Nelu Tătaru avertizează: Nerespectarea regulilor ne poate duce la peste 2000 de cazuri pe zi

De Unica.ro pe
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avertizează că ne aflăm într-un punct critic acum, înainte de începerea școlilor și de alegeri. El spune că spitalele sunt pregătite să primească pacienți, însă contează foarte mult numărul acestora. 

Septembrie este o lună în care vom simți o creștere de la o zi la alta. Am avut la începutul lunii redeschiderea restaurantelor, vom avea redeschiderea școlilor și grădinițelor și la finalul lunii alegerile locale. Vă dați seama că toate sunt situații care contribuie la creșterea riscului epidemiolog, dar sper să putem face față și să rămânem pe același platou„, a declarat Tătaru pentru Realitatea.

Ministrul susține că avem două opțiuni, în acest moment – o scădere a cazurilor, după mijlocul lui octombrie, dacă oamenii vor respecta măsurile de protecție, sau o explozie a cazurilor de COVID-19.

Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă. În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1500 de cazuri pe zi. Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândă la un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi. Simptomatologia unei boli poate apărea din a doua până în a zecea zi a bolii respective, a infecției cu SARS CoV-2. Dacă noi începem pe 14, să ne gândim că cele două săptămâni merg spre sfârșitul lunii”, a explicat Nelu Tătaru.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro