Poezii de dragoste. Cele mai frumoase versuri scrise de poeți celebri

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Miercuri, 16 iunie 2021, 16:51

Dragostea a fost cântată în versuri cu toate miracolele, visurile și neîmplinirile ei și cu greu poți alege cele mai reprezentative poezii de dragoste din mulțimea de versuri celebre. Dar când ai nevoie de o clipă de liniște, de reverie și de relaxare, te poți delecta cu aceste poeme faimoase închinate iubirii.


Mihai Eminescu, Nichita Stănescu sau Lucian Blaga, Ana Blandiana sau Ion Minulescu se numără printre poeții români cu cele mai citite și cunoscute poezii de dragoste. Limba română este atât de melodioasă și atât de potrivită pentru versuri închinate romantismului, încât vei descoperi mai jos poezii pe care le-ai învățat cândva pe de rost fără să îți dai seama!

Citate și: Citate despre dragoste. Iubirea în citate celebre și vorbe înțelepte

Frumoase poezii de dragoste de Mihai Eminescu

 

Iubind în taină – Mihai Eminescu

 

Iubind în tainã am pãstrat tăcere,

Gãsind cã astfel o sã-ți placã ție,

Cãci în priviri citeam o vecinicie

De-ucigãtoare visuri de plãcere.

Dar nu mai pot. A dorului tãrie

Cuvinte dã duioaselor mistere;

Vreau sã mã-nec de dulcea-nvãpãiere

A celui suflet ce pe al meu știe.

Nu vezi cã gura-mi arsã e de sete

Și-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,

Copila mea cu lungi și blonde plete?

Cu o suflare răcorești suspinu-mi,

C-un zâmbet faci gândirea sã se-mbete.

Fã un sfârșit durerii – vin la sânu-mi.

 

Dorința – Mihai Eminescu

 

Vino-n codru la izvorul

Care tremură pe prund,

Unde prispa cea de brazde

Crengi plecate o ascund.

Și în brațele-mi întinse

Să alergi, pe piept să-mi cazi,

Să-ți desprind din creștet valul,

Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei ședea-vei,

Vom fi singuri-singurei,

Iar în păr, înfiorate,

Or să-ți cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben

Pe-al meu braț încet s-o culci,

Lăsând pradă gurii mele

Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,

Îngâna-ne-vor c-un cânt

Singuratice izvoare,

Blândă batere de vânt;

Adormind de armonia

Codrului bătut de gânduri,

Flori de tei deasupra noastră

Or să cadă rânduri-rânduri.

 

De ce nu-mi vii? – Mihai Eminescu

 

Vezi, rândunelele se duc,

Se scutur frunzele de nuc,

S-așază brumă peste vii –

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braț,

Să te privesc cu mult nesaț,

Să razim dulce capul meu,

De sânul tău, de sânul tău!

Ți-aduci aminte cum pe-atunci

Când ne primblam prin văi și lunci,

Te ridicam de subsuori

De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei

Cu ochi ce izvorăsc scântei…

Dar, oricât ele sunt de sus,

Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu

Viața sufletului meu,

Mai mândră decât orice stea,

Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamna e acum,

Se scutur frunzele pe drum,

Și lanurile sunt pustii…

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

 

Floare albastră – Mihai Eminescu

 

– Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

– Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie –
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

Înc-o gură – şi dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

. . . . . . . . . . . . . .

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuşi este trist în lume!

Poezii de dragoste și dor de Nichita Stănescu

Poezii de dragoste. Cele mai frumoase versuri scrise de poeți celebri

Cântec de dor – Nichita Stănescu

 

Mă culcasem lângă glasul tău.

Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Poate ceva despre crengile şi apele

care ţi-au cutreierat nopţile.

Sau poate copilăria ta

care a murit undeva, sub cuvinte.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.

Erau tare îndărătnici şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.

Ori poate de drag şi de blândeţe.

Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

 

Ce bine că eşti – Nichita Stănescu

 

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Leoaică tânără, iubirea – Nichita Stănescu

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în față.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în față,
m-a mușcat, leoaica, azi, de față.

Si deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Și privirea-n sus țâșni,
curcubeu tăiat în două,
și auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă și la bărbie,
dar mâna nu le mai știe.
Și alunecă-n neștire
pe-un deșert în strălucire
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mișcările viclene
înca-o vreme,
și-înca-o vreme.

Poveste sentimentală – Nichita Stănescu

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte și înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
și deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte și înapoi,
și cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut
structura materiei, de la-nceput.

Poem – Nichita Stănescu

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi

și ți-aș săruta talpa piciorului,

nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,

de teamă să nu-mi strivești sărutul?…

De dragoste – Nichita Stănescu

Ea stă plictisită și foarte frumoasă

părul ei negru este supărat

mâna ei luminoasă

demult m-a uitat,

demult s-a uitat și pe sine

cum atârnă pe ceafă scaunului.

Eu mă înec în lumine și scrâșnesc în crugul anului.

Îi arăt dintâi din gură,

dar ea știe că eu nu râd,

dulcea luminii făptură mie,

pe mine mă înfățișează

pe când ea stă plictisită și foarte frumoasă

și eu numai pentru ea trăiesc

în lumea fioroasă de sub ceresc.

Versuri despre iubire scrise de Lucian Blaga

Iubire – Lucian Blaga

Iubești – când ulciorul de-aramă s

e umple pe rând, de la sine aproape,

de flori și de toamnă, de foc,

de anotimpul din vine.

Iubești – când suavă icoana

ce-ți faci în durere prin veac

o ții înrămată ca-n rana

străvechiului verde copac.

Iubești – când sub timpuri

prin sumbre vâltori,

unde nu ajung sorii,

te-avânți să culegi

printre umbre

bălaiul surâs al comorii.

Iubești – când simțiri se deșteaptă

că-n lume doar inima este,

că-n drumuri la capăt

te-așteaptă nu moartea, ci altă poveste.

Iubești – când întreaga făptură,

cu schimbul, odihnă, furtună

îți este-n aceeași măsură

și lavă pătrunsă de lună.

Cântec în doi – Lucian Blaga

Și vine toamna iar’

ca dup-un psalm aminul.

Doi suntem gata să gustăm

cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm

brândușele ardorii

să înflorească iar’ în noi

și-n toamna aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor

ne împresoară-n lume norii.

Ce gânduri are soarele cu noi —

nu știm, dar suntem doi.

Izvorul nopții – Lucian Blaga

Frumoaso! Ți-s ochii așa de negri încât seara

Când stau culcat cu capu-n poala ta

Îmi pare că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul

Din care tainic curge noaptea peste văi,

Și peste munți și peste șesuri

Acoperind pământul

C-o mare de întuneric.

Așa-s de negri ochii tai, lumina mea!

Romanțe de iubire de Ion Minulescu

Romanţă fără muzică (Nu-i nimeni să ne vadă) – Ion Minulescu

Nu-i nimeni… nimeni să ne vadă şi să ne-auză –
Nu pleca!
Dă-mi degetele-ţi inelate să le sărut ca şi-altădată,
Dă-mi degetele-ţi inelate –
Poeme-n pietre nestemate –
Vreau să le-nvăţ pe dinafară şi să le cânt,
Dă-mi mâna toată,
Căci nu-i în tot salonul alta, aşa, la fel cu mâna ta.

Rămâi cu mine toată seara…
Ce-ţi pasă dac-o să sfârşească
Orchestra valsul?…
Tu nu ştii
Că nu-i în tot salonul altul la fel ca mine să iubească?

Deschide-ţi braţele –
Altarul în care mă-nchinam alt’dată –
Deschide-mi braţele şi prinde-mi în ele braţele-obosite,
Apleacă-ţi gura-nsângerată,
Şi sărutările-ţi aprinse înseamnă-le pe-obrazu-mi pal.
Înseamnă-le la rând, să-mi steie pe veci de pază,
Neclintite,
Ca păsările legendare pe malul lacului Stymfal!…

 Romanţă fără muzică (Ca să-ajung până la tine) – Ion Minulescu

Ca să-ajung la tine, i-am zis calului:
– Grăbeşte…
Pune-ţi aripi ca în basme
Şi te-nalţă până-n nori…
Tot mai sus,
Tot mai departe –
Ca şiragul de cocori
Ce pluteşte colo-n zare!…
Haide, calule, grăbeşte!…

Ca să-ajung până la tine, i-am zis vântului:
– Dă-mi mâna
Şi târăşte-mă cu tine până unde poţi pătrunde –
Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde…
Ca s-ajung cât mai degrabă,
Haide, vântule, dă-mi mâna!…

Ca să-ajung până la tine, i-am zis morţii:
– Mergi-nainte
Şi coseşte-mi fără milă tot ce-i viu
Şi-mi ţine calea…
Netezeşte-mi munţii-n zare
Şi-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea şi mine –
Haide!… Haide, moarte, mergi-nainte!…

Ca să-ajung până la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vântul,
Moartea –
Toate mi-au făcut pe voie ;
Dar…
Dintre cutele perdelei, ochii-ţi verzi nu-mi mai răsar,
Strunele chitarei-s rupte
Şi… romanţa s-a sfârşit!

Delir – Ana Blandiana

purtam fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine si tu…pentru alta.
si focul ne mistuie crunt, pe-amandoi.
eu ard pentru tine, tu arzi… pentru alta.
astept un cuvant, astepti un cuvant,
dar eu de la tine si tu de la alta,
si chipul ti-l vad in somn delirand,
dar tu, in visare, o vezi tot pe alta…
si ce ne ramane atunci de facut,

cand soarta nu stie decat sa dezbine?
de ce nu ti-e mila? traim doar iubind. Desi tu pe alta,
eu totusi…pe tine!

Dorul – Nina Cassian

Dragostea mea,
ancora grea,
tine-ma strâns;
toate ma dor:
gura – de dor,
ochii – de plâns.

Vântul cazu –
– poate ca nu,
dar s-a facut
liniste-n cer,
fara puteri,
ca la-nceput.

Nu mai visez
pasi pe zapezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.

Singuratati…
Nu mi te-arati,
nu-mi trimiti vesti.
Cat fara rost.
Oare ai fost?
Oare mai esti?

Care sunt cele mai frumose citate despre dragoste pe care le poți trimite persoanei iubite.

Versuri și poezii despre iubire în literatura universală

Poezii de dragoste. Cele mai frumoase versuri scrise de poeți celebri

 Aştept doar iubirea … – Rabindranath Tagore

Aştept doar iubirea pentru a renunţa la mine
încredintandu-mă mâinilor sale.
Din acest motiv este aşa de târziu,
din acest motiv m-am făcut vinovat de atâtea scăpări.

Ei vin cu legile şi codurile lor ca să mă îmbie;
ci mereu mă furişez pe alături,
căci eu aştept doar iubirea
pentru a renunţa la mine încredintandu-mă mâinilor sale.

Ceilalţi mă dojenesc şi mă numesc neglijent;
nu mă îndoiesc că au dreptate în dojana lor.

Ziua târgului a trecut
şi tot lucrul treburilor de aici au luat sfârşit.
Aştept numai iubirea pentru a renunţa la mine,
încredintandu-mă mâinilor sale.

 Imn frumuseţii – Charles Baudelaire

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, frumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine.

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău mândru săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine lumânare
Slăvindu-te drept torţă când a-nceput să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Frumuseţe! Monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau Înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea
Mireasmă, ritm, lucire, o! singura-mi regină!
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?

 Eu te-am iubit – Aleksandr Puşkin

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubită
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.

 Cântec de dragoste – Rainer Maria Rilke  

​Cum să-mi împiedec sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalț deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aș aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ți lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine și pe mine,
ne împreună totuși așa cum un arcuș
din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunați?
Și ce artist ne ține-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?

Lumina ochilor de-mi stingi… –  Rainer Maria Rilke

Lumina ochilor de-mi stingi: te pot vedea
urechile de mi le-astupi: te-aud în mine,
fără picioare pot merge către tine,
şi fără gură, te pot implora.
Frânge-mi braţele, te pot cuprinde
cu inima ca şi c-o mână,
opreşte-mi inima şi creieru-mi va bate,
iar de-mi arunci în creier foc,
pe sânge te-oi purta mereu.

 

Sonetul XLIII – William Shakespeare

Cu ochii-nchiși, eu te privesc mai bine,
căci alte lucruri dimprejur nu-i fură;
adorm şi-n vis eu te zăresc pe tine
şi-mi luminezi deodată noaptea sură.
Tu, umbră printre umbre, luminoasă,
ce-ascunde chipul tău privirii mele,
când raze lucitoare-n juru-i lasă,
ca sclipătul îndepărtat de stele?
Ce fericiţi mi-s ochii peste zi,
când ei te văd aşa cum eşti întreagă,
de-n miezul somnului tu poţi răzbi
până şi-n vise cu făptura-ţi dragă!
Când nu te văd, te caut noaptea-n vis,
căci somnu-mi ţine chipul tău închis.

Sonetul 46 – William Shakespeare

Inima mea şi ochiul se sfidează
Fiindcă nu vor nicicum să te împartă;
Căci inima vederea înceţoşează,
Iar ochiul vrea de tine s-o despartă.
Şi inima pledează-n ea să stai
Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,
Însă pârâtul se revoltă, vai,
Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge.
Ca pricina să fie lămurită
Gânduri din inimă s-au strâns la sfat
Să dea sentinţa cea mai potrivită,
Ochiul cu inima să fie împăcat:
Aşa că trupul tău lui îi revine,
Iar inimii iubirea ce-i în tine.

Poemul XIII – Pablo Neruda

Am fost plecat să-ţi conturez
graniţele trupului cu atingeri de foc.
Gura mea te-a cuprins de-a curmezişul: un păianjen
încercând să se ascundă.
În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.

Poveşti de spus pe malul înserării,
ţie, tristă şi suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
O lebădă, un copac, ceva departe şi plin de fericire,
anotimpul strugurilor, desăvârşitul şi fertilul anotimp.

Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.
Singurătatea s-a încrucişat cu vise şi tăcere,
atârnând între mare şi tristeţe.
Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.

Între buze şi glas ceva piere,
ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin şi uitare,
la fel ca năvodul ce nu poate ţine apa.

Păpuşa mea, doar câteva picături mai tremură.
Chiar şi-aşa, ceva cântă în aceste cuvinte curgânde.

Ceva cântă, ceva urcă spre gura mea hămesită.
O, să te pot încununa cu toate cuvintele de fericire…

Cântă, arzi, dispari, ca o clopotniţă în mâinile unui nebun.
Trista mea gingăşie, ce va urma, brusc, dincolo de tine?
Când am atins cea mai grozavă şi rece culme
inima mea s-a închis ca o floare de noapte.

Cântec de mai – Johann Wolfgang Goethe

Totul serbează
Şi cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!

Şi tremură orice
Frunză pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!

Dorul din piept
Nu-l stăvileşti!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăieşti!

Iubire! viata
Îţi este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!

Tu dărui – frunză
Bătrînului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.

Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubeşti!
Cum te iubesc!

Când lăcrimioara
Răsare-n desiş,
Şi pasărea – cerul
Îl ia pieptiş!

Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viaţa
Şi bucurie!

Există în toate
Un dor de-a trăi –
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!

Cele mai emoționante mesaje de dragoste pe care să le trimiți iubitului sau iubitei. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!