Studiu: De ce nu este indicat să adormi atunci când ești nervos sau supărat

.
După o ceartă sau după ce primesc o veste proastă, majoritatea oamenilor preferă să meargă la culcare pentru a pune punct, temporar, respectivei probleme. Însă cercetătorii ne avertizează că acest obicei nu face altceva decât să amplifice emoția negativă.

Rolul somnului în consolidarea memoriilor este vital în ceea ce priveşte modul de stocare şi de procesare a informaţiilor, iar un nou studiu arată că acelaşi principiu se aplică şi pentru gândurile negative: dacă adormim cu ele în minte, va fi mult mai greu să le uităm.

Cercetătorul Yunzhe Liu, cel care a demarat acest studiu în cadrul Beijng Normal University din China, a recrutat, alături de echipa sa, 75 de studenţi de sex masculin pentru a testa cât de rapid sunt suprimate gândurile lor negative şi ce importanţă are somnul în acest proces. Experții au analizat expunerea lor la diverse experiențe: negative (de exemplu, vizionarea unor accidente rutiere), pozitive (festivităţi cu copii) şi neutre (înregistrări cu peisaje).

Persoanele care s-au culcat imediat după ce au trecut prin aceste experienţe au avut, la trezire, aceleaşi reacţii  când le-au „revăzut”. Acest lucru a fost valabil pentru orice tip de experienţă, creierul conservând atât emoţiile negative, cât şi pe cele pozitive şi neutre. În schimb, cei care au mers la culcare mai târziu au avut o reacţie mai „diluată“ după 12 ore.

Mai mult, cercetătorii au scanat creierul participanţilor în acele momente şi au observat că atunci când se privează de somn activitatea neuronală se află în hipocamus, partea creierului asociată cu memoria. În schimb, după o noapte de somn, această activitate era redusă în ceea ce priveşte hipocamusul, fiind dispersată în regiunea corticală asociată, de asemenea, cu memoria şi cu stocarea informaţiilor.

Citește și – Cum îţi afectează sănătatea poziţia în care dormi

Vezi și cum să dormi 8 ore în 4 ore și să te odihnești bine!

Foto – 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton