„Jurassic World Dominion”: filmul exploziv, de neratat, perfect pentru o seară cu prietenii

De Bianca Prangate, pe Ultimul update Joi, 16 iunie 2022, 15:20

Filmele cu dinozauri au ceva care le face să fie mereu fascinante, iar „Jurassic World Dominion” demonstrează acest lucru din plin.

Filmele din seria Jurassic au cucerit publicul în anii ’90, începând cu clasicul „Jurassic Park”, apărut în 1993. Trilogia Jurassic Park s-a încheiat în 2001, iar nimeni nu știa pe atunci că eroii filmului aveau să revină într-o bună zi pe ecran în aceeași formulă.

În 2015 a apărut primul film din seria Jurassic World, și un lucru a devenit clar imediat: publicul încă tânjea după filme delicios de distopice, în care dinozaurii coexistă (nu mereu în armonie) cu oamenii. Anul acesta a apărut „Jurassic World Dominion”, film care a întrunit eroii din Jurassic Park și Jurassic World într-o poveste cu adevărat spectaculoasă.

Veteranii Alan (Sam Neill), Ellie (Laura Dern) și Ian (Jeff Goldblum) se întâlnesc cu Owen (Chris Pratt) și Claire (Bryce Dallas Howard), confruntându-se cu o nouă amenințare, care ar putea spulbera omenirea o dată și pentru totdeauna. În noul film, scenele spectaculoase cu dinozauri se intercalează cu scene cu prăbușiri de avioane, cu motociclete pe „fugă” și momente emoționante între protagoniști.

Ce se întâmplă în „Jurassic World Dominion”

Povestea are loc la patru ani distanță de la erupția vulcanului de pe Isla Nublar, iar dinozaurii cândva dispăruți circulă liberi pe pământ. Claire, care cândva lucra la Jurassic World, lucrează acum la Dinosaur Protection Group și locuiește împreună cu Owen într-o cabană din munții Sierra Nevada. Împreună, cei doi au grijă de Maisie Lockwood, nepoata clonată a lui Benjamin Lockwood.

Însă Maisie devine o țintă pentru Biosyn Genetics, o companie care realizează cercetări pe dinozauri. Oamenii de știință de la Biosyn vor să studieze ADN-ul lui Maisie în scopuri deloc nobile. Când Maisie se strecoară dincolo de siguranța munților fără ca Owen și Claire să știe, angajații Biosyn o răpesc. La puțin timp după, roiuri întregi de lăcuste gigant reapar și amenință rezervele de hrană ale omenirii.

Dispariția lui Maisie și reapariția lăcustelor gigant declanșează o serie de evenimente neașteptate și periculoase, pe care le vei urmări cu sufletul la gură de la început până la sfârșit.

În plus, dinozaurii în sine reușesc să inspire atât teamă, cât și uimire atunci când îi vezi pe marele ecran. Regizorul filmului, Colin Trevorrow, a spus: „A fost dificil să nu exagerăm în anumite privințe, să ne temperăm și să recunoaștem faptul că acestea sunt niște animale reale, care uneori se rătăcesc și ajung în locurile unde trăiesc oamenii. Dacă le invadezi teritoriul, ai dat de belea, însă factorul cheie a fost aplicarea acelorași reguli pe care le știm din relația oamenilor cu animalele”.

Poți urmări filmul „Jurassic World Dominion” în cinematografele Cinema City din toată țara.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!