Evenimente de neratat în luna mai: bijuterii, design și artă

De Adina Rosetti, pe
AUTOR, târg de bijuterie contemporană

Unde:  Grand Hotel du Boulevard
Când: 13 – 14 mai
Vino să asculți, să vezi și să guști bijuterie contemporană de pe 5 continente la AUTOR, singurul eveniment internațional de bijuterie contemporană din Europa de Sud-Est. La ediția cu numărul 16, 90 de artiști își prezintă în premieră colecțiile și trasează harta unui eveniment complet și complex –  din Japonia, Argentina, și SUA până în Finlanda, Canada, sau Israel, voci și gusturi se reunesc în cel mai intens eveniment generat de bijuteria contemporană.

Bijuterie de Mona Velciov

Bijuterie de Mona Velciov

Focus Designer AUTOR 2017 ”Obiectele prezente reprezintă un protest și o confesiune: aceea a suferinței pădurii, cu care mă confund la rândul meu”, spune Mona Velciov. Colecția ”Despădurit”/ ”Deforested” vorbește despre defrișarea ultimelor păduri virgine din Europa, e o reacție și un statement.

ROMANIAN DESIGN WEEK
Unde: Mega Image Concept Store (str. Grigore Cobălcescu, nr. 45)
Când:  20 – 28 mai
Cea de-a V-a ediție Romanian Design Week, cel mai mare eveniment multidisciplinar dedicat industriilor creative din România va include în programul său expoziția centrală organizată de The Institute și un circuit al evenimentelor și spațiilor ce promovează designul și toate disciplinele acestuia – arhitectură, urbanism, design de interior, design grafic și ilustrație, design vestimentar, design de obiect – dedicate atât publicului larg, cât și profesioniștilor. Romanian Design Week va aduce în lumina reflectoarelor cele mai bune proiecte realizate în ultimul an și pe autorii acestora (în total 200 de proiecte create de 150 de designeri), iar designul expoziției centrale va fi semnat în continuare de arhitectul Attila Kim.

Creatie de Traskin

Creatie de Traskin

ART SAFARI
Unde: Galeriile Krețulescu (Calea Victoriei, nr. 45)
Când: 19 mai – 18 iunie

Primul pavilion profesional de artă, destinat deopotrivă artei de patrimoniu şi artei contemporane din România, va reuni peste 100 de galerii şi dealeri de artă, dar și muzee și institute culturale, atât din ţară, cât şi din afara ţării. Anul acesta Pavilionul Muzeal este dedicat expoziției „Luchian și Independenții”, prilejuită de Centenarul Luchian (1916-2016). Veți timp o lună să priviți lucrarea de Tezaur ”Vas cu trandafiri albi” la Galeriile Kretzulescu.
Art Safari Kids îi așteaptă pe cei mici cu numeroase ateliere de creație, dar și cu tururi ghidate prin expozițiile Art Safari. Copiii vor putea să-și aleagă din următoarele ateliere: pictură pe pânză în stilul lui Luchian, Tonitza sau Grigorescu, tehnici de artă populară, pictură pe tricouri, tehnici pe ceramică, simboluri românești pictate pe traiste, sculptură și modelaj, obiecte 3D, personaje în mișcare, mascote și gentuțe din fetru, coronițe de Sânziene, decorațiuni, tablouri personalizate cu poze, măști cu ipsos și multe alte surprize.

art-safari-2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!