Jurnalul unei tinere care a supraviețuit o lună în subsolurile din Mariupol: „M-am împăcat cu moartea mea. Ceea ce mă înfricoșează cu adevărat este o viață sub ruși”

De Unica.ro, pe

Polina Kovalevskaya, o tânără de 21 de ani care a supraviețuit o lună în subsolurile de la Mariupol, împreună cu familia, a scris un jurnal despre întreaga experiență.

Polina Kovalevskaya și-a început o nouă viață în Estonia, departe de războiul care i-a transformat în ruine orașul copilăriei și adolescenței sale. Ea a petrecut 40 de zile împreună cu familia sa într-un buncăr improvizat, în subsolul unei clădiri de pe malul stâng al râului Kalmius. Ei au fost evacuați de rebelii proruși din regiunea Donețk, de unde au fost duși în Rusia. Mai apoi, ei au traversat întreaga țară, pentru a găsi refugiu în Estonia.

Ea a reușit să scrie despre experiențele ei din Mariupol într-un jurnal. Ziariștii independenți de la Meduza au publicat jurnalul tinerei, relevând ororile prin care a trecut ea între 3 și 17 martie, în subsolurile din Mariupol.

În data de 3 martie, ea a scris: „Ora 4.56. Am ajuns noaptea în acest buncăr de lângă Palatul Culturii din Mariupol. Am plecat după ce, ieri dimineață, un obuz ne-a lovit blocul. Am avut noroc. Un obuz a căzut în apropiere, la scurt timp după ce am coborât cu toții în subteran. Am întrebat dacă are cineva vreo informație despre ce se întâmplă în Ucraina. Nimeni nu are internet. Nu avem acces nici la apă, încălzire ori electricitate. Ultima oară când am citit, știrile spuneau că ar fi 36 de civili morți în Mariupol. Eu știu că sunt mai mulți”.

Buncărul în care s-a adăpostit Polina avea aproximativ 20 de metri pătrați, într-un subsol cu tavan înalt. „Suntem deja 15 oameni și 3 câini, un husky drăguț și doi prichindei care mușcă”, a scris ea. „Suntem fericiți. Aici putem dormi întinși, dar problema e că nu avem suficient aer. Totuși, în alte buncăre, oamenii dorm în picioare”.

Tânăra a mai povestit: „Am auzit focuri de armă toată ziua și toată noaptea. Copiii plâng, băieții sunt supărați că nu pot dormi din cauza urletelor, iar femeile se roagă continuu. Discutăm despre faptul că nu avem unde fugi. Ăsta e adevărul. Se bombardează 24/7. Nu ai cum să știi unde va cădea următorul obuz. Chiar și cei care își doresc să plece nu au cum. Suntem înconjurați, iar rușilor nu le pasă pe cine omoară (militari ori civili, n.r.). Ei vor ca acest oraș să dispară de pe harta Ucrainei”.

Citește și: Oligarhul rus care l-a criticat pe Putin a anunțat ruptura completă de Rusia: „Am pierdut totul, dar nu mi-am pierdut sufletul”

Citește și: Mesajul lui Boris Johnson în parlamentul ucrainean: „Ucraina va câştiga, Ucraina va fi liberă”

Citește și: Cancelarul german Olaf Scholz: „Nimeni nu poate presupune că preşedintele şi guvernul rus nu vor încălca şi în alte ocazii dreptul internaţional prin violenţă”

Citește și: Cine este românul bănuit că i-a ajutat pe hackerii ruși în atacurile cibernetice împotriva României

O zi mai târziu, Polina a povestit despre cât de mult s-a temut pentru viața tatălui ei când el a mers să ia apă și mâncare. Ea a notat: „Nici nu vreau să-mi imaginez cum se simte tata. A fugit și el printre gloanțe și obuze, a văzut atâția morți în calea sa. Mă gândesc dacă războiul îi schimbă pe oameni. Nu am un răspuns. Chiar nu știu cum va fi când ne vom întoarce cu toții la normalitate. Pentru moment încerc să rămân calmă și întreagă la cap. Până la urmă, nu pot spune că-mi doresc să supraviețuiesc cu orice cost acestui război din Mariupol”.

Pe 6 martie, tânăra a relatat un nou coșmar: „Un obuz ne-a lovit clădirea. Acoperișul a luat foc și nimeni nu a putut stinge flăcările. A trebuit să plecăm. Am început să plâng când a trebuit să ne despărțim în mai multe mașini. Ne-am reunit într-o altă clădire. Am plâns încontinuu vreo oră. În noaptea asta am luat sedative”.

Mai multe zile mai târziu, coșmarul nu era nici pe departe de a se fi terminat: „Nu am vrut să scriu nimic. Nu am avut energie. Deja m-am împăcat cu moartea mea. Ceea ce mă înfricoșează cu adevărat este o viață sub ruși. Astăzi am vorbit mult cu mama. A mers prin ploaia de gloanțe pentru a vedea apartamentul nostru. Aparent nu mai avem ferestre. Am vrut să-i scriu surorii mele, dar nu am găsit semnal. Am crezut că voi muri cât timp căutam un loc cu semnal”.

În a nouăsprezecea zi de război, tânăra deja nu se mai temea de nimic, potrivit relatărilor ei. Era obișnuită chiar și cu felul în care clădirea se cutremura din cauza bombelor. „Am auzit ultimele știri la radio”, a povestit ea. „Am înțeles că nimeni nu știe cu adevărat care e situația în Mariupol. Am înțeles că nimănui nu-i pasă de noi, cu excepția soldaților ucraineni. Ei își împart mâncarea și apa cu noi. Mă așteptam la mai mult ajutor din străinătate și, evident, nu credeam că voi vedea atâta cruzime din partea Rusiei”.

Jurnalul Polinei s-a încheiat în ziua de 17 martie. Ea a reușit să ajungă cu părinții ei în Estonia, și s-au reunit și cu fata cea mare, Sofia, despre care nu mai știa nimic.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!