Scena eliminată din filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada”, care ar fi schimbat tot ce știi despre Miranda Priestly

.
Au trecut 11 ani de când Meryl Streep a jucat rolul temutului redactor-șef al revistei de modă „Runway”, Miranda Priestly, în filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada”. Dar modul în care a fost văzut personajul putea fi complet diferit, dacă producătorii nu ștergeau o anumită secvență din film.

În această versiune, când Andy Sachs (Anne Hathaway) se hotărăște să plece  de la gală pentru a merge la ziua de naștere a iubitului ei, este martoră la o ceartă dintre Miranda Priestly (Meryl Streep) și soțul ei, care se îmbătase.

„Când o să mâncăm?”, se răstește bărbatul (James Naughton) la soția lui. „A fost o noapte de pomină. Trei oameni nu m-au recunoscut, altcineva m-a strigat domnul Priestly, iar acum barmanul refuză să mă servească”.

„De ce nu îmi aduci tu o băutură?”, îl întreabă ofensat pe Irv Ravitz (Tibor Feldman), președintele Elias-Clark. „Chelnerul ar trebui să te asculte, nu-i așa micuțule?”.

Deși colaboratoarea vicleană a lui Andy, Emily Charlton (Emily Blunt), i-a permis să plece mai devreme, Andy vede scena jenantă care se desfășoară și sare în ajutor – îi adresează lui Ravitz o întrebare pentru a-i distrage atenția de la incident.

Este un gest pe care Miranda Priestly îl apreciază. Câteva momente mai târziu, o privește pe Andy și îi spune „Mulțumesc!”.

Imaginează-ți cum ai fi văzut-o pe Priestly în continuarea filmului, după ce aceasta i-a mulțumit asistentei sale.

Fanii peliculei sunt de părere că această scenă ar fi ruinat tot filmul pentru că arată partea vulnerabilă a Mirandei Priestly, care nu este în concordanță cu personalitatea ei.

Amintim că, în filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada”, actrița Meryl Streep a interpretat rolul temutului redactor-şef al revistei de modă „Runway”, Miranda Priestly, personaj care a fost inspirat de editoarea revistei de modă americane „Vogue”, Anna Wintour.

Citește și – 12 secrete din culisele filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada”

Citește și – Detaliul din filmul „Singur Acasă” pe care nimeni nu l-a observat până acum

Foto – Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton