Cum îţi reiei viaţa sexuală după ce ai născut

De Adina Radu, pe Ultimul update Sâmbătă, 17 ianuarie 2015, 12:19

Venirea unui copil în sânul familiei poate schimba radical situaţia între cei doi soţi. Multe cupluri nici nu reuşesc să treacă peste primii ani de viaţă ai celui mic, cea mai grea perioadă din viaţa cuplului, ajungând astfel la divorţ…
Este foarte important să învăţaţi să creşteţi împreună şi să luaţi schimbările ca atare. Cu toate acestea, un copil în viaţa voastră nu înseamnă şi sfârşitul vieţii sexuale, ci aceasta poate fi reluată chiar la câteva luni după naştere. Nu este întotdeauna simplu, dar următoarele sfaturi vă pot ajuta pe amândoi:

Vorbeşte cu doctorul tău

Orice femeie poate avea probleme după ce naşte – depresia postpartum este destul de des întâlnită, iar aceasta îţi poate afecta apetitul sexual. Trebuie să discuţi aceste probleme cu medicul tău, pentru că el este cel care te poate ajuta să îţi reiei viaţa sexuală cât mai rapid.

Acordă-ţi suficient timp

Tocmai ai născut un bebeluş şi nu te simţi chiar cea mai sexy femeie de pe pământ. Kilogramele adunate în timpul sarcinii nu se dau jos atât de uşor, burtica mai e puţin umflată şi eşti prea obosită ca să te mai aranjezi pentru soţul tău, pentru că noul membru al familiei se trezeşte la ore inumane ca să-ţi ceară atenţie. Este în regulă să îţi acorzi oricât timp ai nevoie să te refaci, ca apoi să reiei cursul normal al vieţii sexuale. Atât timp cât te simţi presată de acest gând, înseamnă că încă nu eşti pregătită.
Citeşte mai multe pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2