Vacanță fără kilograme în plus: Florin Neby a intrat în cantonament de sărbători

De Unica.ro, pe

Sărbătorile pentru aproape toți românii, au o însemnătate aparte. Poate pentru unii această perioadă înseamnă mese întinse, pentru alții înseamnă mai mult alcool și petreceri interminabile, pentru mine este doar un prilej de a-mi lua câteva zile libere și de a-mi petrece o perioadă, ce-i drept scurtă de timp, cu familia, prieteni și persoanele apropiate.
A nu se înțelege greșit, nu sunt un „sfânt”, dar de la cum este percepută această perioadă și până la a gusta câte puțin din fiecare, este o cale extrem de lungă.

Vacanță fără kilograme în plus

După un Crăciun petrecut cu familia, așa cum se întâmplă în fiecare an de ceva timp încoace, am ales ca perioadă trecerii de la un an la celălalt să o petrec alături de o parte din prietenii mei la munte.Pentru prima dată am reușit să-i adun într-un număr atât de mare, 15 ca și număr la o casă de vacanță a unuia dintre ei, totul urmând să se desfășoare sub o temă aleasă de mine, „Sărbători fără kilograme în plus”.Toți au acceptat, nimeni nu știa despre ce va fi vorba exact, cert este că toți au fost deschiși către această idee.Eu m-am ocupat de cumpărăturile alimenatare și toate condițiile pentru a face și câteva ședințe de antrenament, aspecte ce le-am hotărât înainte cu toată lumea.

Schimbări de principii

În vacanța de 5 zile pe care am petrecut-o în compania lor, 8 au reușit să scape de 1-2 kilograme, restul să se mențină și nimeni nu a luat în greutate.Eu m-am ocupat de gătit și antrenamente, restul prietenilor de întreținerea atmosferei.Alcool nu s-a consumat decât în 3 seri, dar și atunci maxim un pahar de vin fiecare. Am mâncat preparate tradiționale, dar gătite la foc mic, cu alimente cât se poate de naturale, pe care o parte le-am procurat direct de la surse.Antrenamentele au fost de intensitate medie, ținând cont de faptul că doar 2 persoane erau obișnuite cu mișcarea din cei 15.Exercițiile le-am lucrat în aer liber, cu alergări ușoare, exerciții cu greutatea corpului, exerciții în partneriat toate pe pajiști întinse și cu un soare ce „ne saluta” destul de des.Cele 15 minute de stretching și destindere pe care le făceam dimineața, chiar dacă afară erau puțin peste 0 grade, făcea ca toată lumea să aibă o altă dispoziție mult mai bună pe tot parcursul zilei.

Happy end

Eu am socotit acest sejur ca un cantonament lejer, ținând cont că 7 ani la rând mi-am făcut sărbătorile departe de casă pe vremea când eram sportiv de performanță. Am încercat să gestionez totul astfel încât toată lumea să simtă fiecare moment din ceea ce făceam împreună și să perceapă schimbările pe care le aduc în viața lor asocierile alimentare corecte și antrenamentele eficiente.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro