Pentru că anul trecut cei de la dexonline au remarcat că elevii au căutat răspunsuri la o întrebare din examenul de simulare pentru clasa a 8-a, chiar în timpul examenului, anul acesta ei au luat atitudine și au vrut să-i împiedice pe cei care intenționau să copieze.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
“Anul trecut am observat că lumea a căutat frenetic pe dexonline răspunsuri la o întrebare din examenul de simulare pentru examenele naționale de la clasa a 8-a. În mod curios, căutările au venit… în timpul examenului, iar câteva chiar înainte de începerea lui!
Lăsăm la o parte stupizenia unor oameni de a trișa la un examen de antrenament. Anul trecut am observat tardiv autofurarea căciulii, dar anul acesta am apucat să ne organizăm nițel. Pe durata simulărilor de astăzi, am înlocuit definițiile pentru cuvintele date la subiecte, astfel:
Am dedus aceste cuvinte înainte să apucăm să vedem subiectele, urmărind pur și simplu lista cu cele mai căutate cuvinte, în care acestea se detașau clar. Iar statisticile confirmă că nu ne-am pregătit degeaba! Pentru pretutindeni / pretutindenea și a zări / zărit, căutările au fost distribuite astfel:
Astăzi, definițiile cuvintelor erau afișate în mod corect. Rămâne de văzut care va fi impactul modificărilor făcute de ei. Probabil că rezultatele la limba și literatura română îi vor surprinde neplăcut pe elevii care au copiat în timpul simulărilor însă aceasta ar putea fi o lecție numai bună de învățat până la data adevăratelor examene.