Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
După Postinor şi Escapelle, un nou contraceptiv de urgenţă promite să prevină accidentele. EllaOne funcţionează în primele cinci zile de la sexul neprotejat.
Noua pilulă de a doua zi se eliberează numai pe bază de prescripţie medicală, iar producătorii spun că este mai eficientă decât celelalte optiuni deja existente.
Cum funcţionează
Pilula conţine ulipristal acetat, un modulator sintetic al receptorilor de progesteron. Mai „pe româneşte”, EllaOne blochează acţiunea progesteronului, hormonul de care depinde ovulaţia, astfel încât aceasta să nu aibă loc. Iar dacă nu există un ovul de fecundat, sarcina devine imposibilă.
În plus, pilula duce la îngroşarea mucoasei uterine, astfel că spermatozoizii nu pot ajunge la ovul în cazul în care ovulaţia a avut deja loc înaintea administrării.
Cum se ia EllaOne
Dacă celelalte contraceptive de urgenă sunt eficiente numai în primele 72 de ore de la contactul sexual neprotejat, EllaOne funcţionează şi la cinci zile, adică 120 de ore. Dacă ai avut vărsături la mai puţin de trei ore de la administrarea pilulei este posibil să ai nevoie de o alta.
Singurul inconvenient este că pilula se eliberează numai pe bază de reţetă, deci vei mai pierde timp preţios şi cu vizita la medic.
Efecte secundare şi contraindicatii
Pe de altă parte, consultaţia este mai mult decât utilă, căci şi acest contraceptiv de urgenţă, ca şi celelalte, are efecte secundare şi contraindicaţii de care e bine să ţii seama. Cel mai important este că pilula de a doua zi nu se ia ca un contraceptiv obişnuit, ci numai în cazuri excepţionale, iar beneficiarele trebuie să aibă peste 18 ani şi un ficat sănătos.
De asemenea, EllaOne nu se ia dacă sarcina s-a instalat deja. Deci dacă menstruaţia ţi-a întârziat, a fost mai uşoară sau mai abundentă ca de obicei este important să anunţi medicul pentru că e posibil să fii deja însărcinată.
Citeşte în pagina următoare cât costă pilula de a doua zi!După administrare este bine să revii la medic. Există totuşi şanse să rămâi însărcinată, iar dacă rămâi sau dacă ai dureri abdominale, ginecologul trebuie să caute semnele unei sarcini extrauterine pentru că medicamentul măreşte riscul unui asemenea accident.
Printre efectele secundare se numără greaţa, vărsăturile, durerile de cap, ameţeala, durerile abdominale.
De reţinut că EllaOne nu oferă protecţie continuă, deci după administrare trebuie să găseşti o metodă contraceptivă de lungă durată ca să nu se mai repete astfel de probleme.
Controversele contracepţiei de urgenţă
Toate pilule asemănătoare au fost criticate pe motiv că ar provoca avortul, însă în cazul EllaOne, criticile sunt şi mai dure. Pentru că se poate lua chiar şi la cinci zile după contactul sexual neprotejat, noul medicament nu previne formarea unui embrion, ci provoacă avortul unuia deja format, spun militanţii anti-avort. Ei mai susţin că EllaOne este identic cu pila abortivă, Mifepristone, deci nu ar trebui numit „contraceptiv de urgenţă”.
Contraceptivul de urgenţă EllaOne costă între 100 şi 110 lei şi se poate elibera numai pe bază de reţetă.
Celalte pilule, care sunt eficiente doar la 72 de ore după contactul sexual neprotejat sunt ceva mai ieftine şi se eliberează fără reţetă. Postinor, care se administrează în două doze, costă aproximativ 75 de lei, pe când Escapelle costă în jur de 85 de lei, dar se administrează în doză unică.