Alexandru Cumpănașu: ”Trebuie să cred că Alexandra este în viață”

De Unica.ro pe
Alexandru Cumpănașu este unchiul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani, pe care Gheorghe Dincă a declarat că a ucis-o în casa lui din Caracal.

Invitat la emisiunea Libertatea ”Adriana Nedelea la fix”, Cumpănașu a declarat, printre altele că este obligat să creadă că nepoata lui este în viață, din moment ce anchetatorii nu au descoperit un cadavru și nu au putut confirma că resturile umane găsite în curtea groazei ar fi ale Alexandrei Măceșanu. ”Nu există corpuri. Și dacă n-aș vrea să cred, trebuie să cred până când există o probă indubitabilă că a murit. Există probele ADN că a fost în casă și că a fost în mașina acestuia. Nu există altă probă. În acest moment n-avem probă de la IML care să confirme că acele oase din butoiul ală aparțin Alexandrei”, a spus Cumpănașu.

El mai crede că ancheta caută să ”mușamalizeze” o rețea de trafic de persoane, altfel nu își explică de ce polițiștii se comportă așa cum o fac. ” Să se plimbe ca apucații după el, ieri. Am aruncat-o în Dunăre, ba nu, în Olt, ba nu… Domnule, trebuie să fii oligofren, ca și anchetator să te lași dus de individul ăsta, să nu-ți dai seama că face un teatru ieftin. Și tu să nu găsești nimic din ceea ce a recunoscut. Deci în acest moment, pentru a răspunde mai simplu, nu știu dacă Alexandra este sau nu răpită de o rețea, dar sunt sigur că acest om era folosit de o rețea de interlopi pentru a răpi fete.”

Întrebat despre eventualii complici ai lui Gheorghe Dincă, despre existența unei rețele de trafic de persoane, Cumpănașu a explicat: ”Acest om avea o proprietate extrem de mare în Caracal, de 1000 de metri pătrați. Eu nu prea știu proprietăți în Caracal de 1000 de metri pătrați. N-avea niciun venit, în schimb făcea taximetrie chipurile, dintr-un sat în oraș, de ani de zile și eu am convingerea că acest nemernic este parte a unei rețele cărora acesta le răpea – pentru că era cel mai la îndemână, era un om care avea probleme psihice  (…) – și atunci taximetria pe care o practica el era doar acoperirea pentru a răpi aceste fete”. Alexandru Cumpanasu a explicat că acestea sunt doar bănuieli, el neavând probe pentru a susține cele declarate.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro