Accesul în restaurante, cinematografe sau la evenimente ar putea fi din nou permis. Care ar fi soluția

De Unica.ro, pe
Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, autoritățile au decis impunerea unor restricții tot mai dure, mai ales în zonele unde rata de incidență a crescut alarmant. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, spune însă că sunt discuții cu privire la soluțiile care ar putea ajuta la redresarea domeniilor grav afectate de pandemie. Printre acestea se numără testarea rapidă. 

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat că discută zilnic cu membrii Guvernului pentru a găsi modalități care să permită accesul oamenilor în instituții de cultură, restaurante sau la evenimente în condiții de siguranță. Printre soluții ar fi și testarea rapidă.

„Este și testarea o soluție. E o variantă pe care o iau în calcul, nu o exclud deloc și chiar o discutăm în momentul acesta, să vedem cum poate fi operaționalizată”, a spus ministrul, potrivit Digi24.

Accesul în restaurante, cinematografe sau la evenimente ar putea fi din nou permis. Care ar fi soluția

Însă Claudiu Năsui este de părere că vaccinarea ar fi singura soluție cu efect pe termen lung care ar putea permite redresarea economiei prin deschiderea sectoarelor afectate puternic de restricții, cum ar fi HoReCa.

Citește și: Nelu Ploieșteanu avea testamentul făcut. Cui îi va lăsa averea lui

Legătura dintre Mihai Petre și soția lui Mihai Morar

Ingredientul-minune folosit de Nadine pentru dinţi albi

Bianca Drăgușanu, acuzată că și-ar fi scos coaste pentru a avea talia mică. Cum răspunde vedeta

„Ca ministru al Economiei, nu pot decât să sper într-o deschidere cât mai rapidă a economiei, dar cu respectul tuturor normelor epidemiologice. Nu noi facem aceste norme, sunt oameni specializați care înțeleg impactul lor și care au lucrat pe aceste reguli. Ce pot să vă spun este că discut în fiecare zi cu colegii din Guvern modalități în care să putem redeschide în condiții de siguranță și sectorul HoReCa și toată economia”, a explicat ministrul.

„Deocamdată suntem la stadiul de discuție pentru a găsi soluții, atât cu industria, cât și cu Ministerul Sănătății și cu Ministerul de Interne. Dar suntem în plin val 3 și prioritatea Guvernului este să trecem cu bine de acest val 3. Prioritatea a doua este campania de vaccinare, pentru a combate epidemia cât mai repede, pentru că până la urmă, ca soluție durabilă pentru a deschide economia este doar vaccinarea”, a mai spus Claudiu Năsui.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!