Aspen European Strategic Forum se desfășoară la București, pe 19 septembrie 2025

.

Aspen European Strategic Forum va avea loc la București, pe 19 septembrie 2025, în Sala „Grigore Gafencu”, Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul este organizat de Institutul Aspen România, în colaborare cu Aspen Central Europe, Aspen Institute Kyiv, Aspen Institute Italia, Aspen Institute France și Aspen Security Forum US.

Ediția inaugurală Aspen European Strategic Forum, la București

Ediția inaugurală a Aspen European Strategic Forum va avea loc pe data de 19 septembrie 2025 la București.

Printre temele centrale ale conferinței se numără puterea alianțelor și interoperabilitatea; protecția infrastructurilor critice și a lanțurilor de aprovizionare; tehnologii cu dublă utilizare precum inteligența artificială, robotica, autonomia și materialele avansate; securitatea și reziliența Ucrainei în raport cu reconstrucția; baza industrială de apărare; reziliența socială și cognitivă.

Moderatorii evenimentului sunt Tyson Barker, Ana Maria Cătăuță, Costinela Drăgan și Alina Inayeh.

Parteneri: Ocean Aero, Colt CZ Group, ING, E-INFRA

Knowledge Partners: German Marshall Fund of the United States, Centrul European pentru Securitate Economică, Tehnologie și Reziliență (ECESTR), EY România, Directoratul Național de Securitate Energetică (DNSC), Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC)

Mircea Geoană și Ionuț Moșteanu, printre speakerii evenimentului

Mai multe nume notabile vor urca pe scena Aspen European Strategic Forum de la București.

Printre acestea se numără Mircea Geoană, fost Secretar General Adjunct al NATO și președinte, Institutul Aspen România; Ionuț Moșteanu, viceprim-ministru, ministrul Apărării Naționale, Guvernul României; Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Guvernul României; Niamh King, director executiv, Aspen Security Forum, Statele Unite ale Americii; Róbert Vass, Președinte, GLOBSEC; Jan Marian, viceministru, Ministerul afacerilor externe, Cehia; Liviu Lazăr, Coordonator pentru relația cu industria, NATO; Cosmin Dobran, Director pentru Pace, Parteneriate și Managementul Crizelor, Serviciul European de Acțiune Externă; Sorin-Dan Moldovan, Secretar de stat, Ministerul Apărării Naționale, Guvernul României; Oleksandr Syenkevych, Primar al orașului Mykolayiv, Ucraina; Lucian Fătu, Președinte, Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență; Sofia Stoican, Partener, Business Consulting, Government and Public Sector, EY România; Alina Urs, Manager securitate cibernetică, Directoratul Național de Securitate Cibernetică; Viceamiral Mihai Panait, Șeful Forțelor Navale Române; Oscar Rojas, Președinte Operațiuni Globale, Ocean Aero; General Daniel Petrescu, fost Șef al Statului Major al Apărării României; Horia Botiș, Vicepreședinte, NATO-Industrial Advisory Group; Cristian Măcelaru, Director muzical, Orchestra Națională a Franței și Director artistic, Festivalul Internațional George Enescu; Magnus Hjort, Director General, Agenția pentru Apărare Psihologică, Suedia.

Evenimentul își dorește să susțină un dialog strategic constant și să contribuie la consolidarea capacităților de apărare și reziliență în Europa Centrală și de Est.

Forumul beneficiază de sprijinul NATO, și are alături Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Comisia Europeană și Comisia pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților cu rol de parteneri instituționali.

Mai multe detalii găsiți pe aspeninstitute.ro

Parteneriat media: Aspen Institute Romania

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton