Amalia Enache: „Mama îmi dădea mereu sentimentul că așa cum sunt e cel mai frumos cu putință din toată lumea.“

De Amalia Enache, pe Ultimul update Luni, 30 martie 2020, 19:34
Mi-am adorat mama. Adorație pură! Ce zic eu „mi-am“?! Dragostea aceasta dumnezeiască e cu mine mereu, deși mama nu mai trăiește de 12 ani și nu e zi în care să nu am câte un gând de recunoștință pentru felul în care m-a făcut să mă simt iubită.

De prin adolescență am început să conștientizez că aveam prietene care erau foarte iritate de mamele lor, deranjate, într-o contradicție continuă, își construiau scenarii elaborate săascundăadevărul nu doar despre ce făceau ele, ci și despre cine erau cu adevărat, mințeau ca săpoatăsăse distreze, mințeau într-un mare efort ca săpoatăsăfie, pe furiș, pe furatelea, cine erau de fapt cu adevărat.

În acel timp în care începea maturizarea mea, relația cu mama mea devenea parcă și mai apropiată decât în copilărie. Când restul fugeau cât mai departe de mamele lor, care puneau tot felul de presiuni asupra lor, eu abia așteptam să ies la plimbare cu mama, să colindăm magazinele (sărăcăcioase, de oraș industrial de provincie din anii ’90, nu văimaginați malluri), să alegem împreună mobila pentru camera mea, pe care mi-a făcut-o fix pe placul meu de adolescentă– cu mobilă albă în acele vremuri! – și pentru care a plătit ani întregi rate din salariul ei minuscul. Mă încuraja să port fuste cât mai scurte, cu argumentul că există o vârstă pentru toate și nu trebuie ratată. Îmi dădea săptămânal o sumă măricică de bani, pe care mălăsa să o gestionez cum doream eu, pentru mâncarea pentru școală (da, mă ocupam deja singură de propriul pachet, nu primeam de-a gata totul făcut) și pentru altele, iar eu sunt convinsă că asta m-a făcut pe viață foarte responsabilă cu banii. Nu eram nici atunci și n-am devenit niciodată o cheltuitoare compulsivă. Am fost întrebată deseori ce mi-am cumpărat din primul salariu, iar eu nu-mi amintesc exact, pentru că n-am fugit să cumpăr nu-știu-ce rochie sau bijuterie mult visate, căci eu, din banii pe care îi aveam singură de administrat începând de la 14 ani, puteam să mă organizez cum voiam eu și îmi strângeam economii, ca să-mi iau ce îmi doream.

Citește și –  Amalia Enache, despre… teribila lună a iubirii

Nu m-am apucat niciodată de fumat, pentru că nu exista anturaj posibil pe lumea aceasta în care să mă încred mai mult decât în mama mea, care îmi spusese simplu că țigările îți modifică respirația și eu sunt la vârsta la care voi vrea să fiu sărutată de băieți (da, eram!), că strică tenul și îngălbenesc dinții (eu aveam o obsesie pentru dinții curați și ea știa foarte bine asta). Îi înțelegeam exact calitățile mamei, bunătatea infinită, umorul, discreția, răbdarea, iar sentimentul cel mai profund era căea este omul care măcunoaște și înțelege cel mai bine. Că la ea mă pot refugia orice tsunami ar lovi omenirea, ca pe singura insulădin lume în care s-ar mai găsi niște soare. Iar soarele acela era din felul ei de a iubi simplu. Pur și simplu. Mama nu măvoia nici premiantă, dar am fost, mama îmi dădea mereu sentimentul căașa cum sunt e cel mai frumos cu putințădin toatălumea.

Cunosc în continuare relații mamă-fiică ajunse la maturitatea fiicei, în care ea creionează în ochii mamei un personaj care nu e în realitate, probabil ceva ce a simțit de foarte devreme că ar fi singurul personaj pe care mama ei l-ar accepta. Mi se pare cel mai înspăimântător lucru cu putință, sănu poți săfii tu însăți exact în relație cu mama ta!

Mă întreb deja cum își așazăfiica mea de 3 ani jumate amintirile și informațiile din perioada aceasta. Dacădespre limitări va înțelege că sunt pentru siguranța și binele ei. Dacăva fi încântatăcăla vârsta aceasta am dus-o tocmai în India în vacanță, cu zboruri care necesitărăbdare, dar și cu plajă, oameni zâmbitori, elefanți, maimuțe, sau ne va judeca pentru asta. De pildăcum căn-am făcut economii din care să-și cumpere ea mașinăcând va fi mare sau cine-știe-ce eu nu consider așa de important și am cheltuit mereu totul pe călătorii. Căam purtat-o pe drumuri lungi și obositoare cu avionul încăde când era bebeluș sau se va bucura săafle la ce adresă a stat în Buenos Aires sau în Rio de Janeiro. Se va bucura de miile de fotografii sau mă va judeca că am mai postat dintre ele și cu ea pe Instagram sau pe Facebook?

Citește și – Amalia Enache: „Anul acesta o să…”

Deja realizez că sunt momente în care o enervez teribil. Se înfurie atât de tare, cărăbufnește de nervi nu ca un copil, ci ca un om mare înfuriat la maximum. Când o refuz cu dulciurile, de exemplu, când o cicălesc sănu ducămâna la gurădin cauzăde microbi; dar cel mai tare se enerveazădacănu am încredere căpoate săfacăceva despre care ea știe căpoate săfacă. Cum ar fi săsarăde pe trei trepte sau alte lucruri despre care Alma-neînfricata vrea să mă educe să fiu mai relaxată. Nu lasă capul în jos la observații, luptăpână-n pânzele albe cu argumente și oricât de tare m-ar enerva asta pe moment, ajung să fiu mândră că am deja așa o tigroaică. Eu am fost mai supusăși admir la ea personalitatea atât de hotărâtă.

Că o iubesc cel mai tare din lume, nici n-are rost să vă spun. Că aș vrea să o iubesc cel mai tare din lume fără să-i tai vreodată din aripi, fărăca asta săfie o presiune, fărăca anxietățile mele de mamă legate de siguranța ei să o limiteze, asta e ceva cu care simt că am de lucrat pe viață în relația dintre noi două. Electra și complexele ce-ți poartă numele, fă-te odată bine și dă-ne voie să avem relații mamă-fiică frumoase!

Și ce-mi doresc eu cel mai mult este ca și ea să simtă că nici măcar nu e cazul de vreun tsunami; pur și simplu există o insulă în care mereu e soare pentru ea: mama.

Citește și – Amalia Enache: „Vă știu de undeva, dar nu-mi amintesc exact unde ne-am mai întâlnit!“

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro