În aceste zile se fac cumpărăturile pentru sărbătoarea de Paşte. Libertatea îţi spune cum trebuie să alegi carnea de miel şi cum e bine s-o găteşti, pentru a fi sigur că vei avea pe masa de Paşte preparate nu doar gustoase, ci şi sănătoase.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Sfatul cel mai important: nu cumpăra miel, carne tranşată sau drob de miel din locuri/spaţii neautorizate sanitar-veterinar. Cumpără numai din spaţiile special amenajate şi avizate de autorităţi şi verifică atent ca produsul să aibă ştampila sanitar- veterinară, care atestă faptul că animalul sacrificat a fost sănătos. Altfel, rişti să cumperi fie carne stricată sau infestată cu diferite parazitoze şi să-i îmbolnăveşti pe toţi cei care o vor consuma, fie carne de alt animal (inclusiv, Doamne fereşte!, carne de câine, aşa cum, din păcate, au păţit-o unii în anii trecuţi).
Mielul trebuie să aibă 10-14 kg
Dacă vrei să cumperi mielul întreg, trebuie să ştii că ideal este ca greutatea acestuia, după tăiere, să fie cuprinsă între 10 şi 14 kilograme (la sacrificare, se pierde până la 1/3 din greutate). Mieii mai mici, sub 9-10 kilograme, au carnea destul de indigestă, conţin colagen şi oxipurine, care dăunează sănătăţii, mai ales persoanelor care suferă de gută. Dacă optezi doar pentru o jumătate de miel sau pentru bucăţi separate, alege carnea slabă, fără multă grăsime. Carnea de miel trebuie să fie fermă la atingere, să aibă mirosul specific de oaie, o culoare rozalie şi să nu fie lipicioasă. De asemenea, atenţie la organele de miel (pentru drob), să nu aibă pete sau noduli.
Citește mai departe cum alegi carnea de miel pe Libertatea.ro