Însărcinată? Scapă de greţuri

Greţurile de dimineaţă nu pun în pericol sarcina, dar, pentru mama, sunt cel puţin neplăcute. Din fericire, există modalităţi de a le diminua.
Apariţia greţurilor este, pentru multe mămici, un eveniment fericit, pentru că ele reprezintă primul simptom al sarcinii. Dar curând devin enervante, neplăcute şi chiar pot să-ţi dea peste cap întreaga zi. Încep în jurul săptămânii a şasea de sarcină şi dispar odată cu intrarea în al doilea trimestru. În ciuda numelui, pot să apară în orice moment al zilei sau chiar să dureze toată ziua, la o intensitate mai mică sau mai mare. Uneori sunt însoţite de vărsături, alteori nu.

Peste jumătate din gravide suferă de greţuri, cauza lor fiind, cel mai probabil, hormonală. Se pare că vinovatul principal este gonadotropina corionică umană (hCG), cunoscută şi ca hormonul sarcinii. Pentru că hCG este produs de placentă, medicii consideră că greţurile sunt un semn bun, care arată că placenta îţi îndeplineşte sarcinile.

Din fericire, există mai multe modalităţi de a scăpa de greţuri sau măcar de a le diminua, aşa încât să-ţi poţi continua activităţile zilnice. Niciuna din ele nu este universal valabilă, aşa că va trebui să experimentezi până găseşti “leacul ” potrivit.

– Mănâncă puţin şi des. Încearcă să iei cinci mese pe zi (sau mai multe dacă e necesar), din trei în trei ore. Mâncând des senzaţia de foame nu mai devine atât de puternică şi nu mai ai tendinţa să mănânci mai mult decât ai nevoie. Astfel sistemul tău digestiv nu mai este suprasolicitat. Pe cât posibil ia mesele la ore regulate. În timpul meselor, evită să bei apă sau alte lichide.

– Evită acele mâncăruri grele, care pot să-ţi facă rău, adica cele grase sau condimentate. În general, evită orice aliment sau miros care îţi face rău.

– Înainte de culcare sau când te trezeşti noaptea, ia o gustare mică.

– Dimineaţa, înainte să te ridici din pat, mănâncă ceva, de preferat pâine prajită, biscuiţi sau covrigei uscaţi.

– Încearcă leacuri naturale. Chiar dacă nu crezi în ele, s-ar putea să te ajute. La unele femei funcţionează ceaiul de mentă sau ghimbir.

– Nu uita să te odihneşti suficient. În primul trimestru al sarcinii, apare şi o somnolenţă exagerată. Când îţi este somn dormi puţin pentru că oboseala înrăutăţeşte greaţa.

– Imediat după masă odihneşte-te la verticală. Dacă te întinzi în pat s-ar putea să ţi se facă rău.

– Mănâncă fructe acrişoare, dar nu exagerat de acre. De exemplu, poţi mânca portocale, pomelo, dar nu lămâie sau fructe necoapte. Aciditatea face şi mai rău stomacului.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: