7 trucuri ca să păstrezi armonia în familie

De Unica.ro pe

Când femeia e bine-dispusă, voia bună e legea în casă, când este furioasă ori nemulţumită, lucrurile merg rău. Noi îţi spunem ce să faci ca să nu strici cheful tuturor, mai ales acum, de Sărbători.
Serviciu, casă, cumpărături, copil, soţ, părinţi, rude – pe toate trebuie să le faci tu! Nu-ţi dă nimeni o mână de ajutor, nici să dormi o noapte ca lumea nu mai apuci, iar după toate astea mai vor să fii şi bine-dispusă. Pe bună dreptate, ţi se cere cam mult! Dar nu rezolvi nimic dacă te apuci să ţipi la toată lumea, dimpotrivă. Urmează sfaturile noastre ca să nu strici tocmai tu atmosfera de bună înţelegere care domneşte în familia ta.

1 Numără până la 10

Eşti ca un butoi de pulbere cu fitilul aprins? Nu te răsti la ei, chiar dacă ai dreptate. La nervi poţi spune multe lucruri pe care apoi să le regreţi amarnic.

2 Mai răruţ, că-i mai drăguţ…

Pe rudele cu care de fiecare dată ajungi la schimburi de replici mai puţin plăcute evită-le cât poţi, dar fii amabilă şi politicoasă cu ele. Iar dacă încep să-ţi servească răutăţi, scuză-te că ai o problemă urgentă şi scurtează convorbirea telefonică sau vizita.

3 Socoteala curată, prietenie îndelungată

Achită-ţi datoriile morale sau materiale pe care ţi le-ai asumat în familie şi cere-le tuturor aceeaşi corectitudine. Eviţi astfel orice resentimente între tine şi ai tăi.

4 Nu uita date importante

Notează-ţi pe calendarul de perete toate datele de naştere, zilele de nume, diversele aniversări care se ţin în familia ta. Un telefon, o felicitare le arată că îţi sunt dragi şi că te gândeşti adesea la ei.

5 Ei sunt, cu ei defilezi

Nu încerca să schimbi oamenii – nici pe soţul, nici pe copilul tău, nici pe părinţi şi cu atât mai puţin pe oricare dintre celelalte rude. Acceptă-i pentru ceea ce sunt, aşa cum sunt, chiar dacă nu te poţi mândri cu toţi.

6 Este mai uşor să previi decât să tratezi

De exemplu, dacă sora şi cumnata ta nu se înţeleg, nu le chema la tine în aceeaşi zi sau dacă unchiul se ameţeşte cam tare şi face urât, invită pe toată lumea la un… mic-dejun în familie! E neobişnuit în România, dar, recunoaşte şi tu, cu noaptea-n cap nu prea merg băuturile tari!

7 Răcoreşte-te!

Când simţi că eşti gata să răbufneşti, aşază-te în faţa unei foi de hârtie şi scrie-le cea mai „rea” scrisoare de care eşti în stare, spunându-le tot ce te enervează la ei. Apoi fă-o bucăţele, arunc-o la coş şi du gunoiul.
Te ajută să-ţi regăseşti zâmbetul şi puterea să mergi mai departe.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO