; un bărbat, de 64 ani, din judeţul Bacău. Comorbidităţi: Insuficienţă hepatică acută, fibrilaţie atrială, tulburări de coagulare, hemiplegie dreaptă; o femeie, de 73 ani, din judeţul Bihor. Comorbidităţi: obezitate, insuficienţă mitrală severă, stenoză aortică grad 3; un bărbat, de 68 ani, din judeţul Suceava. Comorbidităţi: diabet zaharat, obezitate, BPOC, sechele infarct; un bărbat, de 73 ani, din judeţul Satu Mare. Comorbidităţi: HTA, BPOC, obezitate, cardiomegalie, FiA; o femeie, de 71 ani, din judeţul Constanţa. Comorbidităţi: HTA, insuficienţă mitrală, proteză mecanică aortică; un bărbat, de 52 ani, din Vrancea. Comorbidităţi: etilism cronic, ciroza toxică, hipertensiune portală, obezitate morbidă; un bărbat, de 60 ani, din Neamţ. Comorbidităţi: neoplasm pulmonar operat, infecţie cu Clostridium, insuficienţă respiratorie acută; un bărbat, de 86 ani, din Galaţi. Cămin de bătrâni. Comorbidităţi: sechele AVC, diabet zaharat tip II netratat, dezechilibrat, dislipidemie; o femeie, de 83 ani, din Vaslui. Comorbidităţi: diabet zaharat tip II, atrofie cerebrală, demenţă senile, hipertensiune arterială stadiul II;un bărbat, de 83 ani, din Bistriţa Năsăud. Comorbidităţi: demenţă, ateroscleroză; o femeie, de 82 ani, din Galaţi. Cămin de bătrâni. Comorbidităţi: AVC sechelar, diabet zaharat tip II, HTA, tromboză venoasă profundă membru inferior stâng.

Marți, 5 mai. Decesele anunțate: o femeie, de 83 ani, din Arad. Comorbidități: CIC, HTA, DZ tip 2, insuficiență renală, infarct miocardic acut cu 4 stenturi; o femeie, de 83 ani, din Sibiu. Comorbidități: boală cardiovasculară, boală cronică neurologică, boală cronică renală, gastrită hemoragică; o femeie, de 65 ani, din Prahova. Comorbidități: Insuficiență cardiacă, boală pulmonară cu oxigenoterapie, DZ dezechilibrat; un bărbat, de 84 ani, din Arad. Comorbidități: HTA, hipertensiune pulmonară, boala Parkinson în antecedente cu insuficiență renală, anemie secundară; un bărbat, de 72 ani, din Arad. Comorbidități: HTA; o femeie, de 83 ani, din Arad. Comorbidități: obezitate; un bărbat, de 72 ani, din Neamț. Comorbidități: HTA, cardiopatie, DZ, neoplasm în tratament periodic din luna ianuarie; un bărbat, de 59 ani, din Bacău. Comorbidități: BPOC neglijat, HTA, Fibrilație permanentă cu cardiostimulator, DZ II, obezitate morbidă; un bărbat, de 70 ani, din Brașov. Comorbidități: rinichi unic chirurgical, DZ II si complicații, HTA, boala cardiacă ischemică, gută. La ora 17, alte 14 decese au fost raportate alte 14 decese.

Luni, 4 mai. Decesele raportate de autorități: un bărbat, de 68 ani, din judeţul Galaţi. Persoană asistată la Căminul de bătrâni Galaţi. Comorbidităţi: boală renală cronică, HTA, hemipareză stânga, hematom cerebral operat; o femeie, de 94 ani, din judeţul Galaţi. Persoană asistată la Căminul de bătrâni Galaţi. Comorbidităţi: boală renală cronică, HTA stadiul II; un bărbat, de 30 ani, din judeţul Bihor. Comorbidităţi: boală renală cronică, insuficienţă cardiacă, HTA stadiul III, insuficienţă valvulară mitrală, pielonefrită cronică, DZ tip II, lacunarism cerebral; o femeie, de 84 ani, din judeţul Ilfov. Persoană asistată la Căminul de bătrâni Popeşti-Leordeni. Comorbidităţi: boala Alzheimer; o femeie, de 47 ani, din judeţul Bihor. Comorbidităţi: DZ tip II, obezitate morbidă; un bărbat, de 75 ani, din judeţul Mureş. Comorbidităţi: DZ tip II, CI, HTA, hepatopatie cronică, boală renală cronică; o femeie, de 49 ani, din judeţul Mureş. Persoană contact cu un caz confirmat. Comorbidităţi: obezitate; o femeie, de 65 ani, din judeţul Mureş. Comorbidităţi: DZ tip II; o femeie, de 89 ani, din judeţul Galaţi. Persoană asistată la Căminul de bătrâni Galaţi. Comorbidităţi: sdr. Alzheimer, boală cronică de rinichi; un bărbat, de 82 ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Comorbidităţi: CIC, HTA, rinichi unic chirurgical stâng, demenţă mixtă; un bărbat, de 70 ani, din județul Bihor. Comorbidități: BPOC, tumoră bronhopulmonară; o femeie, de 49 ani, din județul Arad. Comorbidități: obezitate, HTA, DZ tip II insulino-depedent. La ora 19, alte 15 noi decese au fost raportate de autorități.

Duminică, 3 mai. Decesele raportate: o femeie, de 93 ani, din Arad. Beneficiar în Centrul de persoane vârstnice; Comorbidități: HTA, Cardiopatie ischemică, Malnutriție protein-calorică; o femeie, de 55 ani, din Vaslui. Îngrijitor Spitalul Județean de Urgență Vaslui; Comorbidități: Obezitate gr. I; un bărbat, de 67 ani, din Bacău. Comorbidități: Ciroză hepatică decompensată, Diabet zaharat netratat; un bărbat, de 73 ani, din Galați. Beneficiar în Caminul de persoane vârstnice din Galați. Comorbidități: AVC- sechele (paraplegie), HTA, Tahicardie sinusală; un bărbat, de 67 ani, din Neamț. Comorbiditati: Obezitate, Diabet zaharat tip II; o femeie, de 61 ani, din Neamț. Comorbidități: Obezitate gr II, Diabet zaharat; un bărbat, de 60 ani, din Galați. Comorbidități: Obezitate gr II, Diabet zaharat netratat, HTA, Colecisectomie în 2019; un bărbat, de 26 ani, din Iași. Istoric de calatorie în Anglia. Comorbidități: Obezitate gr II, Diabet zaharat netratat, HTA; un bărbat, de 70 ani, din Timiș. Comorbidități: AVC ischemic cerebral, Atrofie cerebrala, Ateromatoza carotidiana, HTA grII, Cardiopatie hipertensiva, Amputație membru superior drept treime medie; un bărbat, de 60 ani, din Suceava, ambulanțier la SAJ Suceava. Fără comorbidități; un bărbat, de 66 ani, din Suceava. Comorbidități: boală renală cronică, pacient dializat; un bărbat, de 71 ani, din Suceava.Comorbidități: HTA, sdr. reumatoid, obezitate; o femeie, de 85 ani, din Suceava. Persoana asistată. Comorbidități: neoplasm de sân operat, cu metastaze; DZ tip II, HTA, hemoragie digestivă superioară; un bărbat, de 77 ani, din Galați. Persoană asistată la Căminul Galați. Comorbidități: HTA std. II, DZ tip II, boală renală cronică std. II, sdr. Depresiv; o femeie, de 61 ani, din Dâmbovița – infirmieră la Centrul rezidențial. Comorbidități: HTA, DZ tip II, obezitate; un bărbat, de 60 ani, din Covasna. Comorbidități: IMA în antecedente; o femeie, de 88 ani, din Brașov. Persoană asistată la Căminul de bătrâni Brașov. Comorbidități: fibroză pulmonară, boală renală cronică std. IV, atrezie corticală cerebrală, insuficiență cardiacă (cardio stimulator); o femeie, de 82 ani, din Suceava. Persoană asistată la Căminul de bătrâni. Comorbidități: HTA; o femeie, de 54 ani, din Olt. Comorbidități: HTA, obezitate.

Sâmbătă, 2 mai, au fost declarate noi decese: o femeie, de 65 ani, din județul Bacău; un bărbat, 65 ani, județul Neamț. Comorbidități: Diabet Zaharat tip II, HTA; un bărbat, de 42 ani, din județul Mureș. În localitatea de proveniență evoluează un focar de infecție COVID-19; un bărbat, de 37 ani, din județul Brașov; o femeie, de 78 ani, din județul Brașov. Comorbidități: HTA, insuficiență mitrală, insuficiență tricuspidiana, insuficiență cardiacă. În comunitatea Apața au fost înregistrate mai multe cazuri cu infecție COVID-19; un bărbat, de 74 ani, din județul Brașov. Comorbidități: HTA, insuficiență renală acută, Sechele AVC cu hemiplegie, insuficiență ventriculară stânga; un bărbat, de 74 ani, din Iași. Comorbidități: HTA, neoplasm cefalopancreatic. Pacientul a facut parte dintr-un focar cu infecție COVID-19 cu debut în data de 22.04.2020 în Spitalul Județean Sf. Spiridon; un bărbat, de 70 ani, din județul Argeș. Comorbidități: Neoplasm rectal cu metastaze generalizate, Fibrilație atrială cronică, Boală renală cronică; un bărbat, de 81 ani, din județul Vaslui. Rezident în camin de persoane vârstnice. Comorbiditati: HTA, Boală varicoasă cronică, bronșită cronică; un bărbat, de 66 ani, din județul Bacău. Comorbidități: Fibrilație atrială permanentă cu ritm rapid, ICC cls aIIIa, NIHA, Boală renală cronică, Diabet zaharat tipII insulino-necesitant;un bărbat, de 78 ani, din județul Bacău. Comorbidități: Cardiomiopatie dilatativă, HTA gr III, FA permanentă, ICC cls,IV NIHA, Boală renală cronică std III, Diabet zaharat tip II. La ora 18, alte 16 de persoane decedate au fost raportate.

Vineri, 1 mai. Decesele declarate: un bărbat, de 65 ani, din Suceava; un bărbat, de 52 ani, din Suceava; o femeie, de 74 ani, din Suceava. Comorbidități: Schizofrenie, HTA; o femeie, de 76 ani, din Suceava; un bărbat, de 70 ani, din Suceava. Comorbidități: Pacient dializat, Diabet Zaharat tip II, Glomerulonefrita diabetica, HTA; o femeie, de 75 ani, din Arad. Comorbidități: HTA std. II, Diabet Zaharat tip II, BPOC, Insuficiență renală acută; un bărbat, de 68 ani, din Prahova. Comorbidități: Diabet Zaharat tip II, Infarct miocardic Acut sechelar; un bărbat, de 84 ani, din Suceava. Comorbidități: Boală cronică renală, insuficiență cardiacă congestivă, HTA std. II, FIA permanentă; un bărbat, de 62 ani, din județ Vrancea. Comorbidități: Diabet Zaharat tip II, Obezitate. La ora 20, 18 noi decese au fost înregistrate.

Joi, 30 aprilie. Decesele raportate: un bărbat, de 51 ani, din județul Bacău. Comorbidități: DZ dezechilibrat, insulino-dependent, obezitate gradul II; un bărbat, de 79 ani, din județul Bacău. Comorbidități: HTA; un bărbat, de 73 ani, din județul Alba. Comorbidități: Insuficiență respiratorie acută, BPOC, Obezitate; o femeie, de 65 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: Fibrilație atrială, Proteza mitrală, BPOC ramura dreapta, Diabet Zaharat, Boală renală cronică;o femeie, de 78 ani, din Bihor. Comorbidități: Cardiopatie ischemică, HTA; un bărbat, de 88 ani, din Bihor. Comorbidități: Cardiopatie ischemică, HTA, hernie inghino-scrotală gigantă, strangulată, cu ocluzie intestinală; un bărbat, de 81 ani, din Galați. Comorbidități: Boală hepatică, Boală cronică neurologică, BPOC, Boală cardiovasculară; o femeie, de 64 ani, din Suceava. Comorbidități: HTA, insuficiență mitrală și tricuspidiană, Diabet zaharat tip II, obezitate grad II; o femeie, de 80 ani, din Arad. Comorbidități: Pneumonie bilaterală; o femeie, de 88 ani, din Brașov. Comorbidități: Insuficiență cardiacă, insuficiență mitrală, cardiopatie ischemica, hipertensiune pulmonară, HTA, Infarct Miocardic Acut în antecedente; emeie, de 85 ani, din Galați. Comorbidități: Demență, Parkinson; o femeie, de 90 ani, din Iași. Comorbidități: Rectoragii, anemie severă, trombembolism pulmonar, demență senilă, HTA, insuficiență cardiacă; un bărbat, de 84 ani, din Suceava.Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA; un bărbat, de 83 ani, din Suceava. Comorbidități: pacient cardiac, cu electrostimulare permanență, polip carcinomatos de colon rezecat în nov 2019; un bărbat, de 46 ani, din Suceava. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA, Obezitate; un bărbat, de 65 ani, din Suceava. Beneficiar cămin de bătrâni; un bărbat, de 69 ani, din județul Suceava. Beneficiar cămin de bătrâni Bogdănești; o femeie, de 66 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Leucemie, fază terminală; un bărbat, din 59 ani, județul Mureș. Comorbidități: BPOC, HTA std. II, Obezitate gr. I; o femeie, de 88 ani, din Mureș. Comorbidități: Tetrapareză post AVC, tumoră cerebrală operată; o femeie, de 80 ani, din Mureș. Comorbidități: Boală cardiovasculară, HTA, pacemaker pt bloc AV; un bărbat, de 71 ani, din județul Mureș. Comorbidități: Boală cardiovasculară, HTA, secțiune infarct miocardic, Diabet Zaharat tip II, Sindrom depresiv; un bărbat, de 48 ani, județul Mureș. Comorbidități: HTA; un bărbat, de 84 ani, din Mureș. Comorbidități: HTA, neoplasm bronhopulmonar cu determinări secundare osoase.

Miercuri, 29 aprilie. Decesele raportate: un bărbat, de 47 ani, din județul Suceava. Condiții medicale pre-existente: etilism cronic, atrofie corticală, crize comitiale; un bărbat, de 58 ani, din județul Suceava. A urmat tratament la domiciliu la recomandarea medicului de familie din 15.04.2020, dar a refuzat internarea; un bărbat, de 53 ani, din județul Suceava. Condiții medicale pre-existente: fără; o femeie, de 90 ani, din județul Suceava. Pacienta a fost diagnosticată pe data de 05.04.2020 cu ulcer gastric perforat, hemoperitoneu, hemoragie digestivă superioară și anemie severă; internată pe 06.04.2020 în Spitalul Județean de Urgență Suceava – Secția ATI, apoi transferată la Spitalul Municipal Rădăuți pe data de 17.04.2020; un bărbat, de 63 ani, din județul Suceava. Condiții medicale pre-existente: Etilism cronic. Posibilă legătură epidemiologică cu fiul întors în urma cu circa o lună din Anglia (asimptomatic); o femeie, de 63 ani, din județul Mehedinți. Condiții medicale pre-existente: Boală renală cronică. Diabet zaharat tip II. HTA gr.II; un bărbat, de 71 ani, din județul Galați. Condiții medicale pre-existente: Epilepsie. Fibrilație atrială cu AV rapida. AVC. Sdr.de deshidratare. Insufiență renală acută. Disfuncție hepatică. Provine din focarul de la Căminul de bătrâni “Sfântu Ilie” din Galați; o femeie, de 86 ani, din municipiul București. Conditii medicale pre-existente: Demență mixtă. Boală cardiacă ischemică. Fibrilație atrială. Ulcerație de decubit în zona sacrală. Provine din Căminul de bătrâni “Butterfly Solutions” din București; un bărbat, de 59 ani, din municipiul București. Condiții medicale pre-existente: Neoplasm colon. Neoplasm pancreas. Metastaze pulmonare și hepatice. Ascită para-neoplazică. Diabet zaharat tip II insulino-necesitant. HTA. Tromboză de venă porta. Infecție cu Clostridium; o femeie, de 76 ani, din municipiul București.Condiții medicale pre-existente: Neoplasm de sân drept. Radioterapie în martie 2020; o femeie, de 86 ani, din municipiul București. Condiții medicale pre-existente: Boală cardiovasculară. HTA. Boală renală cr. Anemie normocroma. Tulburare neuro-senzitiva majoră; o femeie, de 62 ani, din județul Arad. Condiții medicale pre-existente: HTA gr.II. Cardiopatie ischemică cr. Boala Waldenstrom. Trombocitopenie severă; o femeie, de 87 ani, din județul Hunedoara, cămin de bătrâni. Comorbidități: boală renală cronică, nedializata, HTA, demență mixtă, insuficiență cardiacă; un bărbat, de 88 ani, din județul Vâlcea. Comorbidități: multiple AVC în antecedente. Contact cu fiica și ginerele, ambii cazuri confirmate; o femeie, de 76 ani, din județul Galați, azilant cămin de bătrâni; Comorbidități: hemiplegie stânga, HTA, hematom cerebral, DZ dezechilibrat, insulin-necesitant, demență Altzheimer; o femeie, de 78 ani, din județul Suceava. Comorbidități: HTA, insuficiență cardiacă clasa III, înainte de internare este diagnosticată cu bronșită acută și tratată la domiciliu sub supravegherea MF; un bărbat, de 67 ani, din județul Suceava. Pacient internat pt tromboflebita picior stg, imobilizat la pat de multi ani, în evidență cu HTA și obezitate morbida; o femeie, de 52 ani, din județul Neamț – asistentă medicală. Asistentă medicală la Direcția de Asistență Socială din Primăria Piatra Neamț. A lucrat la DSP Neamț și ISU Neamț dupa ce s-a suspendat activitatea școlilor. Nu a recoltat probe. A avut contact cu cazuri pozitive.Comorbidități: HTA, DZ, Obezitate; o femeie, de 49 ani, din județul Bistrița Năsăud. Comorbidități: Astm bronsic std 3, HTA std. 2, Insuficiență ventruculaaă stg., Tahicardie supraventriculară; un bărbat, de 55 ani, din județul Teleorman. Comorbidități: Carcinom scuamos pulmonar stg -tratament cu imunoterapie.Tetrapareza remisa (dupa AVC), Cardiopatie ischemică cronică, Fibrilație atrială paroxistică, Obezitate, Hepatită cronică cu virus B; un bărbat, de 62 ani, din județul Tulcea. Contact cu caz confirmat (nora). Comorbidități: Diabet zaharat; o femeie, de 66 ani, din Hunedoara. Comorbidități: cardipatie hipertensivă, HTA, astm bronișc, DZ tip II; un bărbat, de73 ani, din Bistrița-Năsăud. Comorbidități: HTA, insuficiență circulatorie vertebro-bazilară; o femeie, de 73 ani, din jud. Bistrița Năsăud. Comorbidități: status post-AVC, HTA, IMA în antecedente, demență vasculară; un bărbat, de 72 ani, din județ Hunedoara. Comorbidități: neoplasm de colon operat, HTA, anemie secundară; o femeie, de 83 de ani, din județul București. Comorbidități: demență Altzheimer; un bărbat, de 88 ani, din municipiul București. Comorbidități: diabet zaharat complicat cu neuropatie diabetica și microangiopatie, boală renală cronică, HTA, hernie inghinală, arteriopatie obliteranta cronica bilaterala, insuficienta cardiaca, boală neurocognitiva mixtă cu tulburare afectivă depresivă; un bărbat, de 98 ani, din municipiul București. Comorbidități: demență mixtă severă decompensată comportamental, insuficiență cardiacă congestivă clasa III NYHA, hipertensiune arterială, bronșită cronică, Insuficiență circulatorie venoasă, cardiopatie ischemică; un bărbat, de 40 ani, din județul Călărași. Consumator de alcool; o femeie, de 70 ani, din județul Arad. Comorbidități: DZ tip II, anevrism arteră renală dreaptă, HTA, hemangioame hepatice.

Marți, 28 aprilie: Decesele raportate în ultimele ore: un bărbat, de 64 ani, din județul Brașov. Comorbidități: insuficiență renală cronică, diabet zaharat (cu nefropatie și retinopatie diabetică, amputație membru inferior drept), HTA, AVC ischemic; o femeie, de 60 ani, din judeţul Brașov. Comorbidități: diabet zaharat, obezitate gradul 2, HTA, boală cardiacă ischemică; o femeie, de 47 ani, din județul Ilfov. Condiții medicale pre-existente: Obezitate gr.I-II, fără BMI calculat; un bărbat, de 54 ani, din județul Timiș. Condiții medicale pre-existente: BPOC. Diabet zaharat tip II. Obezitate gr.III, fara BMI calculat;o femeie, de 76 ani, din jud. Ilfov. Condiții medicale pre-existente: Boala cardio-vasculară. Diabet zaharat tip II. Demență senilă. Provine din focarul din Caminul de batrani, jud.Ilfov, unde a avut contact cu o persoană infectată; un bărbat, de 84 ani, din jud. Argeș. Condiții medicale pre-existente: Insuficiență cardiacă globală clasa 2-3. HTA. Sechele AVC. Insuficiență renală acută. HDS; o femeie, de 65 ani, din jud. Argeș. Condiții medicale pre-existente: Neoplasm de pancreas. Diabet zaharat insulino-dependent. Insuficiență renală cronică – dializată. Splenectomie. HTA; o femeie, de 80 ani, din jud. Neamț. Comorbidități: AVC sechelar. Fibriliație atrială permanentă. HTA esențială. Diabet zaharat tip II; o femeie, de 64 ani, din jud. Ialomița. Condiții medicale pre-existente: Neoplasm bronho-pulmonar cu metastaze cerebrale; o femeie, de 81 ani, din jud. Alba. Condiții medicale pre-existente: Obezitate. Cecitate bilaterală; o femeie, de 76 ani, din jud. Timiș; un bărbat, de 82 ani, din jud. Argeș. Condiții medicale pre-existente: Diabet zaharat tip II. HTA; o femeie, de 70 ani, din jud. Hunedoara. Condiții medicale pre-existente: Obezitate. Diabet zaharat. Cardiopatie ischemică. HTA; o femeie, de 77 ani, din jud. Cluj. Condiții medicale pre-existente: Obezitate. Diabet zaharat. HTA. Bloc AV. Cardiopatie ischemică. Insuficiență cardiacă cronică clasa NYHA III; un bărbat, de 80 ani, din jud. Botoșani.Condiții medicale pre-existente: Insuficiență renală cronică. Dializat. Cardiopatie mixtă. Cecitate; o femeie, de 81 ani, din jud. Suceava. Condiții medicale pre-existente: HTA. Cardiopatie ischemică cronică. BPOC. Senilitate (s-a plimbat prin toata secția); o femeie, de 72 ani, din jud. Suceava. Condiții medicale pre-existente: Diabet zaharat. HTA.

