Home > Știri > Cum explică George Simion lipsa de la dezbaterea Digi24. Liderul AUR spune că nu i-a filmat pe ascuns pe jurnaliștii postului tv: „Camerele nu au fost ascunse, au fost puse pe trepied”
Cum explică George Simion lipsa de la dezbaterea Digi24. Liderul AUR spune că nu i-a filmat pe ascuns pe jurnaliștii postului tv: „Camerele nu au fost ascunse, au fost puse pe trepied”
George Simion a dezactivat marți, 13 mai, postarea de pe Facebook în care le explica jurnaliștilor Digi 24 de ce nu va participa la dezbaterea cu Nicușor Dan, aceeași în care a amenințat jurnaliștii pe care i-a filmat pe ascuns. Mai târziu, președintele AUR a decis să o reactiveze.
George Simion, nehotărât dacă să lase publică filmarea în care amenință jurnaliștii Digi 24
George Simion a publicat luni seară un clip video de peste patru minute în care apare la biroul său, iar în fața lui câțiva jurnaliști care veniseră să pună la punct ultimele detalii cu privire la dezbaterea electorală organizată de Digi 24. Deși trebuia să se întâlnească cu oamenii lui Simion, aceștia au avut surprinderea de a-l găsi chiar pe președintele AUR. Acesta i-a filmat pe ascuns și a publicat mai apoi clipul, fără consimțământul lor.
În imagini, Simion se aude cum îi face pe jurnaliști „asasini mediatici” și îi mustră pentru poziția televiziunii pe care o reprezintă.
„Dumneavoastră vreți să mă chemați la Digi24, să mă umiliți, să vă fac și rating spunând că este jurnalism echidistant ce faceți? Ar trebui să vă fie rușine. Dumneavoastră ne credeți atât de imbecili încât să venim la un linșaj mediatic în direct? Chiar așa de proști ne credeți?”, le-a spus Simion.
„Vreți să mă duc la o dezbatere în care să fiu asasinat mediatic? Sunteți asasini mediatici”, a acuzat candidatul AUR la alegerile prezidențiale din 18 mai. „Unde să vin? Dumneavoastră ne credeți atât de imbecili încât să venim la un linșaj mediatic în direct? Chiar așa de proști ne credeți?”, a conchis George Simion.
După ce jurnaliștii Digi 24 au preluat imaginile și le-au făcut publice, precizând că nu și-au dat acordul pentru a fi filmați întrucât nu se aflau într-un spațiu public și nici nu au știut că se află într-o astfel de poziție, George Simion a dezactivat postarea.
Luni seară, Digi24 a prezentat imaginile chiar în timpul dezbaterii la care era doar primarul Capitalei, Nicușor Dan, iar postul TV a titrat pe burtieră: „Jurnaliștii Digi24, filmați de Simion fără știrea lor” și „Fără precedent. Simion a filmat pe ascuns echipa Digi24”.
Marius Tian, redactorul-șef Digi24, a declarat, pentru HotNews, luni seară, după înregistrarea video cu jurnaliștii postului de știri distribuită pe Facebook de George Simion, că filmarea a fost făcută în biroul de la Senat al liderului AUR și că acesta „a publicat doar părțile care consideră domnia sa ca îl avantajează electoral”.
Într-o postare pe blogul său, George Simion a încercat să explice de ce nu a participat la dezbaterea electorală organizată de Digi24 și a precizat că nu i-a filmat pe ascuns pe jurnaliști.
Liderul AUR reclamă că jurnaliști ai postului, în special Florin Negruțiu, au dus „o campanie masivă de denigrare împotriva mea, a partidului AUR și a oamenilor care ne susțin”.
„Nu am o problemă cu părerile exprimate liber de domnul Negruțiu, dar am o problemă cu ipocrizia, cu felul în care acesta îmi este băgat pe gât ca fiind imparțial”, a scris Simion, precizând că și-a dorit o întâlnire cu redacția Digi24 „pentru a cere lămuriri legate de aplicarea principiului de imparțialitate”.
„În această discuție francă, care a avut loc la mine în birou, nu am vrut să le dau lecții, ci să îi privesc în ochi, și să ma privească în ochi, atunci când le spun că atât eu, cât și votanții mei, ne-am săturat să fim tratați cu dispreț, cu superioritate și ipocrizie. Digi24, prin jurnaliștii săi ce urmau să fie «imparțialii» prezenți la dezbatere, au dus o campanie masivă de denigrare împotriva mea, a partidului AUR și a oamenilor care ne susțin”, a punctat liderul AUR.
De asemenea, președintele AUR neagă că ar fi filmat cu o cameră ascunsă întâlnirea cu jurnaliștii Digi24.
„Camerele care au filmat nu au fost ascunse, erau puse pe trepied, contrar altei minciuni difuzate de Digi24, în care ei susțin că filmarea s-a produs cu o cameră aflată pe biroul meu. Se vede din cadre că nu avea cum filmarea să fie nici de pe masă, nici de la nivelul mesei”, a mai precizat candidatul AUR.
Mia mult, George Simion spune că nu a refuzat invitația la dezbaterea electorală și acuză echipa lui Nicușor Dan că ar fi blocat intenționat organizarea unor confruntări reale.
„La fel cum dumnealor își rezervă dreptul de a selecta din declarațiile mele și din drepturile mele la replică doar ce se aliniază politicii editoriale «de Sistem» a postului, mi-am rezervat și eu dreptul să îi întreb de ce acționează ca actori politici și cum anume își propun să mă asigure că principiul imparțialității în dezbatere va fi respectat. Mai grav, totuși, este că încearcă acum să spună publicului că «George Simion a refuzat dezbaterea». Aceiași manipulare ca și în cazul Universității din București. Adevărul este simplu: Ei n-au vrut dezbateri. Ei au vrut circ și regie”, a mai scris el.
„Nicușor Dan și echipa lui au făcut tot posibilul să tergiverseze organizarea unei confruntări directe – atât la Universitatea din București, cât și la Camera de Comerț și Industrie. În cazul Universității au vrut să tragă de timp. Să mute data. Să schimbe formatul. Să vină cu pretenții imposibile. După care să spună că noi n-am vrut să participăm”, a precizat George Simion.
În finalul mesajului său, Simion transmite că televiziunile „nu mai pot manipula” și susține că „epoca mogulilor a apus”: „Românii au dreptul să afle adevărul. Să aleagă liber. Iar noi, AUR, nu ne vom opri până când asta nu va deveni normă. Nu excepție”.