Trucuri pentru plantele ofilite

De Libertatea pentru femei, pe Ultimul update Vineri, 28 mai 2021, 15:27

Ai lipsit prea mult de acasă în vacanţa de Sărbători, iar plantele tale şi-au pierdut vigoarea? Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să le readuci la viaţă.
Plantele de apartament trec cu greu peste lunile de iarnă, când le lipseşte lumina directă a soarelui, căldura lui binefăcătoare şi umi-ditatea. Iar dacă tu lipseşti de acasă câ­teva săptămâni şi nu le mai udă nimeni în mod regulat, frunzele şi florile lor vor avea mult de suferit. Rădăcinile care nu au primit suficientă apă se usucă, iar planta va fi greu de revigorat dacă nu iei măsuri drastice.

► Schimbă pământul

Una dintre cele mai bune metode să redai strălucirea unei plante ofilite este replantarea ei într-un vas cu pământ nou. Scoate planta din ghiveci şi verifică rădăcinile. Dacă mai sunt fire viguroase, ai şanse mari să o readuci la viaţă. Foloseşte un cuţit foarte bine ascuţit pentru a tăia rădăcinile uscate şi tulpinile bolnave. Pregăteşte un ghiveci puţin mai mare decât cel în care a crescut şi pământ reavăn, bogat în nutrienţi. Plantează floarea în noul ghiveci şi udă foarte bine pământul.
Truc! Dacă ai tăiat o treime sau un sfert din rădăcini, este indicat să tai şi planta la aceeaşi dimensiune. Rădăcinile care rămân vor face faţă cu greu unei plante stufoase şi înalte.

► Apă şi fertilizatori de urgenţă

O plantă ofilită are nevoie, în primul rând, de apă, dar trebuie udată cu moderaţie, treptat, să nu îneci rădăcinile care au suferit atâtea zile de secetă. După ce pământul din ghiveci s-a înmuiat, ar fi bine să înlocuieşti stratul de la suprafaţă cu pământ de flori, hrănitor. De asemenea, adaugă în apa de udat fertilizatori, în funcţie de tipul plantei şi de indicaţiile de pe ambalaj. Îndepărtează frunzele şi tulpinile ofilite, iar dacă planta a avut flori sau boboci de flori, ar fi bine să îi rupi pe toţi. În primul rând, floarea trebuie să-şi recapete vigoarea şi strălucirea, ca apoi, la început de primăvară, să înflorească mai bogat.
Truc! Fii foarte atentă la cantitatea de fertilizatori pe care o adaugi în apă. După o perioadă de secetă, rădăcinile vor absorbi mai greu apa şi ar fi bine să pui o cantitate redusă de substanţe nutritive, la jumătate faţă de indicaţiile de pe ambalaj.

S.O.S LUMINA!

În perioada de convalescenţă, plantele bolnave trebuie să beneficieze de lumină din plin. Mută-le în apropierea unui geam, dar ai grijă să nu ajungă la ele curenţii reci de aer sau căldura uscată a caloriferului!

Foto: Thinkstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!