Luni, 27 aprilie: Decesele raportate în ultimele ore: o femeie, de 72 ani, din județul Bacău. Comorbidități: DZ tip II dezechilibrat, colecistită acută gangrenoasă, pancreatită acută operată, hepatită cronica, obezitate; un bărbat, un 41 ani, din județul Mureș. Comorbidități: ciroză hepatică, boală renală; un bărbat, de 59 ani, din județul Mureș. Comorbidități: HTA; un bărbat, de 68 ani, din județul Mureș (cu domiciliul in județul Bistrița Năsăud – infecție nozocomială). Comorbidități: boal cardiovasculară, IMA în antecedente – stent, boală renală cronică, steatoză hepatică; un bărbat, de 97 ani,  din județul Galați. Făcea parte din focarul de la Căminul de bătrâni. Comorbidități: ocluzie artera femurală bilateral, ischemie cronică membru inferior stang, HTA, boală renală cronică std. IV. Un bărbat, de 61 ani, din județul Galați. Făcea parte din focarul de la Căminul de bătrâni. Comorbidități: insuficiență renală acută, sdr. deshidratare, casexie, boală Alzheimer; un bărbat, de 85 ani, din județul Botoșani. Făcea parte din focarul de la Căminul de bătrâni. Comorbidități: cardiopatie ischemică, depresie senilă; o femeie, de 71 ani, din județul Argeș. Comorbidități: ICC, cardiomiopatie dilatativă nespecifică, insuficiențăț hepatică, FiA cu flutter, DZ tip II cu complicații; o femeie, de 64 ani, din județul Alba. Comorbidități: DZ tip II, obezitate; un bărbat, de 65 ani, din județul Iași. Comorbidități: steatoză hepatică, ulcer duodenal; un bărbat, de 79 ani, din județul Iași. Comorbidități: HTA, boală renală cronică, cancer de colon operat; o femeie, de 68 ani, din județul Botoșani, medic la Spitalul Județean de Urgență Botoșani. Decesul a survenit în de 27.04, in jurul orelor 3.30. Suferea de diabet zaharat și cardiopatie hipertensiva; un bărbat, de 64 ani, din județul Mehedinți. Comorbidități: HTA std II, Cardiopatie mixta: ischemica si hipertensiva, Fibrilație atrială paroxistica, Diabet zaharat dezechilibrat; un bărbat, de 51 ani, din județul Suceava. Fără antecedente preexistente cunoscute; un bărbat, de 82 ani din județul Vaslui. Asistat al Caminului pentru persoane vârstnice. Comorbidități: Infarct miocardic- sechele, Fibrilație atrială permanentă, ICC cls III NIHA, Boala renala cronica, Sechele AVC; un bărbat, de 80 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: boală renală cronică stadiul V; un bărbat, de 48 ani, din județul Iași. Comorbidități: HTA, insuficiență multiplă de organe; un bărbat, de 57 ani, din municipiul București. Comorbidități: ciroză, insuficiență hepatică; o femeie, de 86 ani, din județul Galați, asistat Cămin de bătrâni. Comorbidități: demență Alzheimer; o femeie, de 82 ani, din municipiul București. Comorbidități: afecțiuni cardiovasculare; o femeie, de 63 ani, din județul Sibiu. Comorbidități:Diabet zaharat tip II, Obezitate, BPOC, Insuficiență cardiacă congestivă, Boală cronică neurologică; o femeie, de 63 ani, din județul Neamț. Comorbidități: Neoplasm de col uterin std IV, Anemie, Escare de decubit; un bărbat, de 70 ani, din județul Timiș. Comorbidități: Spodilodiscita, Ascita; un bărbat, de 32 ani, din județul Argeș. Comorbidități: Ciroză hepatică cu virus B, Ascita, Hemoragie digestiva superioară prin ruptură de varice esofagiene; o femeie, de 61 ani, din județul Neamț. Comorbidități: Boală renală cronică-dializă, Diabet zaharat tip II, Nefropatie diabetica, HTA std III, ICC sd III, Sindrom anemic; un bărbat, de 82 ani, din municipiul București. Comorbidități: BPOC, Boală renală cronică, Neoplasm vezical și de prostată; o femeie, de 77 ani, din municipiul București. Comorbidități: AVC ischemic, TCC, Hematom subdural, HTA, afecțiuni cardiovasculare, obezitate.

Duminică, 26 aprilie. Decesele raportate în ultimele ore: o femeie, de 67 ani, din județul Neamț. Comorbidități: Insuficiență renală cronică-dializă, transplant renal rejectat, Hepatită cronică cu virus C; un bărbat, de 92 ani, din județul Galați. Beneficiar Cămin de bătrâni. Comorbidități: Insuficiență Renală Cronică, HTA, Demență senilă, Casecsie, Anemie cronică, Escare de decubit (imobilizat la pat); un bărbat, de 87 ani, din județul Galați. Beneficiar Cămin de bătrâni. Comorbidități: Demență senilă, Spondilită anchilopoetica, Hemoragie digestive superioară; o femeie, de 72 ani, din județul Bacău. Comorbidități: Colecistectomie. Fără alte antecedente cunoscute; o femeie, de 54 ani, din județul Bacău. Comorbidități: Coinfecție COVID-19 cu Gripă tip B, Obezitate; un bărbat, de 70 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: Boală cardiovasculară; un bărbat, de 71 ani, din județul Bacău. Comorbidități: BPOC gr IV, CPC, Insuficiență Respiratorie Cronică, Obezitate; un bărbat, de 82 ani, din județul Suceava. Comorbidități: HTA, insuficiență ventriculară; un bărbat, de 37 ani, din județul Suceava. Comorbidități: insuficiență renală, dializat din 2010; un bărbat, de 65 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: neoplasm bronhopulmonar cu metastaze hepatice, encefalopatie hipoxica, anemie secundară; un bărbat, de 71 ani, din județul Caraș Severin. Comorbidități: BPOC, silicoză; un bărbat, de 61 ani, din județul Sibiu. Comorbidități: boală hepatică, hernie de disc, colecistectomie; un bărbat, de 76 ani, din județul Brașov. Comorbidități: neoplasm gastric std. IV cu determinare secundară peritoneală, insuficiență renală cronică, pielonefrita obstructive cronică, anemie secundară; un bărbat, de 73 ani, din județul Arad. Comorbidități: HTA std. II, insuficiență cardiacă, insuficiență mitrala, hipertensiune pulmonară secundară; un bărbat, de 83 ani, din județul Arad. Comorbidități: HTA std. II, insuficiență cardiacă, CIC, boală renală cronică std. II, AVC ischemic; un bărbat, de 66 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: boala cardiovasculara, DZ tip II; o femeie, de 89 ani, din județul Brașov. Contact cu un caz confirmat în secția ortopedie. Comorbidități: insuficiență renală cronică acutizată, boală cardiacă ischemică, HTA std. II, BRD major, sdr. deshidratare severă; o femeie, de 60 ani, din judeţul Brașov. Comorbidități: gangrena regiunea calcaneana stanga, DZ tip II, Arteriopatie diabetic, HTA, obezitate.

Sâmbătă, 25 aprilie. Decesele raportate de autorități: un bărbat, 84 de ani, din judeţul Mureş. Comorbidităţi: DZ tip II, boală hepatică, boală cardiovasculară,  bloc atrio-ventricular; o femeie, de 30 de ani, din judeţul Mureş. Comorbidităţi: boală cardiovasculară, HTA Face parte din comunitate cu cazuri confirmate; un bărbat, de 63 de ani, din judeţul Cluj. Comorbidităţi: HTA, insuficienţă mitrală şi tricuspidiana, Insuficienţă cardiacă congestivă, Fibrilaţie atrială. Face parte din familie cu cazuri confirmate; un bărbat, de 62 de ani, din judeţul Neamţ; o femeie, de 21 de ani, din judeţul Vrancea. Comorbidităţi: Sindrom Down, boală renală cronică, obezitate, insuficienţă cardiacă; un bărbat, de 67 de ani, din judeţul Constanţa; un bărbat, de 60 de ani, din judeţul Vrancea. Comorbidităţi: HTA, DZ neglijat, obezitate; o femeie, de 72 de ani, din judeţul Neamţ. Comorbidităţi: HTA, DZ, boală renală cronică, cancer; un bărbat, de 78 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: DZ insulino-dependent, cardiopatie ischemică, cu bloc de ramură, HTA; un bărbat, de 70 ani, din județul Teleorman. Comorbidități: DZ, insuficiență cardiacă, afectare pulmonară; un bărbat, de 69 ani, din județul Arad. Comorbidități: HTA; o femeie, de 79 ani, din județul Arad. Comorbidități: HTA, AVC ischemic; un bărbat, de 50 ani, din județul Călărași. Comorbidități: HTA, Obezitate, Ulcer gastric cu un episode de hemoragie digestiva in 2008; un bărbat, de 70 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: BPOC. HTA. Diabet zaharat tipII. Obezitate; o femeie, de 63 ani, din județul Salaj. Comorbidități: Obezitate; un bărbat, de 52 ani, din județul Sălaj. Comorbidități: Sechele AVC, Obezitate; un bărbat, de 57 ani, din județul Teleorman. Comorbidități: Boală cardiovasculară, Flutter atrial, HTA; un bărbat, de 86 ani, din județul Suceava. Asistat Cămin de bătrâni; Comorbidități: Fibrilație atrială cronică; un bărbat, de 59 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Infarc miocardic acut în urmă cu un an, Stent coronarian; o femeie, de 80 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Poliartrită reumatoidă, Pancitopenie (transfuzii); un bărbat, de 69 ani, din județul Bistrița Năsăud. Comorbidități: HTA; un bărbat, de 66 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: Adenom de prostate; un bărbat, de 65 ani, din municipiul București. Comorbidități: Infarct miocardic acut, HTA; un bărbat, de 54 ani, din județul Galați. Comorbidități: DZ tip II, obezitate; o femeie, de 81 ani, din județul Galați. Comorbidități: boală renală cronică, Alzheimer; o femeie, de 85 ani, din județul Galați.Nu există informații privind comorbidități; un bărbat, de 87 ani, din județul Galați. Azilant cămin bătrâni. Comorbidități: HTA std.II, atrofie cerebrală, hemiplegie stg, post AVC, bypass aorto coronarian; un bărbat, de 56 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: boală renală cronică dializată, cardiopatie ischiemica cronică, Sechele AVC, anemie, HTA, hiperparatiroidism; un bărbat, de 63 ani, din județul Brașov. Comorbidități: AVC ischiemic în antecedente, cardiopatie ischiemică cronică; o femeie, de 98 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: AVC sechelar, HTA, lacunarism cerebral, demență senile; un bărbat, de 61 ani, din județul Brașov. Comorbidități: DZ tip II; un bărbat, de 93 ani, din județul Galați. Comorbidități: cardiopatie ischemică, ateroscleroză cerebrală, sdr. Psiho-involutiv; un bărbat, de 81 ani, din județul Brașov. Comorbidități: HTA , cardiopatie ischemică cronică; o femeie, de 68 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: insuficiență cardiacă congestivă, obezitate morbida, boală renală cronică.

 

Vineri, 24 aprilie: Decesele raportate: un bărbat, de 51 ani, din județul Suceava. Fără antecedente preexistente, de pe 13.04 acuză disfagie, dificultăți în respirație, stare de slăbiciune accentuată urmează tratament la domicliliu cu antibiotice și simptomatice; un bărbat, de 66 ani, din județul Iași. Comorbidități: persoană dializată, boală renală cronică, HTA, fibrilație atrială, aritmie ventriculară; un bărbat, de 81 ani, din județul Bacău. Comorbidități: boală cardiovasculară cronică, HTA, demență, boală hepatică cronică; o femeie, de 64 ani, din județul Alba. Comorbidități: Insuficiență cardiacă, HTA, astm bronsic, boală hepatică cronică; o femeie, de 58 ani, din județul Bacău. Comorbidități: boală renală cronică cu dializă, boală cronică, HTA, obezitate, DZ, amputație de membru inferior; un bărbat, de 88 ani, din județul Galați. Comorbidități: boală renală cronică, boală cardiovasculară, demență, tumora malignă; un bărbat, de 63 ani, din județul Timiș. Comorbidități: DZ tip II, hipotiroidism, boală renală cronică, boală cardiacă cu peace maker; o femeie, de 36 ani, din județul Brașov. Comorbidități: HTA, obezitate. În contact cu persoane întoarse din Anglia; un bărbat, de 97 ani, din județul Brașov. Comorbidități: HTA, DZ, insuficiență renală, tulburare de ritm cardiac. În contact cu persoane confirmate – cămin bătrâni; un bărbat, de 68 ani, din județul Brașov. Comorbidități: HTA, ciroză hepatică, encefalopatie toxică, boală renală cronică; o femeie, de 74 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: pacient oncologic, boală cardiovasculară; o femeie, de 68 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: pacient oncologic; un bărbat, de 63 ani, din județul Suceava. Comorbidități: DZ; un bărbat, de 80 ani, din județul Suceava; un bărbat, de 63 ani, din județul Suceava. Comorbidități: sechele AVC, hemiplegie dreaptă, DZ tip II, fibrilație atrială, encefalopatie cronică.

Joi, 23 aprilie: Noile decese raportate de autorități: un bărbat, de 61 ani, din județul Timiș. Comorbidități: Diabet zaharat. Hipertensiune arteriala. Bronhopneumonie; un bărbat, de 56 ani, din județul Mureș. Comorbidități: Diabet zaharat. Hipertensiune arterială. Parkinson; o femeie, de 82 ani, din județul Timiș. Comorbidități: Hipertensiune arterială. Parkinson; o femeie, de 60 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: Infarct miocardic acut –protezat coronarian, Insuficiență mitrală și aortică, Diabet zaharat tip II, BPOC; o femeie, de 83 ani, din județul Dâmbovița. Comorbidități: HTA, sechele AVC, Boala Parkinson; un bărbat, de 72 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Diabet zaharat tip I, dializat, HTA, sechele AVC; o femeie, de 72 ani, din județul Suceava.Comorbidități: Afecțiune cardiaca -stenoza aortica strânsă; un bărbat, de 53 ani, din județul Suceava. Comorbidități: HTA; un bărbat, de 68 ani, din județul Suceava. Comorbidități: fără antecedente patologice documentate; un bărbat, de 71 ani, din județul Suceava. Comorbidități: ciroza hepatica, DZ tip II; un bărbat, de 72 ani, din județul Suceava. Comorbidități: AVC sechelar, rinichi unic; o femeie, de 77 ani, din județul Suceava. Comorbidități: HTA, Insuficiență circulatorie cerebrală; un bărbat, de 64 ani, din județul Suceava. Comorbidități: nevralgie de trigemen; o femeie, de 81 ani, din județul Cluj. Comorbidități: Insuficiență cardiacă NIHA III; un bărbat, de 58 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: BPOC, Pleurezie, Insuficiență Renală Cronică-dializă, în observație pentru neoplasm bronhopulmonar; o femeie, de 30 ani, din județul Mehedinți. Comorbidități: fără antecedente patologice; un bărbat, de 51 ani, din județul Suceava. Comorbidități: fără antecedente patologice cunoscute; un bărbat, de 57 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: Afectare hepatică cronică, Neuropatie cronică; o femeie, de 63 ani, din județul Sibiu. Comorbidități: Diabet zaharat, boală cardiovasculară; un bărbat, de 53 ani, din județul Ialomița. Comorbidități: Boală cardiovasculară; un bărbat, de 64 ani, din județul Arad. Comorbidități: Obezitate gr. I.

Miercuri, 22 aprilie: Decesele raportate în ultimele ore: o femeie, de 78 ani, din București. Comorbidități: boală cardiovasculară, HTA, obezitate, boala pulmonara cronică; o femeie, de 73 ani, din Bucureși. Comorbidități: HTA, obezitate; un bărbat, de 81 ani, din căminul de bătrâni Galați. Comorbidități: HTA, demență Altzheimer; un bărbat, de 65 ani, din județul Timiș. Comorbidități: neoplasm bronhopulmonar lob superior drept, HTA gr II, anemie, BPOC sever, astm bronsic; o femeie, de 32 ani, din județul Mureș. Comorbidități: obezitate. Face parte din focarul de la Crăciunești, Mureș; o femeie, de 83 ani, din județul Timiș. Comorbidități: HTA, cardiopatie, insuficienta circulator cerebrala. Contact cu caz confirmat (soțul); o femeie, de 66 ani, din județul Hunedoara. Contact cu caz confirmat (soțul); o femeie, de 70 ani, din județul Alba. Comorbidități: cardiopatie ischiemica cr, HTA, DZ tip II insulino-dependent, neuropatie diabetica, boala cronica de rinichi; un bărbat, de 59 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: encefalopatie portohepatică, ciroză hepatic decompensate, sechele TBC; un bărbat, de 62 ani, din județul Constanța. Medic. Comorbidități: Hipertensiune arterială. Diabet zaharat. Obezitate; un bărbat, de 52 ani, din județul Bihor. Comorbidități: Diabet zaharat. Cardiopatie ischemică. Etilism cronic; un bărbat, de 44 ani, din județul Alba. Comorbidități: Obezitate. Tabagism; un bărbat, de 70 ani, din județul Galați. Comorbidități: Hipertensiune arterială. Hemoragie digestivă superioară. Hepatopatie; un bărbat, de 49 ani, din județul Timiș. Comorbidități: Insuficiență renală (dializă). Hipertensiune arterială. Boală coronariană; un bărbat, de 93 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Hipertensiune arterială. Cardiopatie ischemica; un bărbat, de 69 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Bronhopneumopatie cronică obstructivă. Cord pulmonar cronic; un bărbat, de 58 ani, din județul Argeș. Comorbidități: Accident vascular sechelar. Tulburare organică de personalitate; un bărbat, de 73 ani, din județul Galați. Comorbidități: Bronhopenumonie. Boala Parkinson. Demență; un bărbat, 51 ani din județul Ialomița.Comorbidități: Hipertensiune arterială. Diabet zaharat; o femeie, de 52 ani, din județul Bacău. Comorbidități: Diabet zaharat; o femeie, de 65 ani, din județul Bacău. Comorbidități: Diabet zaharat. Hipertensiune arterială; un bărbat, de 39 ani, din județul Arad. Comorbidități: Insuficiență renală cronică (dializă). Hidrotorax drept; o femeie, de 56 ani, din județul Arad. Comorbidități: Bronhopneumonie. Obezitate; un barbat, de 60 ani, din judeţul Covasna.Comorbidități: Obezitate. Infarct miocardic sechelar; un barbat, de 87 ani, din județul Neamț. Comorbidități: Hipertensiune arterială. Insuficiență cardiac congestiva; o femeie, de 74 ani, din județul Arad. Comorbidități: Leucemie.

Marți, 21 aprilie. Decesele raportate în ultimele ore: o femeie, de 56 ani, din județul Arad. Infirmieră. Comorbidități: DZ tip II; un bărbat, de 69 ani, din județul Arad. Comorbidități: fără; un bărbat, de 64 ani, din județul Arad. Comorbidități: DZ tip II, boală cronică de rinichi, persoană dializată; o femeie, de 78 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: AVC hemoragic, hemato intraparenchimatos, hemipareza stanga, HTA; un bărbat, de 85 ani, din județul Brașov. Comorbidități: DZ tip II, arteriopatie diabetic, amputație coapsă dreaptă, tulburări neurocognitive, insuficiență respiratorie acută; un bărbat, de 67 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: DZ tip II, HTA; o femeie, de 79 ani, din județul Galați. Comorbidități: trombocitopenie severă, boala Alzheimer, sdr. Deshidratare; un bărbat, de 49 ani, din județul Sălaj. Comorbidități: bronșită cronică, DZ tip II, HTA, AVC sechelar; o femeie, de 68 ani, din județul Mehedinți. Comorbidități: obezitate, DZ tip II, HTA grd. II, boală cardiovasculară, afecțiune tiroidiană; o femeie, de 83 ani, din județul Bacău. Comorbidități: fibrilație atrială paroxistica, fractură de col femural operată; o femeie, de 46 ani, din județul Giurgiu. Comorbidități: DZ tip II, HTA, boală hepatică; un bărbat, de 62 ani, din județul Mureș – brancardier la Spitalul Județean de Urgență Mureș. Comorbidități: HTA, obezitate, DZ tip II; un bărbat, de 51 ani, din județul Galați. Comorbidități: HTA, obezitate grd. III; o femeie, de 72 ani, din mun. București. Comorbidități: boala cardiovasculara, DZ tip II, boala renala cronica – pacienta dializata, cataracta, obezitate; un bărbat, de 63 ani, din jud. Teleorman. Comorbidități: boală cardiovasculară, DZ tip II; un bărbat, de 88 ani, din jud. Galați – Cămin de bătrâni. Comorbidități: boală renală cronică, adenom de prostate, anemie feriprivă; un bărbat, de 90 ani, din jud. Galați Cămin Bătrâni. Comorbidități: afectare cardiacă multiplă, demență; o femeie, de 80 ani, din jud. Galați Cămin de bătrâni. Comorbidități: Sechele AVC, demență mixtă, boală renală cronică; un bărbat, de 69 ani, din jud. Ilfov. Comorbidități: Sechele AVC, obezitate, HTA, DZ; un bărbat, de 52 ani, din jud. Neamț. Comorbidități: ciroză hepatică virus B, encefalopatie hepatică: o femeie, de 84 ani, din jud. Neamț. Comorbidități: boală cardiovasculară, boală hepatică, demență; un bărbat, de 71 ani, din jud. Timiș. Comorbidități: demență mixtă, HTA, atrofie cerebrală, boala Altzheimer, Boala Parkinson; un bărbat, de 77 ani, din jud. Galați Cămin de Bătrăni. Comorbidități:: HTA, fibrilatie atriala cronica, demență; o femeie, de 78 ani, jud. Galati Cămin de Bătrâni. Comorbidități:: Sechele AVC, casexie, demență; o femeie, de 86 ani, jud. Galati Cămin de Bătrâni. Comorbidități: insuficiență cardiacă congestivă, boala Alzheimer, demență; un bărbat, de 66 ani. Jud. Gorj. Comorbidități: insuficienta cardiaca congestiva, cardiopatie dilatativa, bloc ram drept, pleurezie stanga, hepatită cronică, BPOC, emfizem pulmonar; o femeie, de 74 ani, din jud. Argeș. Comorbidități: bronhopneumopatie, astm bronșic dependent de O2, tahicardie sinusală; un bărbat, de 72 ani, din jud. Caras Severin. Comorbidități: BPOC, dublu bypass cardiac, emfisem pulmonar, antecedente TBC, infundare carotidă; o femeie, de 78 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: DZ tip II, angină pectorală, BPOC, obezitate.

Luni, 20 aprilie: Decesele raportate în ultimele ore: un bărbat, de 98 ani, din județul Galați. Făcea parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galați. Comorbidități: boală cardiovasculară, boală Alzheimer; un bărbat, de 85 ani, din județul Galați. Făcea parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galați. Comorbidități: boală cardiovasculară, boală hepato-renală; o femeie, de 75 ani, jud. Bacau. Comorbidități: cardiopatie ischemică cronică, fibrilație atrială permanentă, insuficiență cardiacă cronică clasa NYHA III, Diabet Zaharat tip II, insuficiență renală cronică acutizată, HTA; un bărbat, de 75 ani, din județul Timiș. Comorbidități: DZ tip II, boală cronică de rinichi; o femeie, de 63 ani, din județul Sibiu. Comorbidități: boală cardiacă, HTA, cardiomiopatie ischemică severă; o femeie, de 76 ani, din județul Galați. Făcea parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galați. Comorbidități: boala Alzheimer; un bărbat, de 91 ani,  din municipiul București. Comorbidități: HTA, boală cardiovasculară, DZ tip II, hepatită cu virus C, boala Parkinson, melanom excizat; un bărbat, de 76 ani, din județul Prahova. A fost contact apropiat cu un caz confirmat. Comorbidități: ulcer gastric operat; o femeie, de 73 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: neoplasm mamar, fibrilație atrială; o femeie, de 69 ani, din județul Mehedinți. Contact apropiat cu un caz confirmat (la domiciliu). Comorbidități: boală renală cronică, obezitate, DZ tip II; un bărbat, de 70 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: hemoptizii recurente, bronsiectazii, boala Parkinson; un bărbat, de 72 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: DZ tip II, nefropatie mixta, hidronefroza bilaterala, HTA; o femeie, de 68 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: boală renală cronică, dializată cronic; un bărbat, de 64 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: boală cardiacă; un bărbat, de 76 ani, din județul Suceava. Comorbidități: HTA, melanom operat cu metastaze cerebrale și pulmonare; un bărbat, de 79 ani, din județul Suceava. Comorbidități: AVC ischemic, hemiplegie dreaptă; un bărbat, de 72 ani, din județul Constanța. Comorbidități: DZ tip II, HTA; o femeie, de 67 ani, din județul Sibiu. Comorbidități: HTA, mastectomie stânga, tiroidectomie totală.

Duminică, 19 aprilie, ziua cu cele mai multe decesele raportate: un bărbat, de 67 ani, din județul Suceava; o femeie, de 72 ani, din județul Suceava; o femeie, de 76 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Cardiopatie Ischemica, Fibrilație atrială, Angor de efort, Pleurezie bilaterala; un bărbat, de 57 ani, din județul Suceava. Investigație epidemiologică în curs; o femeie, de 64 ani, din județul Suceava. Investigație epidemiologică în curs; un bărbat, de 54 ani, din județul Suceava. Investigație epidemiologică în curs; un bărbat, de 76 ani, din județul Galați. Comorbidități: Diabet zaharat, boală renală cronică, demență; un bărbat, de 76 ani, din județul Giurgiu. Comorbidități: Boală renală cronică, hidronefroza bilaterala, boală cardiacă ischemică, cistectomie totală; o femeie, de 76 ani, din județul Arad. Comorbidități: Hipertensiune arterial, insuficiență renală acută, obezitate; un bărbat, de 76 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: Mielom multiplu, amilodoza primară; un bărbat, de 75 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: Boală renală cronică, diabet zaharat; o femeie, de 78 ani, din județul Galați. Comorbidități: Diabet zaharat, boală cronică neurologică, Alzheimer; un bărbat, de 67 ani, din județul Dâmbovița. Comorbidități: Sechele TBC, fibroză pulmonară difuză, hipertensiune arterială; o femeie, de 58 ani, din județul Ialomița; un bărbat, de 56 ani, din județul Arad. Comorbidități: Hemiplagie, tumora maligna bronhopulmonara; o femeie, de 64 ani, din județul Sibiu. Comorbiditati: Cardiopatie ischemica cronica; o femeie, de 77 ani, din municipiul București. Comorbidități:Insuficiență cardiacă congenitala, HTA, dislipidemie; un bărbat, de 70 ani, din județul Timiș. Comorbidități: Diabet zaharat, insuficiență respiratorie, etilism cronic; un bărbat, de 71 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: Neoplasm rectal, disociatie electromecanica; o femeie, de 94 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: HTA, sechele AVC, ateromatoza cerebrală; un bărbat, de 68 ani, din județul Argeș. Comorbidități: Diabet zaharat tip II complicat, boală cronica renală (program Dializa), amputatie 1/3 medie gamba stg., gangrena antepicior dr., HTA, AVC ischemic acut recent cu hemiplegie stg, bronhopneumoniw; un bărbat, de 65 ani, din municipiul București. Comorbidități: Boală cronică renală std. 5 (program Dializă), BPOC, Diabet zaharat tip II, HTA; un bărbat, de 89 ani, din județul Ilfov. Comorbidități: Boală cronică renală, diabet zaharat, neoplasm; o femeie, de 91 ani, din județul Ilfov. Comorbidități: Boală cardiovasculară, diabet zaharat, boală renală, boală cronică neurologică. un bărbat, de 84 ani, din județul Iași. Comorbidități: HTA, insuficiență cardiacă, poliartrită reumatoidă; o femeie, de 35 ani, din județul Mureș. Comorbidități: Obezitate, diabet zaharat, HTA, boli cardiovasculare; o femeie, de 47 ani, din județul Mureș. Comorbidități: Boli cardiovasculare, HTA; un bărbat, de 30 ani, din județul Mureș. Comorbidități: Obezitate; o femeie, de 64 ani, din județul Brașov. Comorbidități: Fistulă colecisto-duodenala, ileus biliar, diabet zaharat tip II, insuficiență cardiacă cls II, insuficiență respiratorie cronică, BPOC, HTA, obezitate; o femeie, de 65 ani, din județul Brașov. Comorbidități: Ciroză hepatică decompensată, insuficiență hepatică, encefalopatie portal, hipersplenism, rectoragie.

Sâmbătă, 18 aprilie. Decesele raportate: un bărbat, de 60 ani, din judeţul Arad. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA; un bărbat, de 57 ani, din județul Neamț. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, insuficiență venoasă cronică, ulcer varicos gambă; un bărbat, de 64 ani, din județul Mureș. Comorbidități: HTA, diabet zaharat tip II, boala cardiovasculara, boală renală, anemie secundară; o femeie, de 76 ani, din județul Satu Mare. Comorbidități: Insuficiență multiplă de organe, cardiomiopatie dilatativa, insuficiență cardiacă clasa IV; un bărbat, de 48 ani, din județul Constanța. Comorbidități: Obezitate; o femeie, de 83 ani, din județul Timiș. Comorbidități: diabet zaharat, boală cardiovasculară, HTA; un bărbat, de 64 ani, din județul Sibiu. Pacientul avea condiții medicale pre-existente: Boală cardiovasculară, HTA; o femeie, de 73 ani, din județul Neamț. Pacienta avea condiții medicale pre-existente: Boală renală cronică std III, infecție urinară, insuficiență venoasă cronică; un bărbat, de 49 ani, din județul Botoșani. Pacientul avea condiții medicale pre-existente: Ciroză hepatică decompensată cu insuficiență hepatică cronică, hepatită virală C, trombocitopenie; un bărbat, de 76 ani, din județul Mehedinți. Pacientul avea condiții medicale pre-existente: Insuficiență hepato-renală, insuficiență cardiacă, HTA, fibroză pulmonară.

Vineri, 17 aprilie: Decesele raportate: un bărbat, de 72 ani, din județul Botoșani. Comorbidități: Boală cardiovasculară, Diabet zaharat tip 2; un bărbat, de 54 ani, din județul Arad. Comorbidități: Splenectomie, neoplasm sub chimioterapie; un bărbat,  de 82 ani, din județul Arad. Comorbidități: HTA, Infarct miocardic în antecedente; un bărbat, de 64 ani, din județul Mehedinți. Comorbidități: necunoscute până în prezent (neinscris la medic de familie); o femeie, de 64 ani, din județul Cluj. Comorbidități: Neoplasm rectal, Ocluzie intestinală, Diabet zaharat, tromboză mezenterica, ICC, Infecție cu Clostridium difficile; un bărbat, de 41 ani, din județul Ialomița. Comorbidități: fără antecedente patologice cunoscute; o femeie, de 65 ani, din județul Neamț. Comorbidități: Diabet zaharat, HTA, Obezitate; o femeie, de 62 ani, din județul Galați (om al străzii). Comorbidități: Boală autoimună, HTA, obezitate; un bărbat, de 77 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: Boală cardiovasculară, Diabet zaharat, Boală pulmonară cronică; o femeie, de 84 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: Boală cardiovasculară, HTA, Boală cronică neurologică, Boală pulmonară cronică; un bărbat, de 74 ani, din județul Argeș. Comorbidități: Hepatită cronică toxică metabolică, Etilism cronic; o femeie, de 46 ani, din județul Galați. Comorbidități: Diabet zaharat, obezitate, HTA, boală hepatică cronică; o femeie, de 80 ani, din județul Galați. Comorbidități: Diabet zaharat, polineuropatie diabetica, BPOC, nefropatie diabetică; un bărbat, de 61 ani, din județul Suceava. Comorbidități: ciroza hepatica decompensată; o femeie, de 83 ani, din județul Suceava. Comorbidități: artroza invalidanta, HTA; un barbat, de 94 ani, din București. Pacient Clinică Dializă. Comorbidități: boală cronică renala stadiul V, HTA stadiul III, boală cardică ischemică, insuficiență cardiacă congestiva stadiul IV, nefropatie, arteriopatie obliteranta membre inferioare; un bărbat, de 58 ani din județul Argeș. Comorbidități: cardiomiopatie dilatativa, insuficienta cardiaca stadiul IV, fibrilatie atriala, hipertensiune pulmonara cronica, pneumoperitoneu, abdomen acut chirurgical; un bărbat, de 83 ani, din județul Constanța. Comorbidități: HTA, boala cardiovasculara, ciroza hepatica, sechele TBC; un bărbat, de 58 ani, din județul Suceava. Fără antecedente personale patologice cunoscute.

Joi, 16 aprilie: Au fost raportate noi decese: o femeie, de 66 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: Diabet zaharat, Boală hepatică cronică, Insuficiență renală cronică – dializă; o femeie, de 67 ani, din județul Bistrița Năsăud. Comorbidități: HTA , cardiopatie cronică ischemica, BPOC; un bărbat, de 89 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: AVC, Hemipareza stanga; un bărbat, de 66 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: Poliartrită reumatoidă, Cardiomiopatie dilatativa, Aplazie medulară; un bărbat, de 50 ani, din județul Timiș. Comorbidități: Diabet zaharat, Boală cardiovasculară, HTA; un bărbat, de 49 ani, din județul Hunedoara. Fără condiții medicale pre-existente cunoscute; o femeie, de 70 ani, din județul Hunedoara. Condiții medicale pre-existente: neoplasm de cap de pancreas în stadiu terminal. CIC; un bărbat, de 68 ani din județul Botoșani. Condiții medicale pre-existente: neoplasm bronhopulmonar; un bărbat, de 62 ani, din județul Botoșani. Condiții medicale pre-existente: BPOC, Diabet zaharat tip II, Boala cardiovasculară; un bărbat, de 50 ani, din județul Ilfov. Condiții medicale pre-existente: Diabet zaharat tip II, HTA; un bărbat, de 61 ani, din județul Arad. Condiții medicale pre-existente: Diabet zaharat tip II, HTA; un bărbat, de 49 ani, din județul Bihor. Condiții medicale pre-existente: Insuficiență respiratorie cronică acutizată. BPOC st.IV. Fibroză pulmonară post-TB; un bărbat, de 76 ani, din județul Bihor. Condiții medicale pre-existente: HTA, Fibrilatie atriala, Diabet zaharat tip II, insuficiență multiplă de organe; un bărbat, de 66 ani, din județul Bihor. Condiții medicale pre-existente: HTA, BPOC, Gută; o femeie, de 75 ani, din județul Hunedoara. Condiții medicale pre-existente: AVC, Hemiplegie, HTA, Insuficienta cardiaca, BPOC decompensat, Sclerodermie, Depresie; un bărbat, de 61 ani, din județul Timiș. Condiții medicale pre-existente: HTA, Boala hepatica, Diabet zaharat tip II, Boala pulmonara cr. (posibil TB în antecedente, conform declarațiilor fiului); o femeie, de 66 ani, din județul Mureș; un bărbat, de 51 ani, din județul Mureș. Condiții medicale pre-existente: Obezitate, Diabet zaharat tip II, HTA; un bărbat, de 39 ani, din județul Mureș. Condiții medicale pre-existente: Boală cardio-vasculara, HTA, Hepatopatie acută; un bărbat, de 76 ani, din județul Arad. Condiții medicale pre-existente: Boala Alzheimer, Fibrilatie atriala, Etilism cronic.

Miercuri, 15 aprilie. Decesele raportate:  un bărbat, de 64 ani, din judeţul Arad. Antecedente: AVC hemoragic, hemiplegie dreapta, HTA, atrofie corticală; o femeie, de 50 ani, din judeţul Sibiu. Nu se cunosc antecedentele patologice; o femeie, de 77 ani, din judeţul Vrancea. Antecedente patologice: Insuficienţă renală cronică (dializă), insuficienţă hepatică, insuficienţă cardiacă, sechele IMA, hepatită cronică cu virus C; un bărbat, de 74 ani, din judeţul Botoşani. Afecţiuni pre-existente: Boală cardiovasculară, HTA; o femeie, de 82 ani, din judeţul Alba.Boli preexistente: bronhopneumopatie bilaterală SARS-CoV-2, insuficienţă respiratorie acută; un bărbat, de 78 ani, din judeţul Iaşi. DZ, HTA, Cardiopatie ischiemica, emfizem pulmonar; o femeie, de 66 ani, din județul Ialomița. Antecedente: HTA, diabet zaharat tip II, insulino-dependent, boala cardiovasculară; un bărbat, de 73 ani, din județul Botoșani. Antecedente: boala cardio-vasculara, diabet zaharat; un bărbat, de 61 ani, din județul Botoșani. Antecedente: boala cardiovasculară; un bărbat, de 74 ani, județul Botoșani. Antecedente: boala cardio-vasculara, HTA, Diabet Zaharat tip II; un bărbat, de 55 ani, din județul Bistrița Năsăud. Antecedente: boala cardio-vasculara, HTA, IMA in antecedente, AVC în antecedente; un bărbat, 61 ani din județul Maramureș. Condiții medicale pre-existente: afectare neurologică; o femeie, de 74 ani, din județul Timiș. Condiții medicale pre-existente: Diabet zaharat tip I; un bărbat, de 92 ani, din județul Hunedoara. Fără condiții medicale pre-existente cunoscute; un bărbat, de 47 ani, din județul Hunedoara. Condiții medicale pre-existente: Recto-colita ulcero-hemoragica; o femeie, de 85 ani, din județul Hunedoara. Condiții medicale pre-existente: Fibrilație atrială; un bărbat, de 76 ani, din județul Brașov. Fără condiții medicale pre-existente cunoscute; un bărbat, de 89 ani, din județul Vrancea. Condiții medicale pre-existente: Fibrilație atrială, Infarct miocardic acut, Sdr.de deteriorare psiho-organic; un bărbat, de 82 ani, din județul Vrancea; o femeie, de 91 ani, din județul Brașov.Condiții medicale pre-existente: HTA. IC cronică; un bărbat, de 86 ani, din județul Brașov. Condiții medicale pre-existente: Fibroză pulmonară. Demență.

Decesele raportate marți, 14 aprilie: o femeie, de 42 ani, din Ialomița. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, afecţiune tiroidiană; un bărbat, de 55 ani, din județul Neamţ. Comorbidităţi: HTA, boală renală cronică; un bărbat, de 49 ani, din judeţul Arad. Comorbidităţi: Diabet zaharat tip II; o femeie, de 74 ani, din judeţul Arad. Comorbidităţi: ciroză alcoolică; un bărbat, de 78 ani, din judeţul Arad. Comorbidităţi: Neoplasm bronho- pulmonar cu metastaze cerebrale, HTA, BPOC; un bărbat, de 52 ani, din judeţul Arad. Comorbidităţi: DZ tip II; un bărbat, de 52 ani, din judeţul Mureş. Comorbidităţi: HTA, boală cardio vasculară; un bărbat, de 78 ani, din judeţul Galati. Comorbidităţi: sechele AVC, demenţă; un bărbat, de 68 ani, din judeţul Botoşani. Comorbidităţi: DZ; un bărbat, de 79 ani, din judeţul Hunedoara; un bărbat, de 59 ani, din judeţul Neamţ. Comorbidităţi: ciroză hepatită toxică; o femeie, de 68 ani, din judeţul Botoşani. Comorbidităţi: neoplasm, accident vascular; o femeie, de 66 ani, din judeţul Timiș. Comorbidităţi: Diabet zaharat, HTA, obezitate; un bărbat, de 68 ani, din judeţul Neamţ. Comorbidităţi: neoplasm faringe; o femeie, de 60 ani, din judeţul Mureş. Comorbidităţi: DZ, depresie majoră; un bărbat, de 57 ani, din județul Vâlcea. Afecțiuni pre-existente: Diabet zaharat insulino-dependent; Sechele post-infarct), dislipidemie severa, obezitate; un bărbat, de 70 ani, din județul Suceava. Afecțiuni pre-existente: AVC ischiemic, hemipareza stânga, HTA std III netratata; un bărbat, de 56 ani, din București, șofer ambulanță privată transportă pacienți în vederea dializarii; o femeie, de 69 ani, din județul Hunedoara. Diagnostic: neoplasm col uterin, cu invazie a micului bazin, uretrostoma cutanata, uropatie obstructiva, insuficienta renala; un bărbat, de 86 ani, din județul Hunedoara, din căminul de bătrâni.

Luni, 13 aprilie, s-au confirmat 17 noi decese: un bărbat, de 62 ani, din județul Mureș. Comorbidități: HTA; o femeie, de 63 ani, din județul Caraș-Severin. Comorbidități: Obezitate gr. II, HTA, Boală cronică coronariana, Tabagism cronic; un bărbat, de 56 ani, din județul Suceava. Intors din Anglia în 16.03.2020. Fără afecțiuni asociate identificate; un bărbat, de 56 ani, din județul Suceava. Comorbidități: HTA; un bărbat, de 78 ani, din județul Suceava. Comorbidități: diabet zaharat, boală cardiovasculară cu angioplastie coronariana cu implant de 2 stenturi; o femeie, de 64 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Insuficiență cardiacă cronica, edem pulmonar acut, infarct miocardic 2019 cu angioplastie coronariana cu implant de stent; o femeie, de 77 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Diabet zaharat dezechilibrat; o femeie, de 76 ani, din județul Suceava. Comorbidități: CIC, aritmie extrasistolica, tulb. de tip parkinsonian, scadere ponderala marcata; un bărbat, de 61 ani, din județul Ilfov. Comorbidități: DZ, hepatita alcoolică; o femeie, de 80 ani, din județul Sibiu. Comorbidități: boală cardiovasculară, HTA, hepatita virală C cu ascita, enfalopatie hepatica; un bărbat, de 88 ani, din județul Constanța; un bărbat, de 78 ani, din județul Vrancea. Comorbidități: Boala cardiovasculară, HTA, CIC, boală pulmonara cronică; o femeie, de 82 ani, din judetul Galați. Comorbidități: demență; un bărbat, de 78 ani, din județul Galați. Comorbidități: DZ și complicații ale acestuia- arteriopatie periferica cu amputație de membru; un bărbat, de 70 ani, din județul Timiș. Contact cu un membru al familiei confirmat, cu mai multe cazuri în familie; un bărbat, de 73 ani, din județul Bistrița Năsăud. Comorbidități: Fibrilație atrială cronică, DZ Tip 2. ; un bărbat, de 79 ani din județul Hunedoara. Internat pentru AVC, hemipareză, Fibrilație atrială în sectia de neurologie în Spitalul Județean Deva.

Duminică, 12 aprilie. Decesele confirmate: un bărbat, de 53 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Diabet zaharat; un bărbat, de 86 ani din județul Suceava; o femeie, de 79 ani, din județul Suceava; un bărbat, de 87 ani din județul Suceava. Comorbidități: Fibrilație atrială. Cardiopatie ischemică. Bronhopneumonie cronică obstructivă; un bărbat, de 38 ani, județul Mehedinți. Comorbidități: Insuficiență renală cronică (persoana urma un program de dializă). Bronhopneumopatie cronică. Hepatită virală C; un bărbat, de 63 ani, județul Botoșani. Comorbidități: Diabet zaharat. Obezitate; o femeie, de 77 ani, din județul Mureș; un bărbat, de 63 ani, din județul Mureș. Comorbidități: Diabet zaharat; o femeie, de 79 ani, din județul Arad. Comorbidități: Insuficiență cardiacă. Fibrilație atrială; o femeie, de 71 ani, din municipiul București. Comorbidități: Neoplasm colon; o femeie, de 59 ani, din județul Sălaj. Comorbidități: Hipertensiune arterială. Aritmie extrasistolică. Depresie; un bărbat, de 80 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: hipertensiune arterială. accident vascular cerebral; o femeie, de 82 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: Hipertensiune arterială. Accident vascular cerebral; un bărbat, de 34 ani, din județul Hunedoara. Comorbidități: Imunodepresie; un bărbat, de 81 ani, din județul Hunedoara; un bărbat, de 52 ani, din județul Arad. Comorbidități: Boală renală cronică Std IV – hemodializă, Ciroză hepatică cu virus hepatitic C, anemie secundară; un bărbat, de 66 ani din județul Hunedoara. Comorbidități: Neoplasm bronhopulmonar; un bărbat, de 69 ani, din județul Arad. Comorbidități: Cardiomiopatie ischemica, Diabet zaharat tip II, HTA, Icter mechanic; o femeie, de 66 ani, din județul Dâmbovița. Comorbiditati: Insuficiență renală cronică – în hemodializă, Ciroză cu virus hepatitis C, Diabet zaharat insulinodependent, AVC; un bărbat, de 41 ani ,din județul Gorj. Comorbidități: Obezitate; o femeie, de 77 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Poliartrită reumatoidain tratament cu methotrexat; un bărbat, de 57 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Osteomielită costală cronică cu Stafilococ auriu , HTA, Bronșită cronică; un bărbat, de 69 ani, din județul Suceava. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, BPOC, AVC.

Sâmbătă, 11 aprilie: Au fost confirmate 21 de doi decese, cu vârste cuprinse între 27 și 98 de ani, din Suceava, București, Vaslui, Iași, Hunedoara, Arad, Galați, Mureș și Neamț.

Vineri, 10 aprilie: Decesele confirmate: un bărbat, de 79 ani, județul Arad. Comorbiditati: Sechele TBC, Cardiopatie ischemica, Bloc de ramură dreaptă. o femeie, de 45 ani, județul Arad. Comorbiditati: Obezitate gr. II/III; un bărbat, de 66 ani, județul Gorj. Comorbiditati: Insuficiență cardiacă, Cardiomiopatie dilatativa. Emfizem pulmonar. Bloc atrio-ventricular. Pleurezie masiva. BPOC; o femeie, de 77 ani, Bucuresti. Comorbiditati: Insuficiență Renală Cronică; o femeie, de 74 ani, județul Hunedoara; o femeie, de 69 de ani, din județul Timiș. Comorbiditati: Boala cardiovasculara; un bărbat, de 49 de ani, din județul Mureș. Comorbiditati: Boala cardiovasculară si HTA, Diabet zaharat, Obezitate, steatoza hepatica, boala renala, hiperparatiroidism; o femeie, de 76 de ani, din județul Mureș. Comorbiditati: Diabet Zaharat, Parkinson, fractură de col femural; un bărbat, de 84 de ani, din județul Neamț. Comorbiditati: Boala renală cronică. Persoana dializată la un centru în care au fost și alte cazuri confirmate; un bărbat, de 75 de ani, din județul Bacău. Boli preexistente: Pneumopatie acuta, Insuficienta respiratorie acuta. BPOC. HTA. ICC. Insuficiența renala acuta; un bărbat, de 53 de ani, din județul Bacău. Boli preexistente: Pneumonie bilaterală. Insuficiență respiratorie acută severă. HTA. Obezitate; un bărbat, de 53 de ani, din județul Bacău. Condiții medicale pre-existente: diabet zaharat; o femeie, de 47 de ani, din județul Bihor; o femeie, de 80 de ani, din municipiul București.Condiții medicale pre-existente: Boală cardiovasculară; un bărbat, de 50 de ani, din județul Galați. Condiții medicale pre-existente: HTA. Diabet zaharat; un bărbat, de 42 de ani, din județul Constanța. Condiții medicale pre-existente: obezitate, hiperglicemie (incontrolabilă cu insulină); un bărbat, de 65 de ani din județul Brașov. Condiții medicale pre-existente: Diabet zaharat tip II, angiopatie periferica, polineuropatie, obezitate, cardiopatie ischemica, IMA vechi; un bărbat, de 72 de ani, din județul Brașov.Condiții medicale pre-existente: insuficiență hepato-renala cronica, DZ tip II; un bărbat, de 51 de ani, din județul Sibiu.Condiții medicale pre-existente: ciroza hepatică etanolica decompensate, trombocitopenie, hipersplenism, varice esofagiene grd. II, HTA, tiroidita autoimuna, obezitate grd. II; o femeie, de 78 de ani, din județul Ilfov.

Joi, 9 aprilie: Decesele confirmate: un bărbat, de 88 de ani, din București. Condiții medicale pre-existente: diabet zaharat, HTA ischemica, neurologica cronica, neoplasm, Alzheimer; o femeie, de 80 de ani, din București. Condiții medicale pre-existente: diabet zaharat, boala hepatica, cardiovasculară, renală; un bărbat, de 81 de ani, din jud. Brașov. Condiții medicale pre-existente: diabet zaharat tip II, obezitate, Insuficiență mitrală; un bărbat, de 64 de ani, din județul Mureș. Condiții medicale pre-existente: boală cardiovasculară, diabet zaharat, obezitate; un bărbat, de 66 de ani, din județul Mureș. Condiții medicale pre-existente: boală renală; un bărbat, de 86 de ani, din județul Hunedoara. Condiții medicale pre-existente: HTA, demență, BPOC, imobilizat la pat; o femeie, de 70 de ani, din județul Alba. Condiții medicale pre-existente: diabet zaharat tip II, HTA, nefropatie diabetică; o femeie, de 48 de ani, din județul Vrancea.Condiții medicale pre-existente: Obezitate gradul II; o femeie, de 64 de ani, din București.Condiții medicale pre-existente: Boală cardiovasculară, Boală renală. La ora 18, alte 17 decese au fost anunțate – 11 bărbați și opt femei, cu vârste cuprinse între 47 și 83 de ani, din Hunedoara, Suceava, Bistrița-Năsăud, Timiș, Covasna, București, Galați, Teleorman, Brașov și Vrancea.

Miercuri, 8 aprilie: Decesele confirmate: un bărbat, de 53 ani, din jud.Suceava. Era ambulanțier la SAJ Suceava; o femeie, de 61 ani, din jud.Mureș. Pacienta avea condiții medicale pre-existente: Insuficiență mitrala. BPOC. “Boala hepatica cronica”; o femeie, de 38 ani, din jud Constanța. Condiții medicale pre-existente: HTA; un bărbat, de 57 de ani, din mun.București; Condiții medicale pre-existente: HTA și diabet zaharat; o femeie, de 76 de ani, din mun.București; Conditii medicale pre-existente: Obezitate, Diabet zaharat tip II, Polineuropatie, Boala renala cronica st.III; un bărbat, de 90 de ani, din judeţul Alba; o femeie, de 67 de ani, din judeţul Botoşani; un bărbat, de 64 de ani, din județul Hunedoara. Condiții medicale preexistente: BPOC. Cardiomiopatie dilatativa. HTA. Insuficiență cardiaca NIHA III/IV. Obezitate; o femeie, de 61 de ani, din județul Hunedoara. Internată în Spitalul Municipal Orăștie pe 02.04.2020 cu Ciroza hepatica toxica. Hipersplenism. Ascita. Encefalopatie hepatica gr.II. Pleurezie. Litiaza biliara; o femeie, de 60 de ani, din jud. Mureș. Condiţii medicale preexistente: “Boala cardio-vasculara”, HTA; un bărbat, de 53 de ani, din județul Suceava; un bărbat, de 89 de ani, din București. Condiții medicale pre-existente: Boala cardiovasculara cronică; un bărbat, 70 de ani, din județul Hunedoara. Condiții medicale pre-existente: HTA; un bărbat, 70 de ani, din județul Sibiu. Condiții medicale pre-existente: Boala cardiovasculara, renala si pulmonara cronică; un bărbat, de 68 de ani, din județul Sibiu; un bărbat, de 35 de ani, din București. Condiții medicale pre-existente: Boală renală; un bărbat, de 51 de ani, din județul Bistrița-Năsăud; un bărbat, de 58 de anim din județul Arad; un bărbat, de 61 de ani, din județul Sibiu.Condiții medicale pre-existente: Diabet zaharat, psoriazis; un bărbat, de 85 ani, județul Suceava. Condiții medicale pre-existente: Parkinson, Glaucom.

Marți, 7 aprilie: Noile decese confirmate: o femeie, 67 ani din jud. Mehedinți. Comorbidități: afecțiune pulmonară cronică; un bărbat, 60 ani din jud. Ialomița; un bărbat, de 66 ani, din jud Alba. Comorbidități: cardiopatie ischemica, HTA, fibroza pulmonara, boala renala cronica – dializa, Diabet Zaharat insulinodependent, Obezitate; un bărbat, de 94 ani, jud Arad. Comorbidități: cardiopatie cronică, Fibrilatie atrială; un bărbat, de 55 ani, din jud Sălaj. Comorbidități: afecțiune pulmonară cronică; o femeie, de 70 ani, din București. Comorbidități: afecțiuni cardiace cornice; un bărbat, de 69 ani, din jud. Suceava. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, Anemie mixta; un bărbat, de 46 ani, din jud. Neamț. Fără comorbidități identificate. La ora 16, alte 13 persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate decedate: nouă bărbați și patru femei cu vârste cuprinse între 44 și 93 de ani.

Luni, 6 aprilie: Decesele înregistrate: un bărbat, de 66 ani, din jud. Constanța; o femeie, de 72 ani, din jud. Satu Mare. Persoană cu AVC în antecedente; un bărbat, de 71 ani, din jud. Hunedoara. Persoană cu Diabet Zaharat, BPOC și HTA; o femeie, de 66 ani, din jud. Cluj; un bărbat, de 70 ani, din jud. Bihor; o femeie, de 70 de ani, din jud. Iași; un bărbat, de 67 ani, jud Ilfov. Comorbiditati: Diabet zaharat tip II, Boală renală cronică, Boala neuromusculara, Obezitate; un bărbat, de 70 ani, jud Iaşi. Comorbiditati: Ciroză hepatică decompensată, Etilism cronic, HTA; o femeie, de 89 ani, jud Argeş. Comorbiditati: Infarct miocardic in antecedente, Insuficienţă cardiacă, Bloc de ramura stânga, HTA, BPOC; un bărbat, de 71 ani, jud Vaslui. Comorbiditati: Infarct miocardic in antecedente, CIC-protezata 2 stenturi; un bărbat, de 82 ani, din jud Bihor. IComorbiditati: HTA, Diabet zaharat, Boala neurologica, Boala cardiovasculara; un bărbat, de 86 ani, din jud. Botoșani. Internat în data de 23.03.2020 în SCUJ Botoșani în Secția de Chirurgie, Accident casnic, Diabet zaharat; un bărbat, de 84 ani, din jud Cluj. Comorbidități: HTA, Stare posthepatita cu VHE tratată cu ribavirina, Litiaza biliara, Insuficiență renală acută funcțională ușoară; un bărbat, de 56 ani, din jud. Mureș. Comorbidități : Insuficiență Renală Cronică, HTA; un bărbat, de 56 ani, din jud Timiș. Comorbidități: Diabet zaharat insulinodependent; un bărbat, de 70 ani, din jud. Hunedoara. Comorbidități: Adenom de prostată; un bărbat,  de 78 ani, din jud. Suceava. Comorbidități: Cancer laringian, traheostoma, amputatie ambele picioare; o femeie, de 79 ani, din jud. Suceava; o femeie, de 65 ani, din jud. Suceava; un bărbat, de 41 ani din jud. Suceava. Comorbidități: sarcoidoza; un bărbat, de 66 ani, din jud. Suceava. Comorbidități: Insuficiență renală cronică-dializă, Vasculita autoimună, Afecțiune respiratorie cronică; un bărbat, de 42 ani, din jud. Satu Mare. Comorbidități: Alcoolism cronic.

Duminică, 5 aprilie: S-au înregistrat noi decese: un bărbat, de 82 ani, din Caminul de bătrâni, jud. Galați. Comorbidități: demență, cardiopatie ischiemica, fibrilatie atrială, insuficiență cardiacă; o femeie, de 70 ani, din jud. Giurgiu. Comorbidități: Insuficiență renală cronică dializată; un bărbat, de 68 ani, din jud. Ilfov. Persoană dializată la Clinica privată București, contact caz confirmat; un bărbat, de 56 ani, din jud. Suceava. Persoana cu boală renală; un bărbat, de 74 ani, din jud. Galați. Persoana asistată in Centrul de Ingrijiri Bătrâni Galați, contact cazuri confirmate.

Sâmbătă, 4 aprilie: Decesele confirmate: o femeie, de 66 ani care a fost dializată într-o clinică din București. Persoana a fost găsită decedată în casă în data de 03.04.2020; un bărbat, de 34 ani, din jud. Mureș. Avea condiții medicale pre-existente: obezitate, boală cardiovasculara, boală pulmonară; un bărbat, de 59 ani, din jud. Mehedinți. Insuficiență respiratorie protezată mecanic, ARDS, sd de citoliza hepatica, DZ in observatie, injurie renala acuta, obezitate morbidă; un bărbat, de 79 ani, din jud. Cluj. Persoana aflată la domiciliu a decedat în drum spre spital în ambulanță. Avea condiții medicale pre-existente: ramolisment cerebral, dementa mixtă, DZ, infart miocardic cicatriceal, boală cardiovasculară, boală pulmonară; o femeie, de 59 ani, din jud. Timiș. Persoana a decedat în ambulanță în timpul transferului de la secția de ortopedie a SJU Timișoara la SCBI V. Babeș – Timișoara; o femeie, de 59 ani, din București. Persoana din focarul clinicii care realizează proceduri de hemodializă; un barbat, de 59 ani, din jud. Arad. Persoana internată în secția BI Adulți a SCJU Arad cu diagnosticul Bronhopneumopatie, HTA, Infecție COVID-19; un bărbat, de 51 ani, din jud. Hunedoara.  Persoană cu ciroză hepatică; un bărbat, de 78 ani, din jud. Hunedoara. Persoană cu cancer bronhopulmonar; o femeie, de 79 ani, din jud. Hunedoara.  Persoană cu cancer gastric şi mamar; un bărbat, de 53 ani, din Bucureşti; un bărbat,  de 84 ani, din jud. Suceava; un bărbat, de 61 ani, din jud. Suceava. Comorbidități: boala Parkinson.

Vineri, 3 aprilie: Decese confirmate: un bărbat, de 70 de ani, din Mureș. Suferea de boli cardiovasculare și hipertensiune; o femeie, de 54 ani, din jud. Constanța. Avea condiții medicale pre-existente (obezitate morbidă); bronho-pneumonii repetate în ultimele 12 luni; un bărbat, de 61 ani,  din București; o femeie, de 69 ani, o jud. Hunedoara. Conditii medicale pre-existente Diabet zaharat, AVC sechelar, HTA, boala Parkinson; o femeie, de 69 ani, din  jud. Ialomița. Conditii medicale pre-existente Diabet zaharat, HTA, Insuficiență Renală Cronică; un bărbat, de 78 ani, din jud. Timiș; o femeie, de 60 ani, din jud. Neamț. Internată în SJU Piatra Neamt- Secția Medicală, în 23.02.2020, pentru Ciroză hepatică activă toxic nutrițională decompensata global, Insuficienta hepatica cronica; un bărbat, de 66 ani, din jud. Bistrița Năsăud. Comorbidități: Leucemie limfatica Cronică std III, Diabet zaharat tip II, HTA std II; un bărbat, de 59 ani, din jud. Bistrița Năsăud. Comorbidități: Diabet zaharat insulinodependent; un bărbat, de 27 ani, din jud Sibiu; un bărbat, de 61 ani, din jud Galați. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA, Boală hepatiă cronică; un bărbat, de 46 ani, din jud Ialomița; o femeie, de 77 ani, din jud Suceava; un bărbat, de 62 ani, din jud Suceava; o femeie, de 63 ani, din jud Suceava; un bărbat,  de 67 ani, din jud Suceava; un bărbat, de 58 ani, din jud Suceava. Comorbiditati: Diabet zaharat tip II, CIC , Infarct miocardic in antecedente; o femeie, de 62 ani, din jud Ialomița. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA afecțiuni renale.

Joi, 2 aprilie: Noi decese au fost confirmate: o femeie, de 75 ani, din județul Neamț. Antecedente patologice: Diabet zaharat; o femeie, de 84 ani, din județul Bacău; un bărbat, 75 ani, Mun. Bucuresti. Comorbiditati: transplant renal, insuficienta Renala Cronica –in dializa, HTA, Diabet zaharat tip II; un bărbat, de 72 ani, din Mun. Bucuresti. Comorbiditati: Insuficienta renala cronica- in dializa, HTA; un bărbat, de 42 ani, din jud Teleorman. Comorbiditati: Diabet zaharat, Boală renală, Obezitate; un bărbat, de 87 ani, din  jud Bistrița Năsăud. Comorbiditati: Cardiopatie ischemică. HTA. Demența cronică. Ateroscleroza generalizata. Boala renala cronica std IV; un bărbat, de 67 ani, din jud. Bacău. Comorbiditati: Alcoolism cronic, tulburari psihice, demență;ărbat, 56 ani, jud Dâmbovița. Comorbiditati: Insuficiență renală cronică -in dializă, miocardita; o femeie, de 68 ani, din jud Hunedoara; un bărbat, de 83 ani, din jud Suceava. Pacient internat in Secția de Medicină internă a SJU Suceava din 14.03.2020 cu diagnosticul Infarct cerebral, hemiplegie, Fibrilație atrială, Cardiopatie Ischemica Cronica, HTA; un bărbat, de 77 ani, din jud Arad.Comorbiditati: Diabet zaharat tip II, HTA, Insuficienta Renala Cronica Std III; o femeie, de 54 ani, din jud Arad. Comorbiditati: HTA; un bărbat, de 59 ani, din jud Ilfov. Comorbiditati: Insuficiență renală cronica –dializa, diabet zaharat, Boala cardiovasculara; un bărbat, de 61 ani, din jud Arad. Comorbiditati: Diabet zaharat tip II, HTA, Insuficienta Renala Cronica Std III; un bărbat, de 81 ani, din jud Bistrița Năsăud. Comorbiditati: Diabet zaharat insulinodependent, Amputatie picior drept; un bărbat, de 64 ani, din jud Arad. Comorbiditati: HTA gr II, Obezitate gr.II;  o femeie, de 83 ani, din jud. Vrancea. Comorbiditati: Diabet zaharat, HTA; un bărbat, de 77 ani, din jud Galaţi. Comorbiditati: HTA; o femeie, de 77 ani, din  jud Sibiu. Comorbiditati: HTA, CIC, Boala Renala Cronica; un bărbat, de 81 ani, din jud Suceava; un bărbat, un 34 ani, din jud Suceava; un bărbat, de 71 ani, din jud Suceava; o femeie, 53 ani, jud Caraș Severin. Fara boli cronice asociate/

Miercuri, 1 aprilie: S-au confirmat următoarele decese: o femeie, de 54 ani, din București. Bolnava a decedat la 45 de minute după prezentare în UPU- SUU București (prezentare în 29.03.2020 ora 23:45 decedat în 30.03.2020 la 0:15). Conform informațiilor primite de la SUUB în această perioadă pacienta nu a prezentat nicio patologie infecțioasă; un bărbat, de 85 ani, din jud. Timiș. Boli cronice asociate: diabet zaharat, HTA, fibrilatie atrială paroxistica, insuficienta renală cronică, Alzheimer; o femeie, de 63 ani, din București. Persoana dializată (contact cu caz confirmat COVID19 la centrul privat de dializă). Boli cronice asociate: CIC, HTA, boala renala cronica, hipotiroidism; o femeie, de 45 de ani, din Târgu Neamţ,  judeţul Neamţ; un bărbat, de 77 ani, din jud. Bistrița Năsăud. Internat din 22.03.2020 în SJU Bistrița – Secția Boli Interne, cu diagnosticul: BPOC acutizat, Cardiomiopatie dilatativa, Cardiopatie Ischemica Cronica, Fibrilatie atriala cu alura rapida, Insuficiență Cardiacă Congestivă stadiul III, Extrasistole ventriculare, Pneumonie interstitial, Pleurezie mica inchisa dreapta, Hipertrofie de prostata, Insuficienta Renala std.III; un bărbat, de 72 ani, din jud. Suceava. Afecțiuni asociate: afecțiuni cardiace și BPOC; o femeie, de 66 ani, din București. Comorbidități: Boală cardiovasculară, HTA, Schizofrenie; o femeie, de 77 ani, din jud. Covasna. Comorbidități: Mielita cervicala, tetraplegie; un bărbat, de 70 ani, din municipiul Bucuresti. Internat în data de 29.03.2020 la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti pe secția de Nefrologie pentru dializă, pacientul fiind dializat cronic; o femeie, de 78 ani, din municipiul București. Antecedente personale patologice: boală cardiovasculara, diabet, boala neuro musculară, boală pulmonară cronică.

Marți, 31 martie: Alte noi decese, confirmate: o femeie, de 73 de ani, din jud. Suceava; un bărbat, de 69 de ani, din jud. Iași. Antecedente patologice: HTA; o femeie, de 81 de ani, din jud. Mehedinți. Antecedente patologice: HTA, cardiopatie ischiemica cronica, obezitate gradul III; un bărbat de 56 ani, cunoscut cu afecțiuni psihiatrice; o femeie, de 60 ani, din  județul Ialomița. Nu a avut istoric de călătorie și nici contact recunoscut cu caz confirmat; o femeie, de 53 ani, din jud. Hunedoara. Pacienta a fost internată la Sectia de Oncologie cu diagnosticul de Neoplasm ovarian, stadiu terminal, Pleurezie metastatică, carcinomatoză peritoneală; un barbat, de 65 ani, din  jud Hunedoara. Fără călătorie, fără contact cunoscut cu caz confirmat; un bărbat, de 62 ani, din jud Suceava; o femeie, de 69 ani, din jud. Suceava; un bărbat, de 68 ani, jud. Suceava; un bărbat, 57 ani, jud. Suceava; o femeie, 82 ani, jud. Suceava; o femeie, 64 ani, jud. Suceava; o femeie, de 84 ani, din București. Patologie asociată: fibrilație atrială, pacemaker permanent, insuficiență cardiacă cronică;  o femeie, de 61 ani, din jud Satu Mare. Comorbiditati: Insuficiență renală cronică cu dializa de 15 ani, afecțiune oncologică – chimioterapie; un bărbat, de 70 ani, din jud Sibiu; un bărbat de 70 de ani din judeţul Mureş.

Luni, 30 martie: S-au înregistrat noi decese: un bărbat, 74 de ani, jud. Satu Mare. Patologie preexistentă: Hipertensiune arterială. Diabet zaharat, tip II insulino-dependent; un bărbat, de 57 de ani, jud. Timiș. Patologie preexistentă: Cardiopatie. TBC. Diabet zaharat tip II; un bărbat, de 77 de ani, din jud. Hunedoara. Patologie preexistentă: Cardiopatie ischiemica; un bărbat, de 70 de ani, din jud. Timiș. Patologie preexistentă: Cardiopatie. Diabet zaharat tip II; un barbat, 59 de ani, jud. Bacău. Patologie preexistenta: hipertensiune arterială. Diabet zaharat tip II decompensat B; un bărbat, 74 de ani, jud. Hunedoara. Patologie preexistentă: adenocarcinom gastric stadiul IV, carcinomatoză peritoneală; o femeie, 60 de ani, jud. Hunedoara. Patologie preexistentă: cardiopatie, insuficienta cardiacă, o femeie, de 65 de ani, din jud. Sibiu. Patologie preexistentă: boala cardiovasculara și un bărbat, 52 de ani, jud. Ialomița. Nu are medic de familie și nici apartinatori, din acest motiv nu se cunosc antecedentele patologice ale bolnavului. Dupa ora 22, alte 13 persoane au fost confirmate decedate din cauza coronavirusului. Este vorba despre  13 persoane cu vârsta cuprinsă între 40 și 80 de ani au fost internate în Spitalul Judetean de Urgență Suceava, in mai multe sectii: nefrologie, boli interne, chirurgie plastică și gastroenterologie.

Duminică, 29 martie: Noi decese, confirmate: un bărbat, de 39 ani, din jud Ialomița, fără boli asociate cunoscute; un bărbat, de 60 ani, jud Ialomița. Comorbiditati: obezitate; un bărbat, de 77 ani, jud Ialomița; un bărbat, de 66 ani, din jud Timiș; un bărbat,de  71 ani, din județul Suceava (contact cu o persoana care a revenit din Austria). Patologie preexistenta: Tumoră neuroendocrină. HTA. Anevrism de aortă; o tânără, 27 ani cu domiciliul în județul Botoșani. Patologie preexistentă: Diabet zaharat tip I decompensat; o femeie, de 75 ani, jud. Hunedoara. Patologie preexistentă: Bronhopneumopatie cronica obstructivăun; bărbat, de 82 ani, jud. Hunedoara. Patologie preexistentă: Neoplasm digestiv stadiul III. Hemoragie digestiva și un bărbat, de 72 de ani, jud. Arad. Patologie preexistentă: Bronhopneumonie. Insuficienta cardiaca.

Sâmbătă, 28 martie: Au fost înregistrate șapte noi decese din cauza coronavirusului: o femeie, de 71 ani din Arad, ce avea diabet zaharat; o femeie, de 74 ani, din jud. Arad internată în 18.03. 2020 în Clinica de Diabet si Boli de Nutritie a SJU Arad; o altă femeie, de 60 ani, tot din jud Arad; un bărbat de 74 ani din județul Hunedoara, internat în secția de Oncologie a Spitalului Județean Deva cu neoplasm în stadiul terminal; un bărbat, de 65 ani, din jud. Arad. Comorbiditati HTA, obezitate; un bărbat, de 67 ani, jud. Constanța.Comorbiditati HTA, diabet zaharat; un bărbat, de 43 ani, din jud Suceava, pacient cu arsuri și o femeie, de 61 ani, jud Hunedoara, internată în ATI Spitalul Județean Deva, confirmata cu COVID 19  în data de 28.03.2020,  decedată în 23.03.2020. Comorbiditati boli cardiovasculare.

Vineri, 27 martie: Au fost raportate două decese: o femeie, de 80 ani, din judetul Bacău, internată la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iași în secția de ATI. Comorbiditati: insuficiență cardiacă, fibrilație atrială. Și un bărbat în vârstă de 81 ani, din București, internat prin Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului SF IOAN în 26.03.2020, ulterior transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș. În cazul acestuia, nu s-u furnizat date legate de comorbidități.

Joi, 26 martie: Au fost înregistrate șase decese noi. Este vorba despre: o femeie în vârstă de 76 ani, din judetul Cluj, internată în data de 20.03.2020 în Spitalul Huedin. Femeia avea afecțiuni pre existente: hipertensiune arterială și diabet zaharat; un bărbat, de 56 ani, din judetul Dambovita, hemodializat la un Centru de dializă, internat inițial la Spitalul de Urgență București Floreasca, transferat în data de 23.03.2020; un bărbat, de 49 ani, din judetul Timiș, neinternat. S-a prezentat în data 20.03.2020 la UPU a Spitalului Județean de Urgență Timișoara unde a fost diagnosticat cu Pneumonie acută (clinc si radiologic). I s- a recomandat consult de specialitate la spitalul de boli infecțioase. Pacientul avea boli cronice preexistente (poliartrită reumatoidă și hipertensiune arterială); o femeie, de 70 ani, din judetul Neamt, internată în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamt-Nefrologie pentru hemodializă; un bărbat, de 45 ani, din judetul Arad și un bărbat, de 75 ani, din judetul IASI, internat si confirmat în data 22.03.2020, decedat in 26.03.2020. Comorbiditati – diabet zaharat complicat

Miercuri, 25 martie: O femeie de 64 de ani, din județul Suceava, internată în stare gravă în Spitalul Județean Suceava – secția ATI, unde a fost intubată, a decedat după ce a fost transferată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași. Pacienta suferea de boli asociate (HTA, cardiopatie ischemica, fibrilatie atrială) și a avut istoric de călătorie în perioada 13-29 februarie a.c. în Insulele Mauritius, Seychelles, Dubai. O altă femeie din județul Caras-Severin în vârstă de 72 de ani, tranferată în seara zilei de 24 martie la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara, de la Spitalul Județean de Urgență Reșița a decedat. Decesul cu numărl 14 este al unui bărbat de 52 ani, internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava care a fost confirmat pozitiv la COVID 19 în data de 23 martie 2020. Bărbatul suferea de obezitate. La ora 22, alte trei decese au fost confirmate.

Marți, 24 martie, s-au înregistrat patru decese. Dimineață, a decedat un bărbat în vârstă de 70 ani. Acesta fusese internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova și confirmat pozitiv în data de 19.03.2020. Spre seară, au mai fost raportate trei decese: un bărbat , de 59 ani, pacient Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere precizată (data deces: 22/03/2020); o femeie, de 80 ani, pacientă în Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere precizată (data deces: 23/03/2020) și un bărbat, de 71 ani, pacient Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere precizată (data deces: 23/03/2020).  Pacienții au fost confirmați pozitiv la COVID 19 în data de 23 martie 2020, atunci când s-au primit rezultatele probelor de laborator. Toți cei trei pacienți aveau afecțiuni medicale cronice pre-existente ( boli cardiovasculare, diabet).

Luni, 23 martie: Alte două decese din cauza coronavirusului au fost înregistrate. Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, care necesita dializă și a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu COVID 19 și de un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Județean Arad, intubat în secția ATI

În cursul zilei de duminică. 22 martie, au fost confirmate primele decese în România din cauza coronavirusului. Primul deces a fost al unui pacient, în vârstă de 67 de ani, care suferea și de cancer și care se întorsese din Franța în 6 martie. A doua persoană decedată este din București și a fost pacient al Spitalului Universitar. A treia persoană decedată este un om de afaceri, în vârstă de 70 de ani, din Neamț.  Bărbatul avea afecțiuni cronice preexistente (diabet, hipertensiune arterială). În urma anchetei epidemiologice nu s-a constatat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată.

Citeşte şi: Partenera de viață a lui Sorin Oprescu, demisă de la conducerea Spitalului Universitar

“A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 în 18 martie, la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer)”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică, referitor la primul deces, potrivit hotnews.ro. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Matei Balș, a declarat, însă, la TVR, că primul pacient „nu avea nicio manifestare legată de acest virus”: „El a murit de cancer, nu de coronavirus”.

sursa foto – 123rf.com