Solidaritate feminină

De Amalia Enache, pe
„Aristocrația stă de fapt în fapte, în caracter, respect și în iubirea de semeni.“

Mereu m-am uitat cu jind la unele case de prin București. De când cu statul între pereți din carantină am fost parcă și mai atentă la casele cu curte. Una în mod special, din drumul meu, mi se părea irezistibilă…

O casă cu adevărat mititică, pierdută în fundul unei grădini ireale pentru București, cu pomi, cu iarbă, flori, iederă și chiar niște straturi de legume. Mă gândeam în glumă și fără să am vreodată îndrăzneala cum ar fi să bat la poartă, să le spun celor care ar deschide că, dacă vreodată vând locul acela, aș vrea să știu, poate, cine știe?…

Citește și: Amalia Enache: „Mama îmi dădea mereu sentimentul că așa cum sunt e cel mai frumos cu putință din toată lumea.“

Pesemne că un investitor, om hotărât, chiar a bătut la poarta oamenilor. Și la vecinii lor. A luat tot, a unit terenurile și a pus anunț sec de vânzare la un preț halucinant, cu precizarea că totul e demolabil și se pot ridica acolo de-a dreptul șase etaje și un pic. Aș fi putut eu salva bucățica aceea de oraș dacă aș fi fost mai îndrăzneață?!

La final de vară eram într-un loc foarte frumos în Bulgaria, într-un resort unde, chiar dacă nu aveai pachet all inclusive, puteai să-ți iei cât era ziua de lungă orice băutură gratuit de la barurile piscinelor. Iar unii chiar asta făceau.

În apropierea locului unde făceam plajă, se așază un tată împreună cu un băiețel firav și blonduț, de vreo 7-8 ani. Eram atentă la copilul meu, așa că am început să aud discuția lor abia la prima înjurătură de mamă, în limba română desigur, a adultului la adresa propriului copil.

Aveam să înțeleg repede că enervarea tatălui era pentru că cel mic îndrăznise să spună că lui i-a fost mereu mai ușor să înoate în piscină decât în mare. La a doua înjurătură m-am ridicat să mă uit ostentativ la acel tată. Exact atunci a apărut și mama băiatului, iar bărbatul, furios pe toată lumea, a plecat boscorodind și pe patru cărări.

Mama se uită lung la copilul trist și speriat și după soț și îi spune atât copilului: „De ce l-ai lăsat pe taică-tu să bea toată ziua?“ Se face liniște. Copilul e și mai trist, și mai tăcut. Mi-au dat lacrimile, dar nu am spus nimic. Oare aș fi schimbat ceva dacă îi spuneam mamei blând că nu copilul are vreo responsabilitate pentru ce fac părinții, ci invers?! Mi-aș fi dorit să fi spus măcar „copile, tu ești bun!“.

Mă întreb mereu dacă fac destul pentru un mai bine, un mai frumos… în juru-mi. Încerc, dar nu-mi reușește mereu. Nu-mi stă mereu în putință, înțeleg asta. (Cum or trăi politicienii cu ei înșiși, care în fiecare campanie electorală promit sus și tare mai binele și apoi pot să uite de promisiuni?!)

Dincolo de tot felul de astfel de episoade, eu știu azi că responsabilitatea mea e de fapt să am grijă ca mie să-mi reușească să fiu cu timpul care trece… și mai și. Destul de buni, generoși, corecți, înțelepți, solidari nu suntem niciodată, mereu mai rămâne niște loc de și mai și. Dar, când încetăm să ne străduim să devenim, începem să ne urâțim de la autosuficiența asta. Mai am și responsabilitatea de mamă să pun în cei șapte ani de acasă ai copilului valorile în care cred și pe care le caut.

Citește și: Cum să nu faci diferențe între copiii tăi

Între poveștile în care o zână transformă o fată simplă într-o prințesă cu o baghetă cu care o îmbracă într-o rochie sclipitoare și comparația inevitabilă cu rochițele celorlalte fetițe, eu mă străduiesc ca a mea să înceapă deja să creadă că bunătatea, blândețea, toleranța și iubirea ne fac cu adevărat prințese, și nu sclipiciul de pe rochii.

Poate la 4 ani sunt încă noțiuni prea abstracte față de concretul unui costum de personaj. Am crescut cu aceleași povești și tot în această lume a inevitabilelor comparații cu ce au alte femei. Apoi eu am avut fericirea și norocul să fiu apropiată de Prințesa Marina Sturdza și să constat cum aristocrația stă de fapt în fapte, în caracter, respect și în iubirea de semeni. Oricum, când vom începe ca de mici să ne întrecem mai mult în fapte bune unele față de celelalte decât în rochițe, noi, femeile, putem să începem să credem profund în „solidaritatea feminină“.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro