Florenta are tot romantismul pe care il visezi

De Unica.ro pe

Adevarul e ca n-am vazut niciodata Florenta toamna. Am vazut-o primavara, vara si iarna, iar o data am prins chiar teii infloriti pe malul Arnoului, intr-un sfarsit de august. Dar rosiaticul ei…
…de terracotta, nostalgiile, felul in care zidurile se foiesc in cea mai plina frumusete a lor, sub un soare mai bland, ma fac sa cred ca toamna este anotimpul, starea de spirit si culoarea Florentei.

Stiti care este marea problema a acestui oras? Este tot ce ti-ai fi putut imagina despre el. Toate acele scene dulcegi si romanatate care-i imbraca legenda si care astepti, sceptic, sa-ti fie dezmintite, chiar sunt acolo!

Un barbat la costum ce pedaleaza pe Ponte Vecchio cu un buchet imens de flori in cosul bicicletei, fluierand o arie din Don Giovani? O sa-l vezi. Menestreli cu plete ondulate ce canta sprijiniti de usile masive ale aurarilor?

Sunt acolo. Tavane boltite, pictate in culori pe care nu le poti numi cu varful limbii, ci doar cu cosul pieptului? Ei bine, da, sunt si ele, aproape in toate casele din centru.

O sa ma opresc. Probabil ati devenit nerabdatori. Ma incurc in toate aceste detalii si nu v-am spus nimic despre lucrurile „cu adevarat importante”: Domul, Santa Croce, Galeria Uffizi, Ponte Vecchio, Palatul Pitti si istoria Familie de Medici, David si Michelangelo, Giotto, Botticelli… nici n-o s-o fac.

Le gasiti in orice ghid turistic, iar odata ajunsi acolo, credeti-ma, nu le veti putea ocoli (o simpla tentativa de a inconjura Biserica Santa Maria del Fiore (http://www.duomofirenze.it/index-eng.htm) iti ia cam 10-15 minute.) Am sa va vorbesc eu despre ocoluri si ocolisuri, ca sa nu va lasati experienta florentina asfixiata de grupurile de asiatici si americance cu flip-flops.

In primul rand, nu luati masa si si nu va beti cafeaua in centru sau langa punctele mari de atractie turistica. Preturile sunt de trei ori mai mari, aglomeratia e coplesitoare, servirea e proasta si toate produsele care ar trebui sa va umple de savoarea Toscana (pizza, panini, paste, inghetata, espresso ristretto..) sunt preparate in graba, „pentru turisti”.

Nu ma intelegeti gresit, italienii sunt foarte pretentiosi cu mancarea lor, dar asta se observa doar pe stradute laturalnice sau in piatetele mai putin vizitate. Doar cativa metri sa va departati de marele Dom, pe strada San Egidio si gasiti un delicios Oil Shop, unde un tip simpatic si imbujorat va prepara un sandvis pe loc, cu delicatesele, sosurile si mirodeniile expuse la vanzare.

Sau doar un pic sa va abateti de pe traseul Ponte Vecchio – Palazzo Pitti si nimeriti in cea mai linistita si mai serena piateta florentina, Piazza Santo Spirito, cu terase cochete, cafea si specialitati delicioase.

Pentru cumparaturi, nu zaboviti in bazarul San Lorenzo. Pe langa putinele produse de marochinarie toscana, locul e invadat de chinezi, marocani, albanezi si, da, romani care vand la preturi halucinante produse pe care le gasesti in orice obor.

Daca tot ajungeti acolo, mai bine intrati in piata acoperita (Mercato Centrale), o piata obisnuita, a localnicilor, unde sigur veti descoperi niste comori culinare, numai bune de facut cadou prietenilor din tara.

Tot pentru ei, va recomand vizitarea micutelor cartoleri intestate de produse din hartie manuala, instrumente de scris, cerneluri in toate culorile pamantului si tot ce mai tine de scoala mesterilor artizani florentini.

Pentru o baie de design si glamour, e suficienta o plimbare pe Via Tornabuoni si prin imprejurimi. Daca aveti noroc, veti intalni si grupuri de studenti de la facultatile de design, care studiaza intens vitrinele si le comenteaza cu profesorii lor.

Vorbesc despre vitrine Prada, Dolce&Gabana, Armani, Versace, Gucci, Bulgari, Miu Miu sau Helmut Lang, you name it!

La toamna, ne vedem la Florenta!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Gossip Girl se întoarce! HBO pregătește un spinoff al celebrei serii

Gossip Girl se întoarce! HBO pregătește un spinoff al celebrei serii