Cea mai crudă farsă de 1 aprilie: Un rapper și-a înscenat moartea și și-a invitat părinții la înmormântare

.

Un cunoscut rapper din Malaezia a organizat o farsă de proporții cu ocazia zilei de 1 aprilie. Acesta și-a înscenat moartea și chiar a organizat o înmormântare falsă. Bărbatul și-a invitat și părinții la funeralii și a modificat datele sale de pe Wikipedia, trecându-și data morții.

Un rapper și-a înscenat moartea și și-a organizat funeraliile

Namewee, pe numele său real Wee Meng Chee, în vârstă de 40 de ani, a pus la cale o farsă de proporții, cu ocazia Zilei Păcălelii, ce se sărbătorește pe 1 aprilie. Acesta a început păcăleala cu postarea unei fotografii alb-negru pe rețelele de socializare, pe care a scris „1983-2024”.

La ora 17:00, pe 1 aprilie, un „necrolog” care subliniază cariera muzicală și realizările sale a fost postat pe site-urile de socializare Facebook și Instagram, unde artistul este urmărit de 2.8 milioane, respectiv 787.000 de persoane.

Postarea, care l-a numit pe Namewee drept „ghosician” cu referire la albumul său din 2021 cu același nume, a prezentat și detalii despre priveghi și o ceremonie de adio, ambele având loc pe 1 aprilie.

Acesta și-a instruit fanii să se adune la Centrul Nirvana Kuala Lumpur din capitala Malaeziei, cerându-le să poarte alb, însă să nu aducă coroane, flori, bani sau orice alte obiecte care să marcheze trecerea în neființă a muzicianului.

Citește și: Cum să supraviețuiești cu 75 de lei pe săptămână. Experimentul făcut de o tânără

Citește și: „Mi-a spus că mă iubește”. Cum a fost păcălită o româncă să-i trimită bani unui bărbat care s-a dat drept Brad Pitt

Pagina Wikipedia a vedetei a fost chiar actualizată pentru a include moartea lui, notează The Mirror.

O altă fotografie a fost postată ulterior pe Instagram-ul rapperului în care se vede un sicriu alb, acoperit cu flori și înconjurat de imagini cu cele mai importante momente ale carierei sale.

Fanii s-au grăbit să îl comemoreze în comentarii pe Namawee, în timp ce a apărut încă o imagine cu cei îndoliați adunați lângă sicriul lui.

Cu toate acestea, întreaga poveste s-a dovedit a fi falsă și o strategie de marketing de Ziua Păcălelii.

Cum și-a explicat rapperul acțiunile

Fără a se mai preface că este mort, muzicianul a intrat pe pagina sa de Facebook pentru a explica fanilor săi această farsă.

„În această zi a fost important pentru mine să văd cui îi pasă cu adevărat de mine. Mă simt norocos că am putut să-mi văd propria înmormântare și să experimentez lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate face. Conștientizarea supremă în viață este că, indiferent de cât de grozav ai fi, vei muri în cele din urmă. Nu trebuie să mulțumim pe nimeni, doar să fim curajoși în a face ceea ce trebuie”, a scris Namewee.

Citește și: „Am ales să nu sufăr după viața pe care am pierdut-o.” Scrisoarea emoționantă a unei tinere care a fost răpusă de cancer la doar 25 de ani

Citește și: Un preot de 63 de ani s-a însurat cu o fetiță de 12 ani. A ales-o de soție în urmă cu 6 ani

„Anul trecut, mi s-au întâmplat multe lucruri, m-am confruntat cu presiuni din toate părțile, cu probleme legate de sănătate și am fost de multe ori internat și externat din spital. Acest lucru m-a făcut să înțeleg importanța „planificării vieții”, așa că am scris o melodie, am filmat un videoclip, am organizat o ceremonie de adio și am plănuit să fac un documentar cu scopul de a împărtăși publicului planul meu de viață”, a mai spus rapperul.

De asemenea, el și-a luat „la revedere” de la fanii falși, în timp ce a anunțat premiera filmului „A Farewell Documentary” și cel mai recent videoclip al său, „When I’m Gone”, ce urmează să apară zilele viitoare.

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton