Record mondial: Un cuplu de americani a adoptat opt copii

De Andreea Catrina, pe

Hayley şi Mike Jones au vizitat un orfelinat din Sierra Leone, cu gândul de a adopta doi sau trei copii. Ei s-au ataşat însă de opt fraţi, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, şi s-au hotărât să îi ia pe toţi acasă.
Cei doi şi-au mărit astfel familia, de la patru persoane… la doisprezece, intrând totodată şi în Cartea Recordurilor, cu cea mai mare adopţie făcută vreodată.

Record mondial: Un cuplu de americani a adoptat opt copii
Când au aflat vestea, vecinii şi prietenii celor doi au donat aproape zece mii de lire pentru ca familia să-şi poată extinde casa, dar şi pentru a cumpăra paturi şi haine pentru copii.

Cei doi, care aveau doi copii, îşi doareau foarte mult să-şi extindă familia, însă după două sarcini complicate, cuplul nu mai spera la o familie numeroasă. Din fericire, Hayley şi Mike sunt acum nişte părinţi fericiţi, iar copiii – Tucker, Zion, Judah, Isaiah, Tyler, Malachi, Levi, Gabrielle, Samuel şi Michael – sunt toţi foarte fericiţi şi se înţeleg bine.

Record mondial: Un cuplu de americani a adoptat opt copii
„Este solicitant. Nu trece o secundă fără să fac curat sau să gătesc. Avem teme de făcut, avem nevoie de timp pentru a sta de vorbă, dar nu aş schimba această situaţie pentru nimic în lume”, a mărturisit Hayley.

„Acum avem alte opt persoane pe care trebuie să le hrănim, trebuie să fim foarte atenţi cu banii, dar suntem fericiţi. Nu avem nevoie de haine scumpe sau jucării de ultimă generaţie pentru a ne bucura de fiecare zi. Acum familia noastră s-a triplat, suntem de trei ori mai mulţi, dar şi mai fericiţi”, a adăugat ea.

Record mondial: Un cuplu de americani a adoptat opt copii
„Iniţial chiar am crezut că vor fi doi sau trei copii. Dar Dumnezeu i-a scos pe ei în calea noastră. Erau doar nişte nume pe hârtie, nu ştiam nimic despre sănătatea lor sau despre familia lor naturală. Dar după ce i-am cunoscut mai bine, am ştiut că ei sunt copiii noştri”, a completat Mike Jones.
Pentru a putea face faţă cerinţelor şi nevoilor tuturor copiilor, Hayley a trebuit să renunţe la job-ul său. Chiar şi aşa, ea şi-a dat seama că nu poate reuşi să aibă grijă de zece copii de una singură, aşa că a trebuit să pună la punct un sistem pentru ca totul să meargă bine în casă. Copiii cei mari fac acum cu rândul la spălatul vaselor sau pentru a da cu aspiratorul, şi toată lumea este fericită.
Cu toate acestea, cea mai mare provocare pentru părinţi rămâne prepararea micului dejun, atunci când pentru o simplă omletă, de exemplu, sunt necesare câteva zeci de ouă.

Record mondial: Un cuplu de americani a adoptat opt copii
 
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!