Lavinia Petrea: Prezența tehnologiei în viața copiilor

De Lavinia Petrea, pe

„Mama, vreau la joc pe telefon!“. Cât de des auzim această solicitare din partea copiilor noștri? Care ar trebui să fie reacția părinților la o astfel de cerere care poate vine după 4-5 ore petrecute deja de copil la școala online? Când, cum și cu ce limite putem introduce tehnologia în viața copiilor? Sunt câteva dintre întrebările pe care mi le-am pus de-a lungul timpului despre prezența tehnologiei în viața copiilor mei.

Mărturisesc că frământările mele s-au amplificat în ultimul an în care digitalizarea și activitatea online au intrat nu doar în rutina mea, ci a întregii familii. Iar pe lângă un timp bine marcat și delimitat de acces la un joc online, în viața copiilor noștri a apărut și o prezență impusă și obligatorie chiar – educația în mediul virtual.

Citește online gratuit numărul de februarie al revistei Unica

Activitatea online a copiilor

Dacă mi-ar fi zis cineva în urmă cu un an că îmi voi pune copiii mai mici de 4 ani de bunăvoie în fața laptopului o jumătate de oră pe zi și că o să mă gândesc cum să le explic de ce este necesar să facă asta, aș fi spus că glumește. Ba nu! Aș fi râs și i-aș fi spus că e nebun!

Dar uite că lucrurile s-au schimbat peste noapte și am fost de acord să optez chiar și pentru grădiniță online, nu doar școală! Puteam să refuz, evident! Și să nu mă abat de la niște decizii pe care le luasem deja în ceea ce privește prezența virtualului în viața copiilor mei și a tot ceea ce înseamnă tehnologie. Nu mai devreme de 4 ani!

Am înțeles însă că interacțiunea online, așa cum am descoperit-o în acest an, și necesitatea prezenței acesteia în viața mea și chiar a copiilor mei încă mici nu este același lucru cu o activitate liberă și necontrolată pe internet, nu este un timp pierdut în online sau într-un spațiu virtual fără reguli, fără un scop și un obiectiv. Este fereastra care ne oferă un contact sigur cu rutina pe care o aveam dinaintea pandemiei și un mod de a asigura în continuare prezența educatorilor, învățătorilor și co­legilor în viața copiilor și posibilitatea de a lucra, adulților.

Activitatea online a impus un program și o anumită disciplină și, deși nu le-a fost ușor la început, copiii s-au adaptat. Copiii au o capacitate fantastică de adaptare! Îmi repet des asta și vă îndemn și pe voi să o faceți, dragi părinți. Pe mine mă ajută să nu-mi alimentez inutil tot felul de griji.

Am evaluat noua situație în care ne aflam din cauza pandemiei și am încercat să nu mă umplu de frustrare și furie pentru că îmi pun copiii în fața unui laptop în loc să-i duc fizic la grădiniță sau școală. Am perceput-o ca pe o oportunitate de a învăța lucruri noi, de a le crea noi rutine, de a le antrena, spre exemplu, răbdarea de a asculta un alt coleg când vorbește, de a învăța să fie independenți chiar și într-un mediu online, știind că astfel și copilul va introduce viața digitală ca pe ceva firesc și benefic în activitățile lui.

Sunt foarte atentă la ceea ce fac copiii în restul timpului și la cum se echilibrează balanța cu activitățile din viața reală, iar aici țin cont și de vârstele diferite ale copiilor.

Citește și: Despre așteptările și realitatea vieții de mamă

Un copil mai mic de 4 ani poate să primească smartphon-ul părintelui?

Am stat de vorbă cu Yolanda Crețescu, specialist în psihologie educațională și vocațională la Asociația Happy Minds, pentru a înțelege mai bine cum trebuie să abordez prezența tehnologiei în viața copiilor și ce limite să le impun.

Tentația de a pune în mâna copiilor care nu au împlinit 4 ani un gadget este mare. Ei cer pentru că văd interesul adulților față de smartphone și pentru că văd în jurul lor alți copii cu părinți mai permisivi stând fără limite cu gadgeturi în mână. Unii copii se joacă pe telefon sau vizionează un video și în timpul mesei! O astfel de acțiune este greșită, indife­rent de vârsta copilului.

Yolanda ne explică: „Intervalul de vârstă 0-4 ani reprezintă o etapă emoțională de plăcere și dezvoltare senzorimotorie în care copilul își asumă informații despre mediu, își stabilește relații emoționale cu oamenii, își formează baza viitoarelor lui relații sociale și își satisface nevoia de atașament și plăcere într-un mediu real și într-un timp natural. După expunerea la gadgeturi adaptarea lui la viața reală va fi deficitară și greu de obținut.

Prin expunerea la gadgeturi în această perioadă, în creierul copiilor aflați în plin proces de dezvoltare sensibilitatea receptorilor la dopamină se va reduce, receptori care mai târziu vor fi implicați în circuitul motivațional din adicție. Astfel copilul ajunge să dezvolte o relație de atașament cu mașina, și nu cu oamenii, ceea ce va face ca primele lui experiențe arhaice să fie eronate și să creeze niște tipuri de răspuns la stimuli artificiali.

Pentru a explica informațiile enunțate, să luăm ca exemplu obstacolele dintr-un joc pe care copilul trebuie să le depășească pentru a înainta. Întrucât în joc parcurgerea lor se întâmplă într-un timp mult mai scurt decât în realitate, copilul își creează acest tipar de așteptare, iar în momentul confruntării cu timpii din viața reală va observa că parcurgerea lor va fi mai dificilă și va avea deja o toleranță scăzută la frustrare.

În plus, odată ce dependența s-a instalat, orice interpunere a noastră, ca părinți, între copil și adicția lui va crea revoltă, furie și un comportament agresiv al copilului.“

Într-o familie cu mai mulți copii, de vârste diferite pare și mai dificil de restricționat accesul la tehnologie fraților mai mici, chiar și pentru cei care nu au împlinit 4 ani. Noi avem această problemă. Nu am putut să nu o las pe fetița cea mai mică să se atingă de tabletă atât timp cât frații ei aveau acces la un astfel de gadget. Am lăsat-o să vadă despre ce este vorba.

I-am dat tableta să o țină în mână, să o atingă, să o deschidă, să își plimbe degetele pe ecran și să înțeleagă puțin cum funcțio­nează un astfel de dispozitiv. Poate viziona și ea alături de frați diverse materiale video pe telefon, tabletă sau laptop, în anumite situații și cu timp limitat.

Accesul la tehnologie al copiilor

Accesul la tehnologie, internet și activități virtuale trebuie permis potrivit vârstei, cu limite și echilibrat cu experiențe reale.

Nu am avut aceeași deschidere și abordare în urmă cu câțiva ani, la Mathias, primul copil, care acum are 6 ani. Nu a avut tabletă, foarte rar primea telefonul, nu folosise niciodată un calculator sau laptop, nu are play station. Când în viața lui și a noastră a apărut educația online, mi-a fost teamă că Mathias nu va căpăta rapid abilități digitale pe care alți copii le stăpâneau deja de la vârste mai mici.

Și m-am gândit că ar fi fost mai ușor pentru toată lumea dacă băiatul meu ar fi știut deja să folosească tastatura laptopului sau să utilizeze tableta și să acceseze singur platformele pe care trebuia să aibă cursuri. Am avut chiar momente în care m-am îndoit de alegerea făcută în trecut – aceea de a-l ține pe băiețel departe de gadgeturi cât mai multă vreme cu putință. Am realizat apoi că problema era la mine și la felul în care eu percepeam relația băiatului meu cu tehnologia.

Psihologul Yolanda Crețescu m-a ajutat să abordez corect contactul copilului meu cu digitalizarea: „Este important ca pentru noi, adulții, să clarificăm cum, când și de ce introducem lumea digitală. Dacă convingerile noastre ne fac să percepem acest canal de comunicare ca fiind toxic pentru dezvoltarea copilului, pentru că noi avem un fond anxios, ipohondru sau un stil parental perfecționist, dacă este din nou o sursă de frustrare pentru că nu reușim sa stabilim limitele în relația gadget-copil, dacă acest canal devine în sine un sistem de petrecere a timpului liber, de socializare sau de condiționare, atunci suntem pe un drum greșit.

Spațiul online este doar o clasă virtuală, cu aceleași reguli ca și la grădiniță sau la școală: participăm exclusiv la activități, ascultăm regulile educatorului, avem pauzele prevăzute, am timp limitat de lecții, activități educaționale și particip și la viața de familie, la activități în afara casei. Noi avem patru arii necesare echilibrului: cea socială (când mă joc, mă întâlnesc cu copii și aici putem introduce un procent de joc online pentru copiii de peste 4 ani, timp cu familia), timp în care învăț, citesc, desenez, timp educațional (acesta este preambulul zonei profesionale de mai târziu) și timp cu mine.

Citește și: Lavinia Petrea: Despre limite

Cât timp ar trebui să petreacă copiii în mediul virtual?

Din perspectiva dificultății accesibilității la funcțiile gadgeturilor să nu ne facem griji. Astăzi, copiii sunt nativ digitalizați. Aproape toate jucăriile lor sunt tehnologizate, aparatura din casă ne face să avem abilități specifice.“

O altă îngrijorare pe care am observat-o în rândul părinților cu copii ceva mai mari decât ai mei este legată de timpul petrecut de copii în mediul virtual, care a crescut semnificativ în ultimul an. Orelor de școală online li se adaugă timpul petrecut pe telefon, timpul alocat jocurilor online, o zi din viața unui adolescent ajungând să fie petrecută în cea mai mare parte într-un mediu virtual. Ce avem de făcut?

Yolanda Crețescu ne oferă câteva repere: „Este nevoie să respectăm proporțiile diversității. Este nevoie și de mișcare fizică, este nevoie și de dezvoltarea abilităților senzorimotorii sau orientare spațială, deci stat în spații largi, avem nevoie să învățăm și curgerea timpului real și pașii în timp real de obținere a taskurilor și în viața socială reală. Să dau fizic cu piciorul într-o minge, să mă bucur când împreună cu copiii mă dau pe tobogan, când pun mâna pe animăluțe, pe iarbă, când fac karting, și nu doar stau pe simulatoare.

Este o iluzie să credem că am trăit o anume experiență doar pentru că am jucat-o, însă se întâmplă. Creierul nu face diferențierea între real și imaginar. La fel se întâmplă și cu viața socială. Echipa virtuală nu e suficientă pentru a dezvolta un copil într-o ființă socială, cu abilități sociale. În cazul jocurilor video există riscul apariției multor erori de percepție când învățăm creierul să obțină foarte rapid succesul sau finalizarea unei acțiuni. În joc, de exemplu, să construiești o navă este și posibil pentru copil, ceea ce este o eroare, și se și poate realiza într-un interval foarte scurt, în câteva niveluri.

Astfel apare o toleranță scăzută la frustrare, incapacitatea de adaptare la sarcini noi și necunoscute, absența creativității în a găsi soluții folosindu-te de noi oportunități, neprevăzute dinainte. De aceea e important să folosim lumea virtuală ca o încercare in vivo, de laborator, ca antrenament, dar să le testăm și dezvoltăm în viața reală.“

Eu am înțeles că este important ca noi, părinții, să le fim parteneri și ghizi copiilor în contactul lor cu tehnologia, cu digitalizarea și viața virtuală. Să comunicăm în permanență cu ei și să le asigurăm accesul în online potrivit vârstei lor, dar să le și explicăm de ce un anumit joc ori o experiență virtuală încă nu li se potrivește. Să le oferim mereu alternativa realității și modalități de a petrecere a timpului liber trăind și experimentând senzații și activități în lumea reală.

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!