Amalia Enache: „Anul acesta o să…”

De Amalia Enache pe
O să citesc mai mult, o să fac mai mult sport, o să călătoresc mai mult, o să… Completați voi ce vă propuneți să faceți mai mult în 2020. Haideți să adăugăm acum rezoluțiile cu… mai puțin.

O să cumpăr mai puțin. / O să mă irosesc mai puțin. / O să mă împart în mai puține direcții. / O să mănânc mai puține dulciuri. / O să aștept mai puțin de la alții. Și, cu voia dumneavoastră, o să fac mai puține rezoluții, ca să pun mai puțină presiune pe mine.

Acum, nu uitați să vă gândiți și de câte ori ați respectat rezoluțiile pe care le-ați făcut la un început de an. Sau pe câte dintre ele. Singurul folos pe care îl găsesc eu în listele de dorințe la sfârșit de an e dat de valoarea lor istorică, să le găsești peste niște ani și să vezi ce îți doreai în trecut. Deși și în acest caz te poate cuprinde deznădejdea că n-ai fost în stare să-ți respecți propriile promisiuni. Pesemne că avem nevoie cu toții de niște hotare de timp, de un început clar, cum e un nou an, să ne dăm imbolduri și să ne iluzionăm că putem să fim altfel decât ne e firea. Că putem face mai mult. Mereu mai mult, mereu nemulțumiți de azi, mereu în goană prin timp. Totul în jur are grijă să ne reamintească de faptul că trebuie musai să ne îmbunătățim, dezvoltarea personală atât de la modă presupune exact asta, să ne găsim în permanență neajunsurile și să facem din noi niște oameni cât de cât impecabili, ca să-l citez pe Exarhu. Așa o fi, dar eu tot cred că putem să nu ne simțim vinovați și dacă ne simțim mulțumiți cu felul în care suntem acum, aici.

Unii spun chiar că aceasta ar fi de fapt singura cheie a fericirii. Dacă este să regret un timp trecut, este acela din copilărie, când așteptam autobuzul care în satul meu ajungea de trei ori pe zi, la ore cât de cât clare. Așteptarea în stație îmi părea nesfârșită, timpul părea tras de un melc, plictiseala suspenda orice altceva și momentul când vedeam autobuzul de la distanță era magie pură. 15-20 de minute de atunci aveau greutatea unor zile de vacanță de azi. Astăzi n-am timp să aștept nimic, sunt organizată, am agendă, mereu alerg eu, și nu autobuzul, la întâlniri la ore fixe, spre serviciul meu cu ora exactă, la grădinița fetiței, unde poarta se deschide numai și numai la fix, la o anumită oră, iar eu știu exact când trebuie să plec dintr-o parte să ajung la minut în altă parte. Mi-am dezvoltat abilități de aplicație care calculează exact timpul, am internalizat strictețea cu care musai îmi înfig viața în aceste repere fixe.

Așa că rezoluția mea nu este să fiu mai slabă, mai de succes, mai nu-știu-cum, ci să-mi dau voie să fiu mai așezată în propria viață. Să nu alerg să-mi bifez rezoluțiile, ci să aleg să fac exact acele lucruri pe care mi le doresc, în ritmul potrivit mie. Există o poveste persană a doi fierari care intră într-o competiție nebună, să-și dovedească unul altuia și satului întreg care dintre ei e mai bun, dar, când vin războinicii peste ei, săbiile se sfărâmă, pentru că în graba lor fierarii au uitat să le călească. Așa cum în competiția noastră continuă în care tot vrem să dovedim și să ne dovedim cât suntem de breji, uităm de noțiunea „pe îndelete“.

Eu vă doresc un an în care să aveți grijă de voi pe îndelete. Să studiați, să iubiți, să munciți, să vorbiți cu familia și cu prietenii pe îndelete. Să aveți chiar grijă să vă alegeți dorințele pe îndelete, să fie cu adevărat ale voastre, nu ale părinților, soțului, copiilor, prietenilor de pe Facebook sau ale celor din viața reală. Și, când toți ne vom fi verificat lista de dorințe și rezoluții, vouă să vă dea cu fericire și liniște sufletească.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro