De ce vor femeile să se mărite?

De Revista Unica pe

Dacă întrebi zece femei de ce vor să se căsătorească, răspunsurile vor fi asemănătoare.
Psihologii spun că, atunci când se gândesc la asta, doamnele au în minte aceleaşi lucruri, care contează însă mai mult sau mai puţin, în funcţie de personalitatea lor.

Se consideră  normal  şi bine ca o femeie să  se căsătorească şi să se aşeze la casa ei. Pentru a-şi îndeplini această „datorie“, e de aşteptat ca ea să fie blândă şi tolerantă, să accepte minusurile din căsnicie, de la infidelităţi discrete până la jigniri verbale şi violenţă fizică. Valorizarea căsniciei este atât de mare, încât nu de mult am asistat la fenomene ciudate, precum mariajul lui Michael Jackson cu Lisa Marie Presley. Lumea întreagă a celebrat iubirea perfectă a celor doi, în timp ce problemele şi nepotrivirile dintre ei erau ascunse cu grijă. Chiar şi Madonna, atât de curajoasă şi independentă, şi-a căutat fericirea în varianta tradiţională „married with children“, alături de mai tânărul Guy Ritchie. 
Nenumăratele eşecuri publice ale cele-brităţilor, nenumăratele divorţuri ale tuturor celor din jur nu au reuşit totuşi să distrugă speranţa femeilor că vor întâlni bărbatul potrivit, îl vor cuceri şi vor avea o viaţă fericită până la adânci bătrâneţi. Forţa cu care fiecare femeie îşi urmăreşte acest vis este demnă de admiraţie, şi în acelaşi timp greu de explicat.

Fericirea lor gravitează în jurul acestui moment

Cu siguranţă, valorile colective tradiţionale au un cuvânt greu de spus în dorinţa femeilor de a se căsători. Femeia a depins sute de ani de un bărbat. Ea se muta din interiorul familiei în care se năştea în interiorul familiei soţului. Trebuia să fie ascultătoare, să respecte cerinţele şi ordinele; uneori era vândută  pentru câteva animale, alteori era luată de soţie în măsura în care primea ca zestre o bucată de pământ. Devenea, fără să i se ceară părerea, o mână de lucru şi o purtătoare a copiilor. Nu avea dreptul să ia decizii de una singură sau să comenteze părerile bărbaţilor. În acest context, ea şi-a dezvoltat capacităţile de a se face plăcută şi de a-şi exercita influenţa fără să folosească vreun cuvânt. A învăţat să seducă, să aibă răbdare, şi să îşi ascundă emoţiile, mai ales furia. Totuşi, a învăţat şi că nu poate avea o existenţă separată de cea a bărbatului, că nu este posibil să funcţioneze ca o fiinţă autonomă.
Anii au trecut, şi femeile au căpătat multe drepturi sociale şi politice. Acum, au acces la educaţie în egală măsură cu bărbaţii şi pot să ia singure orice decizie legată de viaţa lor. Ele şi-au câştigat chiar dreptul de a avea o viaţă sexuală în afara căsătoriei, odată cu apariţia contracepţiei. Libertatea femeii moderne este aproape de neimaginat. Totuşi, pe plan psihologic, schimbările nu au ţinut pasul cu posibilităţile. Orice femeie are pe fundal imaginea părinţilor săi care îşi doresc mai mult ca orice ca ea să se căsătorească şi să le facă nepoţi.
Este expusă unui model social care valorizează căsătoria – model care transpare în toate comediile romantice, pe copertele revistelor pentru femei, în şuşotelile colegelor de birou sau în invitaţiile la nuntă, care se înmulţesc semnificativ pe măsură ce prietenele sale se apropie de vârsta de 30 de ani. Într-o lume care poate alege orice stil de viaţă, toată fericirea pare să graviteze în jurul acestui eveniment central. Femeile căsătorite par să aibă o aură magi-că în jurul lor.
E ca şi cum viaţa le-ar fi deschis o uşă şi le-ar fi împărtăşit câteva secrete. Trecând prin acest ritual iniţia-tic, chiar şi identitatea lor se schimbă. Nu întâmplător, societatea impune, în acest moment, schimbarea cărţii de identitate. Statul susţine formarea cuplului, biserica o susţine, băncile o încurajează, spitalele de maternitate au formalităţi mai simple pentru declararea copiilor născuţi într-un cuplu căsătorit.

Un fel de cenuşărese care ajung la palat

Privind lucrurile într-un mod mai pragmatic, femeile îşi doresc să se mărite pentru că aceasta este cea mai mare oportunitate de a-şi schimba stilul de viaţă în bine. Ele, dacă fac o „partidă bună“, pot deveni peste noapte mai bogate, pot să-şi schimbe locuinţa, prietenii şi toată perspectiva asupra viitorului. Pot intra într-un mediu mai rafinat, mai intelectual, mai plăcut. Pot, în sfârşit, să se simtă în siguranţă, protejate şi iubite, aşa cum nu s-au simţit niciodată în cadrul familiei din care provin. Cenuşăreasa, atât de oropsită de viaţă, are şansa de a ajunge peste noapte la palat.

Aspectele pragmatice par să domine nevoile romantice. Desigur, este de dorit ca prinţul să fie şi tânăr, şi seducător, şi politicos. Dar dacă este doar tânăr, seducător, politicos, dar lipsit de putere socială şi de capacitatea de a-i oferi femeii siguranţa după care ea tânjeşte, sunt multe şanse ca ea să se convingă că nu el e cel mult aşteptat. Femeia refuză să îşi lege viaţa de cineva cu un statut profesional sau material sub cel pe care ea îl deţine deja. Iubirea trebuie să conducă la palat, doar aceasta este iubirea pe care o ştie de mică din basme.

S-ar putea crede că femeia are doar de câştigat urmărind în acest fel să se căsătorească. Totuşi, preţul plătit este mare. Decizia în privinţa căsătoriei o ia bărbatul, aşa încât femeia, cu toate libertăţile ei afişate, se află într-o poziţie de dependenţă de bărbat. Se regăseşte în poziţia în care nu poate să fie ea însăşi, de teamă să nu îşi îndepărteze partenerul. Îşi reprimă, ca în vremurile vechi, propriile sale păreri şi, mai ales, furia. Dacă nu este cerută de nevastă, simte că este vina ei, că nu este suficient de frumoasă, de atrăgătoare, de inteligentă. Se stabileşte într-o poziţie de aşteptare a deciziei lui. Iar preţul plătit de el pentru această înjosire a ei, atunci când el „a ales-o“, este trecut sub tăcere. Sau exprimat mai în glumă, mai ironic la o bere, sau în cabinetul consilierului.

Vrea să trăiască un vis

În prezent, femeia este la fel de puternică precum bărbatul. Ea este în acelaşi timp mai romantică şi este dispusă să renunţe la o parte din puterea ei pentru a trăi în rolul prinţesei. Este dispusă să pretindă că e slabă, să se lase ghidată şi protejată de el, să poarte haine şi încălţări incomode de dragul lui, să îl aştepte cu o masă caldă şi să îi alunge supărările zilei cu un zâmbet. Ea face greşeala să creadă că oficializarea relaţiei este o garanţie a acestui vis. Nu dorinţa este greşită, ci modul prin care femeia se aşteaptă să o îndeplinească. Femeia vrea să trăiască un vis, într-o formă precisă, şi se trezeşte prizonieră a unei realităţi care nu seamănă cu visul.
Acest vis al unei vieţi împărtăşite cu un suflet-pereche este atât de puternic în psihicul ei, încât nu se va resemna până nu va găsi formula de a-l materializa.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro