Costin Mărculescu, ignorat de prieteni. Ce poveste tristă a scos la iveală Codrin Ștefănescu

De Unica.ro pe
Costin Ștefănescu a postat pe rețelele de socializare un mesaj care dezvăluie cum a fost ignorat de prieteni Costin Mărculescu, la una dintre ultimele sale aniversări. 

După ce Mara Bănică, una dintre prietenele apropiate ale lui Costin Mărculescu, a povestit că actorul avea datorii, suferea de singurătate și intrase în depresie, politicianul Codrin Ștefănescu a postat un mesaj de adio pe contul său de Facebook, în care dezvăluie o întâmplare mai puțin fericită din viața artistului.

Citește gratuit ediția de iunie a revistei Unica

Codrin Ștefănescu: „Ți-am spus și noi că lumea e rea, nepăsătoare și uitucă”

Codrin Ștefănescu și-a amintit că la una dintre petrecerile aniversare ale lui Costin Mărculescu, deși actorul invitase 200 de oameni, au venit doar șase: „Rămas bun, prieten vechi! Așteptam noua ta carte, așteptam petrecerea de ziua ta. Nu știam că te simți singur și părăsit de toți, nu știam că ai probleme. Nu mi-ai spus nimic din toate astea ultima oară când am vorbit. Probabil că nu ai spus nimănui. Țin minte una din ultimele tale petreceri de ziua ta. Ai invitat peste două sute de prieteni, am fost doar șase! Plus lăutarii. Și a fost extraordinar! Ți-am spus și noi că lumea e rea, nepăsătoare și uitucă. Dar tu ai continuat să zâmbești și să speri. Că oamenii vor deveni buni și valorile vor fi respectate. Drum lin, prieten drag! Dumnezeu să te ocrotească, Costin Mărculescu!” a scris Codrin Ștefănescu.

Citeşte și: Jorge, despre lupta cu depresia: „A fost un sentiment foarte puternic pentru mine”

Costin Mărculescu, găsit mort în locuința sa

Costin Mărculescu a fost găsit mort în locuința sa, miercuri noapte. Trupul său a fost descoperit de autorități în cadă, în stare de putrefacție, după ce timp de câteva zile nu a mai răspuns la telefon și nu a mai fost văzut de nimeni. Potrivit raportului preliminar de la INML, cauza morții lui Costin Mărculescu ar fi fost un infarct cardio respirator acut. Acesta avea probleme cu inima de mai multă vreme, dar nu urma un tratament, după cum au declarat prietenii săi. Mai mult, din cauza datoriilor și a faptului că nu se mai afla în atenția publicului, acesta intrase în depresie.

Sursă foto: Facebook

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro