Vitamina care scade riscul de cancer cu 20%

.
Vitamina D este recunoscută pentru beneficiile sale de a susține sistemul muscular și osos, dar și de a ne proteja împotriva afecțiunilor respiratorii ori neurologice. Cu toate acestea, un studiu recent a scos la iveală faptul că vitamina D ne-ar putea ajuta chiar și pentru a scădea riscul de cancer.

Medicii recomandă administrarea de suplimente de vitamina D în special în perioada octombrie – aprilie, când soarele nu ne poate oferi doza necesară. Numită, de altfel, și vitamina soarelui, vitamina D joacă un rol esențial în fixarea calciului în oase, ne ajută să slăbim, poate ține depresia la distanță, dar chiar și diabetul, conform unor specialiști.

Vitamina D și cancerul. Pentru prima oară, un studiu demonstreză legătura dintre această vitamină și „boala secolului”

Centrul Național pentru studierea cancerului, din Tokyo, Japonia, a realizat primul studiu amplu pe legătura dintre vitamina D și cancer. Astfel, specialiștii au recoltat probe de sânge de la peste 30.000 de oameni, cu vârsta între 40 și 69 de ani, analizând ulterior datele.

Conform rezultatelor acestui studiu, citate de DailyMail, persoanele care aveau suficientă doză de vitamina D în organism, aveau cu 20% mai puține șanse de a face cancer, decât celelalte persoane participante la studiu. În mod special, specialiștii au observat rezultate remarcante legate de cancerul de ficat. Persoanele care aveau suficientă vitamina D în sânge aveau cu 55% mai puține șanse de a dezvolta acest tip de cancer.

Cercetarea japonezilor a mai scos la iveală și faptul că vitamina D produce o enzimă specială în organism, care ajută la detoxificarea organelor interne, prin distrugerea unor acizi. Neutralizând acești acizi, scade automat și riscul de cancer.

De unde ne luăm vitamina D

Vitamina D este produsă în mod natural în organismul nostru, ca răspuns al pielii la razele soarelui. Expunerea la soare, timp de 15-20 de minute pe zi ne asigură necesarul zilnic de vitamina D, însă atunci când soarele nu strălucește pe cer, în sezoanele reci mai ales, vitamina D poate fi luată de corpul nostru din alimente precum sardinele, ficatul sau ouăle.

În anumite țări precum Statele Unite, Canada sau Australia, vitamina D a fost deja adăugată în alimente de bază precum pâinea sau laptele, iar avertismentele autorităților vizează în special persoanele cu pielea mai închisă la culoare sau femeile însărcinate, care ar trebui să ia suplimente de vitamina D pe tot parcursul anului.

Foto – 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton