Program şi reguli de acces la Festivalul Sonisphere

.

Metallica, Manowar, Slayer sau Rammstein sunt cei care vor aduce la apogeu distracţia în acest weekend, căci nu încape nicio îndoială, oraşul va vibra din toate temeliile.
Festivalul Sonisphere vine pentru prima dată în România şi o face în mare stil, aşa că dacă nu te încumeţi să pierzi cel mai bun festival al verii, încă mai poţi găsi bilete pentru concertele programate sâmbătă şi duminică.

Pentru cea de-a treia zi s-a consemnat şi o mică modificare în programul Sonisphere 2010. Spre bucuria fanilor Rammstein, trupa germană promite zece minute în plus peste programul anunţat iniţial, astfel că vei asista duminică la un show pe cinste, de o oră şi 35 de minute.

Până atunci, ia seama de câteva instrucţiuni din partea organizatorilor, care s-au gândit şi la vreme, şi la parcări, şi la problema deşeurilor…

Prin urmare, dacă mergi cu maşina, va trebui să ajungi mai devreme dacă vrei să ocupi unul dintre cele 1.500 de locuri de parcare cu plată, altfel vei fi nevoită să faci câteva ocoluri în jurul Presei Libere şi să parchezi în zone îndepărtate.

Intrarea se va face pe o singură cale de acces, respectiv cea dinspre Piaţa Presei Libere, începând cu ora 14. În cazul în care alegi să mergi cu metroul, te poţi întoarce pe aceeaşi rută acasă, pentru că programul Sonisphere se încheie la ora 23.00.

De asemenea, nu uita să iei pelerina de ploaie şi să laşi umbrela acasă, precum şi aparatele foto sau video, pancarte, artificii ori alte obiecte periculoase, accesul acestora fiind strict interzis.

În ce priveşte deşeurile, organizatorii vor încuraja publicul să contribuie la pastrarea curateniei, aşa că îi vor răsplăti pe cei care vor duce înapoi paharele de plastic.

Accesul se va face începând cu ora 14.00, în fiecare dintre cele 3 zile, iar concertele vor începe la ora 15.15 – vineri, respectiv 15.30 – sâmbătă şi duminică.

Dacă ai citit instructajul, nu îţi mai rămâne decât să te semnezi în pontajul de prezenţă. Aşadar, astăzi, vineri 25 iunie, primul concert s-a terminat deja, dar distracţia continuă. 

Programul Festivalului Sonisphere

Vineri, 25 iunie

16:30 – 17.15 : Paradise Lost
17:45 – 18:45 : Volbeat
19.15 – 20:15: Manowar (trupa va concerta după show şi în club Fire)
21.00 – 23.00 : Accept

Sâmbătă, 26 iunie

15.15 – 16.00: Viţa de Vie
16.30 – 17.15: Anthrax
17.45 – 18.45 : Megadeth
19.15 – 20.15: Slayer
21.00 – 23.00: Metallica

Duminică, 27 iunie

15.30 – 16.15: Luna Amară
16.45 – 17.30 : Anathema
18.00 – 18.45: Stone Sour
19.15 – 20.15: Alice in Chains
21.15 – 22.50: Rammstein

 Foto: Shutterstock 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton